Cartea este în primul rând un rechizitoriu, amplu documentat juridic şi istoric, la adresa unui act de politică externă pe care o bună parte a românilor l-a considerat un act de trădare naţională: prin semnarea tratatului cu Ucraina, în 1997, România recunoaşte dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii româneşti ocupate prin forţă de fosta Uniune Sovietică. Astăzi când, după summit-ul de la Praga, a devenit clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucrainam acest act politic dovedeşte din plin nu numai iresponsabilitatea ci şi incompetenţa celor care l-au decis.(Tiberiu Tudor, mai 2003)