Referitor la acest subiect, deosebit de interesantă este şi opinia cuiva care-i cunoştea destul de bine pe ruşi – Poklewski-Koziel, fostul  ministru al lui Nicolae al II-lea la Bucureşti, unde a rămas după revoluţia bolşevică. În interviul acordat aceluiaşi jurnalist în anul 1936, fostul diplomat ţarist constata că, la momentul respectiv, România nu mai putea conta în Europa decât pe Marea Britanie şi Franţa, neexcluzând perspectiva ca, „în clipa când acestea vă vor lăsa din braţe, puteţi să vă faceţi testamentul. Să nu ieşiţi de sub tutela Angliei şi Franţei; să nu provocaţi, în cazul când sunteţi atacaţi, să vă retrageţi frumuşel în cort şi să aşteptaţi; dacă Anglia şi Franţa înving, veţi fi salvaţi; dacă aceste două mari puteri vor fi înfrânte, să vă supuneţi soartei şi să aşteptaţi alte câteva decenii sau secole, până [ce] o împrejurare vă favorizează să vă recuperaţi ceea ce aţi pierdut. În general, sfatul meu, pe care l-am dat tuturor oamenilor politici români, este să evitaţi pe cât posibil de a participa la un conflict armat contra Rusiei, chiar alături de alţii. Lăsaţi pe cei mari să se bată între ei, nu vă amestecaţi, staţi departe, cât mai departe şi cât mai mult timp departe...” [185, filele 117] Referitor la chestiunea Basarabiei, diplomatul a prevestit intervenţia URSS în Basarabia, într-o „conjunctură favorabilă” pentru a recupera teritoriul dintre Prut şi Nistru, chiar printr-un atac militar, iar România nu se va putea apăra. De ce? „Întrucât cu Rusia nu se poate bate oricine. Vrei să ştii părerea mea sinceră? V-aţi mărit prea mult faţă de puterile dv. morale... Şi, ca să puteţi păstra această moştenire extrem de grea, ar trebui să aveţi altfel de oameni, şi nu-i aveţi”. [185, filele 117] Acesta era contextul politic al României, deci şi al Basarabiei, în perioada interbelică.
2.2. Contextul politic intern
Însă aceşti 22 de ani nu au fost chiar atât de liniştiţi. Monstrul sovietic de peste Nistru  nu s-a împăcat nici pentru o clipă cu gândul pierderii pentru totdeauna a acestui mult jinduit pământ. Erau utilizate toate mijloacele, inclusiv pârghiile diplomatice şi, în special, diabolica propagandă bolşevică, mult mai perfidă decât cea nazistă. Regimul românesc fiind unul democratic, în Basarabia puteai lesne primi ziarele bolşevice „Pravda” şi „Izvestia”, asculta posturi de radio sovietice. În acest scop, de-a lungul Nistrului, pe partea stângă, a fost amplasată o reţea întreagă de retranslatoare. Toate aceste surse de propagandă le îmbuibau minţile unora dintre basarabeni, în special ale alogenilor, despre „raiul sovietic”. Unii creduli cădeau în capcană. Este cazul descris de Vadim Pirogan a  unui rus albgardist, cu numele Nikolaev, de la Bălţi, care, dând crezare aiurelilor bolşevice  din ziare şi din emisiunile radiofonice, s-a hotărât să se întoarcă în patria sa, Rusia. Trecând Nistrul şi prezentându-se grănicerilor a fost arestat, învinuit de spionaj în folosul României şi condamnat la muncă silnică în Siberia pe 25 de ani. Evadând din lagăr şi parcurgând cu foarte multe greutăţi şi nevoi peste 3000 km, trece Nistrul şi revine la Bălţi. Marele paradox constă în faptul că basarabenii, cărora le povestea adevărul despre „raiul bolşevic”, nu-l credeau. Inexplicabil, însă adevărul despre urgiile care aveau loc peste Nistru (foamete, represiuni, colectivizare forţată, omoruri etc.) practic nu era cunoscut în Basarabia, care se afla chiar în vecinătate cu iadul sovietic, nemaivorbind de vechiul Regat. Atât de diabolică era propaganda sovietică. [pag. 275-177]