Note pentru Axente Sever  1989-1992.  Jurnal torinez 1978

 

Primesc o scrisoare de la Vladimir Paskievici, care e unul din organizatorii viitorului congres ARA, de astă dată la Montréal.  Îmi scrie că împlinește șaizeci de ani și că se va afla în curând într-o situație de pre-pensie. Occidentul face risipă de oameni. Cum e posibil să îndepărtezi pe cineva de munca lui în plină posibilitate de a crea, de a fi de folos societății? Vladimir locuia la Buenos Aires cu părinții lui, Ligia și Dadu Opran și, când am părăsit Argentina în 1953, își dădea bacalaureatul. Între timp s-a însurat, a avut trei fete, a devenit profesor de fizică la Școala Politehnică din Montréal și acum,  după o carieră strălucită, iese la pensie. „Les travaux  et les jours” merg împreună către același final.

Ieri mi-am reluat cursul la Zayas.  Sala plină, lume mai multă decât anul trecut. Voi ține cincisprezece prelegeri despre istoria  și cultura Americii spaniole, de la începuturile precolumbiene  până azi. Încerc să apăr teza  justificării cuceririi și politicii spaniole de creștinare a acelor locuri. Toynbee spunea că puritanii au cucerit America de Nord cu Vechiul Testament în mână (socotindu-se un „popor ales”, au lichidat pe filisteni, adică pe indieni, așa cum făcuseră evreii în Țara Făgăduinței, în momentul în care au cucerit-o; așa cum n-a rămas nimic din populația  locală din vechea Palestină, tot așa nu mai e nimeni din Pieile Roșii supuse puritanilor), în timp ce spaniolii au cucerit-o utilizând ca model Noul Testament. Cine se lăsa botezat, căpăta aceleași drepturi ca și cuceritorul, ceea ce explică nu numai marele număr de metiși, dar și acela, tot atât de impresionant, de băștinași. Ceea ce se numește America latină, care va atinge patru sute de milioane  de locuitori către anul 2000, e formată în majoritatea ei etnică de „indios” și de tot felul de amestecuri rasiale. Spaniolii nu s-au dat în lături, creștini fiind, de a se amesteca cu ceea ce un scriitor bolivian  numea „rasa de bronz”. Puritanii au deplasat Anglia și Europa către vest, în timp ce spaniolii au creat o nouă rasă. Probabil din această cauză, lumea din sud, Amerindia, mă fascinează, iar cea din nord mă lasă mai degrabă indiferent.

Îmi povestea aseară Ada Botez, fiica lui Jean Bart (Eugeniu Botez), că se afla într-o seară la nu știu ce reuniune, la vernisajul unei expoziții de la Fundația March, însoțită de Șerban Vălimănescu, pe atunci consilier la Ambasada Statelor Unite de la Madrid. Printre invitați se afla și Rafael Alberti. Cum Ada îl cunoștea, se apropiară de poet, pe care Șerban voia să-l salute.  Când Ada i-a spus lui Alberti că diplomatul din fața lui făcea parte din Ambasada Statelor Unite, i-a întors spatele, făcând cu mâna un gest indecent. Desigur cecul lunar pe care-l primește  de la ambasada sovietică îi impunea o astfel de atitudine. Mitocănia nu e poetică. Face parte din misocalia contemporană, întruchipată mai ales  în partidele de stânga și în special în comuniști. Au distrus totul pe unde au pus mâna pe putere, dar în mod deosebit și programatic, au deformat și au lichidat frumusețea, începând cu cea naturală și terminând cu cea individuală, exprimată prin etic și estetic, după cum spunea Platon.                        [pag. 221-222]