Maiorul insistă să li se ia pistoalele automate şi încărcătoarele de rezervă. Acum era clar că în următoarea jumătate de oră va fi dată alarma. În acest interval de timp trebuiau să acţioneze. Şase plutoane înconjurară clădirea batalionului, iar două se aşezară la ferestre, cu grenadele pregătite. La un semnal, treizeci de grenade explodară în clădire. Grupa maiorului năvăli înăuntru. Urmară rafale scurte şi repetate de mitralieră, apoi căutarea supravieţuitorilor.  Batalionul de pază al căii ferate fusese lichidat.

Aruncând o privire asupra clădirilor anexe, Prodan citi pe una din ele „magazie de alimente”. Cu un foc de armă strică lacătul, apoi deschise uşa şi înmărmuri. Pe toţi pereţii, până sus, la tavan, erau stive imense de cutii cu alimente, pe care conţinutul era indicat în engleză. Erau tot felul de conserve şi tot ce putea fi util pentru o unitate militară. Erau şi lăzi cu sticle de 100 de grame de whisky şi nenumărate alte lucruri deosebite. Prodan a înţeles că proviziile proveneau din milioanele de tone de alimente trimise de americani, prin Murmansk sau prin Iran. Acum era inutil să mai caute depozitul secret al comandamentului armatei 4, pentru două-trei tone de alimente, pe care le aveau cu prisosinţă aici. Fiecărui om i se distribui 15 kg de alimente cu mare putere calorică. Se dădu permisiunea de a lua câte un litru de whisky de persoană. În timpul cel mai scurt, batalionul român dispăru în noapte.

Înaintarea pe vechea direcţie nu mai era sigură. Dacă cineva s-ar fi luat după ei, ar fi făcut-o spre vest, printre căi ferate, poduri, toate acestea fiind păzite de ruşi. Maiorul hotărî schimbarea direcţiei pre nord-vest. Din informaţiile de la plecare, în acea zonă nu erau concentrări de trupe sovietice.  Cu toate acestea, Prodan ştia că frontul este în permanentă schimbare, aşa că vigilenţa trebuia să fie maximă.

Viaţa batalionului se schimbase mult în bine, din două considerente. Primul era starea psihică excepţională a oamenilor, după ce s-au convins de eficienţa lor în luptă. Deşi majoritatea participanţilor la acel marş se aşteptaseră, în sinea lor, la mari nenorociri, acum îşi dădură seama că pot ajunge la capătul drumului cu fruntea sus. O conducere mai bună nu ar fi fost posibilă. Experienţa lui Gabriel Prodan în acţiuni de comando se dovedise de mare folos. Al doilea factor ce contribuia la schimbarea în bine a vieţii din batalion, fu redresarea fizică, datorită îmbunătăţirii alimentaţiei. Trecură Doneţul, lăsând linia de cale ferată ce ducea spre Harcov în dreapta lor, dar se hotărî să meargă paralel cu ea, pentru a avea un reper sigur. Hrana îmbelşugată făcea ca frigul să nu aibă o mare importanţă în marşul lor. Era a patra noapte de drum, după Doneţ. Îndoiala începuse să-i cuprindă. Ştiau că frontul se retrăgea spre vest, iar ei nu vor putea rezista la nesfârşit. Ce se va întâmpla dacă nu vor reuşi să intercepteze unităţile române sau germane?  [pag. 251-252]