Satul Noeni, 6 iunie 1917

Dis de dimineață plecăm spre satul Noeni, unde vom face și controlul buletinelor din Dichiseni, Coslogeni și Brătianu. Primarul ne tratează foarte bine : nici nu putem povesti cu câte ne-a servit. Două țărănci bătrâne nu-și văd capul de treburi ca să ne hrănească îndeajuns. Ne supraestimează pofta de mâncare. Așa cum aflăm însă pe parcurs, în alte privințe nu au absolut nicio încredere în noi : când primarul le-a anunțat că vom fi încartiruiți la ele, și-au trimis copilele din casă la rude pe o ieșire din dos, ca nici măcar să nu le vedem la față. De bună seamă, nu ne socotesc mai buni decât bulgarii, care s-au dedat chiar în satul acesta la răpiri de femei și fete. E pește din belșug pe aici. Peste tot ni se fac plăcinte.

Ocupația germană din Noeni constă într-un subofițer și vechiul meu tovarăș de drum din Germania încoace, dr phil. Beschorner. E din ianuarie aici și se desparte cu părere de rău de locul ăsta prietenos ca să se întoarcă la batalion. S-a refăcut datorită aerului sănătos de țară, arată înfloritor, așa că nici nu mai pomenește de suferința lui de stomac. Țăranii îl iubesc și îl respectă pentru firea lui săritoare și pentru blândețea și corectitudinea lui când e vorba de multiplele rechiziții și cazne pe care trebuie să le îndure zi de zi o țară ocupată. I se spune peste tot ”domnul profesor”. Îmi spune : ” Trăiesc de cinci luni aici cu oamenii ăștia și i-am văzut însămânțându-și ogoarele, trudind din greu, păscându-și vitele; cunosc pe toată lumea din sat și toți mă cunosc. Am învățat să gândesc și să simt ca ei, le înțeleg limba, i-am apărat – din păcate a fost necesar – chiar și de camarazii noștri nemți. Acum îmi doresc numai să-i văd și secerând. Îmi vine greu să plec de aici”

Fetești, 7 iunie 1917

Astăzi nu avem nimic de făcut decât să trecem în drumul spre casă prin toate satele prin care am venit. Niște țărănci ne dau un pește uriaș pe care îl punem în paiele din căruță. Primim și cai buni, așa că în patru ore la prânz la Dinești, în Jegălia. Florica ne-a pregătit o friptură pe cinste. Nici la Fetești treaba cu vinul nu arată prea bine pentru că subprefectul a închis toate cîrciumile și a pus sub lacăt tot vinul existent. [pag. 158]