În luna septembrie, soţia colegului meu de muncă trebuia să nască, dar se pare că bebeluşul nu voia să vină încă pe lume. În seara de 5 septembrie, pe la ora 22.30 am simţit dintr-o dată că trebuie să merg cu sfintele moaşte la colegul meu acasă pentru a se închina soţia acestuia la ele, am simţit că va avea o noapte foarte grea şi că e posibl să nască. Pe la ora 1:30 dimineaţa mă sună colegul meu şi mă roagăsă merg cu el şi cu soţia lui la spital că i s-a rupt apa şi naşte. În drum spre spital i-am dat răcliţa cu sfintele moaşte să le ţină în mână şi să se roage. Viitoarea mămică era foarte speriată şi avea contracţii foarte mari, dar în momentul în care am ajuns la spital parcă îi dispăruse orice teamă şi orice durere, o vedem că imediat ce s-a dat jos din maşină a luat-o la fugă cu răcliţa în mână.Am rămas cu totul surprinşi şi eu şi viitorul tătic când am văzut că fuge spre sala de naşteri şi abia ne ţineam după ea, iar răcliţa cu sfintele moaşte era într-o poziţie destul de ciudată, parcă sfântul era cel care o trăgea de mână. Într-adevăr, tânăra mămică a avut o noapte foarte grea, a avut un travaliu de 10 ore, dar a născut un băieţel perfect sănătos, iar ea nu a avut nicio problemă în timpul naşterii. Din păcate, la scurt timp a apărut o problemă, şi anume că nu putea alăpta.Doctorii au încercat să-i stimuleze grtlandele, dar nimic; viitorii părinţierau foarte supăraţi că cel mic plângea de foame şi nu puteau face nimic. Am hotărât să mergem în vizită la spital cu sfântul, cu speranţa că şi de data acesta va face o minune. Nici de data aceasta sfântul nu a zăbovit şi, imediat, la câteva ore după plecare noastră, ne-au sunat şi ne-au spus că tânăra mămică poate alăpta şi că micuţul este foarte fericit că, în sfârşit, mănâncă. [pag 109-110]