(...) Ajung la Cernăuţi, caut o ocazie să mă duc la Hotin, ajung la Hotin, mătuşile mele erau acolo, ca acasă, numai fratele meu nu era. Şi mi-a sărit sticla de la ceas şi spun: „Mă, un ceasornicar pe aicea, mai este?” Nu mai era nici unul, că erau evreii înainte. „Nu e nici unul”. Am zis c-am să mă duc la Cernăuţi, într-adevăr, mă duc la Cernăuţi, după ce am  stat o zi şi o noapte acasă, şi caut ceasornicar. Îmi spune unul: „Numai în ghetou”, unde au fost împrejmuiţi evreii, într-un loc care ştiu că era strada Frânghierilor sau Olarilor şi întâmplător am găsit în ghetou.

Eu eram în uniformă de marină şi era un ordin dat de armată să nu se lege nemţii de noi. Era un lagăr păzit de nemţi. Am intrat în lagăr, mă duc la ceasornicarul acela, era un bătrân acolo, şi-o bătrână. Bătrâna, parc-o văd, croşeta. Şi-o fetiţă mică, foarte drăguţă, extraordinar de drăguţă şi vioaie, de vreo şase ani sau aşa ceva, şi eu, fiind în uniformă de marină, am atras atenţia. „Domnu’, ai văzut peşte mare? Cum e pe mare, cum e pe vapor?” mă întreabă copilul. Bătrânul spune: „Domnule, aşteaptă, după ce termin lucrarea asta îţi fac şi dumitale”. Eu am stat de vorbă cu copilul ăla şi cu bătrâna, în timp de bătrânul lucra. La un moment dat bătrânul spune: „Eh, de noi nu-i păcat, am trăit cum am trăit, da ce fac copiii...” „Da de ce?”  N-am putut să-mi închipui eu, nu mi-a trecut prin cap că... „Păi se-aude, domnule, că ne duce de-aicea”. „Unde vă duce?” „În alt lagăr, în Polonia, şi-o duce şi pe-asta mică”. „Da părinţii fetei unde sunt?” „La Bucureşti.” „Păi de ce nu vin să ia fata?” „Păi cum să vie, dacă vin, aici rămân”. Zic: „Daţi-mi fata să o duc eu la Bucureşti”. Ăia s-au uitat unul la altul. „De unde eşti dumneata?” Şi spun cine sunt şi-l cunoştea pe tata.

N-au voie să mă oprească pe mine şi am scos-o pe fetiţă. Şi îmi face ceasul, mai stau puţin şi-i spun la fată să nu spună câţi ani are. Am luat fata de mână, fără bagaj, fără nimic şi la ieşire se schimbase garda şi m-a întrebat: „Warum? Kinder?” „Mein Schwester” (Sora mea). A întrebat ce-i cu copilul şi i-am spus că-i sora mea şi că a pus ceasul bătrânul. Am plecat şi am dus-o la Bucureşti, pe strada Plantelor nr. 22, parcă. Ştiu că mama fetei era medic dentist şi el avocat. Eh, când a văzut fata, mama ei a leşinat. Ce-o mai fi fost pe urmă, nu ştiu. [pag. 136]