La 20 octombrie 1964, seara, am ţinut comunicarea cu titlul de mai sus (Moldova între Kiev şi Halici). Ședinţa era prezidată de A. Oţetea, însă persoanele invitate de mine n-au primit invitaţia. Lista prezentată de mine cuprindea pe C.C. Giurescu, I. Corfus, Alexandru Gonţa, şi alţii. Pe masă se afla aparatul de legătură directă cu Comitetul Central. În prima bancă se afla iniţiatorul falsurilor, Constantinescu-Iaşi. Pe tablă am întins două hărţi de mărime apreciabilă ca să fie văzute de persoanele aşezate în bănci : o hartă a Kievului, pentru a explica cearta dintre cele două tabere ale principilor ruşi în anul 1136 şi o hartă indicând hotarele principatului Halici în secolele XI-XII e.n. Când am demonstrat că în ?Cronica rusă?, sub anul 1136, nu este vorba de Bielogorodul nostru (Cetatea Albă), ci de Bielogorodul kievean, că ruşii, în cântecele lor vechi numesc Niprul ? ?Dunăre? şi am menţionat părerea emisă de istoricul literaturii ruse Orest Miller, potrivit căreia la ruşi Dunărea nu era un nume propriu şi un nume comun, am auzit vocea lui Constantinescu-Iaşi : ?Chiar aşa ?? I-am răspuns : ?Exact aşa !? Nu ştiu dacă dânsul s-a simţit jenat pentru sovieto-servilismul său. [pag 306]