După ce am trecut frontiera în Austria şi a venit controlul austriac al actelor, până a ajunge la Viena, i-am zis în plin compartiment : ?Acuma când am intrat în lumea liberă, poţi să ne spui ce misiune ţi-a dat ?vărul? şi ce grad ai în Securitate ??. A început să înşire poveşti de adormit copiii, dar nimeni nu a mai luat-o în seamă. În sfârşit, mă debarasasem de crucea purtată în România şi de Ziua Crucii coboram în Gara de Est din Paris. Lumea coborâse din tren şi eu stăteam la fereastră, aşteptând să apară Radu, după cum era înţelegerea. În faţa compartimentului, pe peron, era prezentă ?cetăţeanca?. Eu din când în când strigam ?Radule ! Radule!?. După vreo cinci minute a apărut şi Radu, care s-a apropiat de vagon şi când a dat cu ochii de ?cetăţeancă? i-a zis : ?Mario, tot în misiune eşti ?? ?M-a însoţit pe mine, pusă de Securitate, ca să vadă cine mă aşteaptă?. Maria a plecat ca din puşcă. După aceea am fost lămurit că era în slujba ambasadei române, că o chema Maria Braici, originară din Hârlău, că era rezidentă în Franţa şi că Securitatea îi deschisese o prăvălioară pe rue Sommerand colţ cu Jean de Beauvais, lângă biserica ortodoxă românească, pentru a boicota exilaţii români. Nereuşind să-şi îndeplinească misiunea, i s-a închis dugheana şi acum ?servea? ca profesoară la Bochum, în Germania Federală, dar şi cu misiuni comandate de Securitate. [pag 347]