S.B: [...]  O fost numa un locotenent șî cu un sergent or mai plecat după ei. Era timpu aproape sara. Șî unu care o stat la ei la colibă acolo, în coliba lu moșu, o zâs că el știe drumu. Că, dacă spunea că nu știe drumu, ei nu să dușeau după el.  Așa s-or dus, or plecat toți, de-aia militarii ăia, ofițeru ăla cu sergentu, cu moșu ăla. Șî ei o fost aiși în loc șî ei merjeu după urma lor că era zăpadă. Cum o ajuns acolo la marginea livezilor, unde erau nemții, o fost o colibă, că așa-i spunem noi, un sălaș mic, s-o băgat acolo tăți să aprindă șeva, o făcut puțân foc șî imediat o fost după ei [neclar] s-o văzut lumină acolo.  Ofițeru ăla care o mers înainte, sergentu ăla o fost de-o parte, unu de alta, cum o văzut că ăia n-aud nimic, o tras o răfală așa către ei. Ei s-or pitit jos ș-apăi, după șe or stat, o strâgat:
- Predați-vă că vi-s încercuiți!
Ei o ieșît. O zâs că să iasă șefu bandei, o strâgat. O ieșât Trandă, că ăla era, ăla o fost șel mai periculos socotit aiși dintre partizani.
M.A.: De ce era socotit periculos?
S.B.: Era un om așa mai dârz șî un om așa iute, grozav. O ieșât atunși el, o ieșât Ianăș Pârvu, uica lu soția mea.  Atunși o ieșât Marcelică Copăceană, că așa numa ăștia tri parcă or mai fost acolo. Or ieșât afară, i-o legat șî i-o dus la Bregova. La primaru din Bregova. Primaru din Bregova o fost pretinu meu.  I-o dus, le-o dat ăla de mâncare șî dimineața o telefonat  după armată la Slatina șî o venit armata cu Siguranța cu mașâna șî o coborât acolo jos.  Acolo jos, m-o spus, o fost acolo unu de la Slatina, i-or trântit acolo într-un șanț, așa cu mijlocu în șanț și cu capu și pișioarele afară șî apa așa merjea păste ei.  O stat acolo până i-o luat șî i-o dus la Caransebeș.
I.C.: Și pe alții? Nu mai știți cum i-o prins?
S.B.: Pe alțî nu mai știu cum i-or prins așa.
I.C.: Pe ăștia din sat, care or făcut parte din organizație, de unde-o știut comuniștii și armata de i-o ridicat?
S.B.: Păi, o știut din ... /I.C.: I-o trădat cineva? I-o vândut cineva?/ Parcă pe Nicolici, parcă el i-o divulgat, nu mai știu așa bine.
I.C.: Da' Niculici cine era?
S.B.: Era preotu'. # I.C.: Preotu # Da, Preotu'. Șî el făcuse jurământu șî știa așa de toți.
M.A.: Și cum o fost jurământu ăsta? Ce era el?
S.B.: Păi, spuneam așa un jurământ că să luptăm așa toți  până la ultimu ca să scăpăm de comuniști șî să nu trădăm nișiun secret ca să afle de partizani șeva, așa era principalu' înainte.
M.A.: Și pe ce jurau? Pe Biblie, pe Cruce?
S.B.: Pe Biblie șî pe Crușe, da.
I.C.: Cam câți mai trăiesc acuma în Teregova care-or fost?
S.B.: În pădure? În pădure îs puțâni.  Pe ăsta îl știu că-i Brezescu Ion, din Brebu.
I.C.: Pe ăsta cum l-o prins, nu știți?
S.B.: Nu știu cum precis.
I.C.: Alții mai trăiesc sau au murit?
S.B. Îs aproape morți toți. Nu știu dacă mai trăiește vreunu din ei. Ciorei, parcă. Ciorei.
I.C.: După ce s-or întors ei din pușcărie, mai povesteau despre.../ M.A.: Ce-o fost./ Ce-o fost?
S.B.: Da, mai spuneau, mai povesteau.
I.C.: Și nu i-ați întrebat pe cine bănuiau că i-ar fi trădat, că i-ar fi vândut?
S.B.: N-am mai discutat atâta cu ei, știi, după șe-o venit din pușcărie.
M.A.: Și cum striga lumea la ei, după ce-or venit din pușcărie?  Cum se purtau cu ei? Bine, rău?
S.B.: Să purtau bine.
M.A.: Nu erau, nu se uitau la ei așa, vezi că ăla a făcut pușcărie și atunci îi un om rău?
S.B.: Absolut. Nu spunea nima nimic de ei.
I.C.: Da' când o fost în timpul pușcăriei, i-o mai ajutat familiile cumva?
S.B.: Da, îi mai ajutau, îi mai ajutau.
M.A.: Cine-i ajutau?
S.B.: Prietenii sau rude, așa.
M.A.: Da' comuniștii cum se comportau cu familiile celor care erau în închisoare?
S.B.: Rău, foarte rău.
M.A.: Știți ceva cazuri așa de familii?
S.B.: Da, unu care a fost Ghimboașa, Ghimboașa Ilie, era meseriaș, era fierar de meserie, covaci. S-o dus la soțâie, i-o luat toate sculele de acolo, toate o luat ăla primaru' Jula, ăla o fost șefu'. Tot i-o luat! După șe-o venit din pușcărie, primaru' să umflasă, știi, merjea așa pe drum, dar era umflat, nu normal. Nu mai era sănătos. Ăla o dzâs cătră el, care i-o luat sculele, ăla covaci:
- Măi, Ioane, că Ion îl chema, Ion Jura, nu-ți doresc moarte cum mi-ai dorit tu mie! Să deie Dumnezo să trăiești mulț ani. Să plătești ce-ai făcut!
M.A.: Ș-o plătit până la urmă?
S.B.: Da! O stat beteag nu știu câți ani până o crăpat, până o murit. Șî copilul lui era un bețivan de numa-l strânjeai de pă jos. Nimic nu s-o ales de el. [pag. 87-89]