Modelarea „moldovenilor sovietici”, cu înclinații tot mai accentuate spre homo sovieticus, s-a făcut prin mâna nevăzută a „modernizării”, a amestecului sau „topirii” (melting pot) sociale, într-un context etnic multicolor. Recensământul sovietic din 1989 arăta o nouă față a Basarabiei, reconfigurată teritorial după pierderile din 1940, populația RSS Moldovenească numărând 4,3 milioane de locuitori dintre care moldoveni 2 794 749 (64,5 %), ucraineni - 600 366 (13,8 %), ruși -562 069 (13,0 %), găgăuzi – 153 458 % (3,5 %), bulgari 88 419 (2,0 %)  cu o populație evreiască sensibil diminuată (65 672 – 1,5%) și cu germanii dispăruți din spectrul  demografic ca urmare a înțelegerilor dintre Hitler și Stalin din 1940.
Zona de centru a republicii era considerată una omogen „moldovenească” (care cuprindea 13 raioane cu 80 – 90 % locuitori români, exceptând orașul Chișinău), totodată exista o zonă mixtă „moldovenească” (60 – 70 %), care cuprindea 14 raioane la nord, sud și partea stângă a Nistrului, cu un procent mare de ucraineni locuind în nordul republicii și în partea stângă a Nistrului, dar și un  număr mare de ruși în sud-estul RSSM. În sud existau „două regiuni”, una moldo-găgăuză (moldoveni – 40 %, iar găgăuzi 43 %) și alta găgăuzo-bugară (găgăuzi 53 %, iar bulgari 30 %). Nivelul de „moldovenizare” sau „rusificare”, aflate la un moment dat într-o competiție nedeclarată, a depins de mai mulți factori politici, economici, sociali sau culturali, de intervenția statului, de migrația oraș-sat, de efectele urbanizării etc.
Un alt fenomen important de studiat din acest punct de vedere îl reprezintă căsătoriile mixte, RSSM ocupând una din primele poziții în URSS (17,9 % din căsătorii erau mixte), orașele moldovenești depășind în acest sens toate centrele urbane sovietice (34,4 % de familii mixte). Un aspect modelator contradictoriu era cel al socializării profesionale – 80 % de moldoveni și 90 % de ruși, ucraineni și alte etnii lucrau în colective multinaționale; 71,5 % de moldoveni, 84 % de ruși, 90 % de ucraineni și evrei aveau prieteni de alte naționalități, iar mai mult de jumătate dintre moldoveni, 60 % de ruși și 70 % de ucraineni și evrei erau căsătoriți cu reprezentanți ai altor naționalități sau aveau rude care erau în căsătorii mixte. De cele mai multe ori, aceste procese au dus la instaurarea unui bilingvism „moldo-rus” sau la „rusificare”, dar arareori la „moldovenizarea” etniilor  din RSSM. Această „moldovenizare” nu are neapărat o componentă etnică, ci mai curând una de apartenență la spațiul de coabitare, asumat de alogenii „moldovenizați” într-un sens de „comunitate imaginată”.   [pag. 540- 542]