Uite că noaptea asta s-a dat fiara la oi şi mi-a omorât optsprezece. A rupt şi doi dulăi. Urla ca turbată şi sfărâma tot în jur. Aşa ceva n-am mai văzut. Am sărit noi, care cu ce am putut, am strigat la ea, am asmuţit câinii, dar până nu a făcut prăpăd în turmă nu s-a lăsat. Acuma cine mă plăteşte pentru ce am păgubit noaptea asta? Spune şi dumneata... - Eu ce să zic, baciune? Mă gândesc că şi fiara asta are un suflet şi mare lucru dacă nu pentru puiul ei omorât a făcut ea ce a făcut. Pe mine, dacă avea de gând, mă putea face bucăţi lângă bârlog. Dar nu mi-a dat decât o izbă, să ţin minte că nu aveam ce căuta la puii ei. A mers Trifon cu căciula în mână şi cu desagii plini de caş să facă plângere la ocol că i-a făcut ursoaia pagubă mare. Șeful i-a înţeles numaidecât necazul şi a dat ordin să fie împuşcată fiara, la pândă, la stârvurile oilor omorâte. Dar sălbăticiunea parcă pricepuse ce avea să urmeze şi nu se maiarătă acolo cinci nopţi. Au pândir degeaba paznicul de vânătoare şi şeful de district. A şasea noapte, adică tocmai când plecaseră pândarii cu buzele umflate, la stână se abătu iar dihania care mai omorî nouă oi şi un câine. - Apoi nu se poate aşa, se răsti supărat baciul la şeful de ocol. Îmi omoară toate animalele. Poate că mă omoară şi pe mine la urmă. După ce dădu câteva telefoane, pomenind des numele lui Trifon şi repetând de câteva ori ce prăpăd făcuse ursoaia la stână, şeful obţinu o aprobare să facă o vânătoare la urs.[pag 156]