Bietul călugăr nu ştia că securitatea din zona de nord a Moldovei găsise la o percheziţie domiciliară nişte scrisori vechi, probabil din timpul ultimului război, în care erau menţionate un număr de arme militare, pe care un sergent le ascunsese lângă o clopotniţă dintr-un schit de munte, ca să treacă îmbrăcat civil, de trupele ruseşti, care luau prizonieri pe toţi cei în uniformă sau cu arme la ei. Ajuns la sediul securităţii, călugărul fu dus direct în camera de anchetă, care de fapt era loc special de tortură, dotat cu tot ce era necesar pentru aceasta. Norocul mare al călugărului a fost dat de sistemul lui nervos extrem de robust şi de o inteligenţă deosebită. El aflase de mulţi preoţi şi călugări ucişi în anchetă, dându-şi seama că ar trebui să câştige timp, pentru ca în final să-şi convingă torţionarii, că nu au ce scoate de la el.

Bătăuşul şef era o namilă înaltă şi plină de grăsime, care spera ca prin acţiunile lui criminale să fie promovat din gradul lui de sergent major. Acesta îl luă cu o mână de pe scaunul pe care fusese pus şi începu să-l izbească de pereţi şi de podea, urlându-i: „Scoate, boaită, armamentul, că te fac bucăţi”, începând să-l lovească cu pumnii şi cu cizmele. Călugărul şi-a dat seama că nu va rezista mult până să fie omorât, urmând să ia de la schit pe alt călugăr, ca să-l ucidă şi pe acela în chinuri. Atunci a început să ţipe cu voce baritonală, să se oprească din lovituri, că le dă armamentul. În scurt timp biroul fu umplut de subofiţeri îmbrăcaţi civil şi de un ofiţer, care-i spuse să se spele la chiuvetă de sângele de pe faţă şi să dea declaraţie.

Călugărul scrise lapidar că în curtea clopotniţei este îngropat armament, dar el nu poate şti exact locul, dar cu siguranţă acesta va fi găsit dacă se sapă. A doua zi un pluton din cadrul trupelor MAI, cu hârleţe şi lopeţi, plecă grăbit să aducă acea importantă captură. Între timp călugărul fu dus într-o celulă, unde i-au dat apă şi o bucată de pâine. Plutonul acela ajunse repede la schitul Sihla, asaltând la propriu clopotniţa construită din lemn, dând podelele la o parte şi găsind în final nişte iţari din cânepă, agăţaţi de nişte sfori. Cu convingerea că vor găsi armamentul, ei săpară o bucată mare din grădina clopotniţei, până se lăsă seara. Obosiţi şi plini de nervi se întoarseră la Suceava, unde reîncepură ancheta călugărului, care repeta că armamentul era îngropat  în grădina clopotniţei, fără a şti unde anume. Operaţiunea aceasta a fost sesizată de ministerul de interne unde se ştia că acele cadre din provincie sunt compuse din începători, care în afară de a bate şi de a ucide oameni, nu ştiau mare lucru. Fu trimis un ofiţer superior, care era departe de a fi un înger, dar avea o mulţime de probleme mai importante decât nişte armament ascuns în pământ, care cu siguranţă nu mai era funcţional. El dădu ordin să fie adus călugărul, care sosi ponosit şi plin de sânge uscat pe sutana lui, care semăna cu orice, dar numai a haină călugărească nu.  [pag. 64-65]