[...] Dar au mai fost şi alte sectoare afectate de revenirea lui Leonte Răutu: literatura contemporană, traducerile. Au mai fost câteva cărţi topite şi a revenit această rigoare a cenzurii. Direcţia Presei imediat şi-a întărit reţeaua de control şi vâna tot ce putea să fie considerat duşmănos, nemarxist sau ce nu era „pe linie”. Atunci mi-am dat seama că Leonte Răutu este autoritatea supremă, am realizat şi de ce a recurs la aceste acte de forţă, demonstrative. Vroia să ne arate că lucrurile în acest câmp cultural-ideologic nu merg fără el. Aşadar, este foarte posibil ca, dacă ar fi existat o continuitate a dominaţiei sale, fără întreruperea de aproximativ trei luni, nici unul dintre accidentele acestea să nu se fi petrecut. Adică acele cărţi cu defecte, din punct de vedere al cenzurii, să fi supravieţuit în librării şi biblioteci.
Ne aflăm în situaţia fericită de a putea compara, corobora şi confirma mărturia orală cu informaţia de arhivă. Sus amintita notă a Sectorului Edituri, din 10 ianuarie 1958, reproduce informarea lui Paul Cornea, care face referire şi la cerinţele impuse Direcţiei Generale a Editorilor privitoare la purificarea personalului din edituri, mai ales a redactorilor de carte: „în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate pentru întărirea răspunderii pe care o au redactorii de carte faţă de conţinutul lucrărilor, până în prezent nu s-a făcut decât o prelucrare în toate editurile în legătură cu întărirea vigilenţei şi asigurarea unităţii ideologice a lucrărilor ce se editează. Ordinul Ministerului Învăţământului şi al Culturii prin care se prevedea revizuirea până la sfârşitul anului 1957 a corpului de redactori şi numirea în această funcţie numai a acelor care au o bună pregătire ideologică şi profesională, a acelor care prin atitudinea şi activitatea lor li se poate acorda încrederea politică, nu a fost îndeplinit sub motivul că pregătirea planului editorial pe anul 1958 nu a permis Direcţiei Edituri să se poată ocupa şi de acestă problemă. S-a recomandat tov. Paul Cornea să treacă deîndată la îndeplinirea ordinului amintit”. Probabil şi această tergiversare i-a atras dizgraţia (sau prelungirea dizgraţiei) lui Paul Cornea, care a fost înlocuit de la Direcţia Editurilor. Paul Cornea fusese sancţionat cu vot de balm în urma şedinţelor desfăşurate după prezentarea Raportului secret al lui Nikita Hruşciov de la Congresul al XX-lea al PCUS.                                                                          [pag. 148-150]