Cui îi e teamă de adevăr?
Unor persoane influente din structurile Puterii le este teamă de venerabilul simbol al rezistenţei anti-comuniste care a fost dl Constantin Ticu Dumitrescu. Nu puţini au văzut în el preşedintele ideal al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi justiţiarul par excellence al abuzurilor fostului regim comunist.
Fapt este că, după ce s-au declarat de acord cu desemnarea lui Constantin Ticu Dumitrescu în calitate de preşedinte al CNSAS, reprezentanţii Partidului Democrat (condus din umbră de preşedintele României, Traian Băsescu) şi dl Băsescu însuşi s-au oprit pentru această funcţie asupra altei persoane. Fără prea multe explicaţii... Explicaţia există: serviciile secrete actuale, folosind foşti securişti, au nevoie în fruntea CNSAS de personaje maleabile care să păstreze discreţie absolută privind materialul informativ inaccesibil din patrimoniul instituţiei. De ce atâta discreţie? Asistăm la cocnirea între două interese opuse: interesul adevărului istoric, care impune accesul publicului la documente, şi interesele actualei clase politice, şantajabilă cu trecutul ei, care îşi vede probabil cariera periclitată dacă în fruntea CNSAS şi a arhivelor sale inaccesibile s-ar afla o personalitate independentă.
Volumul editat de Comisia Prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România sub titlul „Raport final” menţionează, de pildă, că accesul public la registrul de ieşiri din anii 1980 la închisoarea Aiud, unde se găseau în special deţinuţi politici, „este azi [2007- n.a.] încă imposibil”.
Se naşte în mod firesc întrebarea: de ce? Şi nu este un caz izolat... Ce are de ascuns regimul actual, post-comunist, din trecutul comunist al ţării? Nu este asta o dovadă de continuitate? Iar atunci se înţelege de ce era Ticu Dumitrescu, cât timp a trăit, indezirabil... [pag. 140]