Prima dată când m-am dus la Orşova, am mers împreună cu Cristescu şi cu Petchescu. Cristescu procurase o trăsură de la un prieten de-al lui, din apropierea Topleţului. Nu ştiu cum îl cheamă, Cristescu spunea că nu e legionar. La întoarcere, Petchescu mi-a cerut să mergem mai încet fiindcă el dorea să se ducă până la comandorul Domăşneanu, de unde spunea că are să primeacă 6.000 lei sau 8.000 lei pe care îi împrumutase mai înainte. Am rărit pasul (eu şi Cristescu)  şi ne-am oprit din mers fiindcă până la casa comandorului Domăşneanu îi trebuia lui Petchescu o jumătate de oră. Petchescu a întârziat mai mult decât aşteptările şi riscam astfel să ne prindă ziua pe drum. [Am] hotărât cu Cristescu (în lipsa lui Petchescu) să luăm trenul din Băile Herculane până la Iablaniţa. La întoarcerea lui Petchescu ne aflam lângă gara Băile Herculane într-un loc ferit de lumină în aşteptarea personalului. Toţi trei aveam îmbrăcămintea şi faţa schimbată pentru a nu fi recunoscuţi. Eu eram îmbrăcat ţărăneşte cu opinci, iar Cristescu şi Petchescu cu haine extrem de rele. La noi aveam pistoale-mitralieră.  Cristescu îl purta sub haină, iar eu într-o straiţă. Până la venirea trenului, Petchescu ne-a povestit că nu l-a găsit pe comandor, banii i-a primit de la doamna şi că doamna se află şi ea în gară, călătorind spre Lugoj. În timp ce ne povestea, am fost urmăriţi de doi plutonieri care au încărcat armele şi ne-au invitat să mergem la biroul poliţiei din gară. Pe drum spre biroul gării am încercat repetat să-i convingem pe jandarmi că nu suntem răufăcători sau hoţi şi că suntem oameni muncitori din Iablaniţa. În timp ce  vorbeam jandarmilor şi ne aflam în apropierea celorlalţi călători care aşteptau trenul, intervine doamna Domăşneanu să fim sloboziţi dacă suntem din Iablaniţa, că pierdem trenul. Nu cred să fi cunoscut pe vreunul din noi aşa cum eram îmbrăcaţi şi apoi ea venea aşa de rar în Iablaniţa unde avea casă, încât i-ar fi fost greu să ne recunoască acolo în semiîntuneric. Chiar dacă a recunoscut pe Petchescu, fiindcă el fusese cu un ceas mai devreme sus să-i ceară bani, dar şi acesta îşi luase haina rea şi pălăria când i-a cerut banii ca să nu se întoarcă cumva să nu-l recunoască. Cu toată intervenţia doamnei continuăm să mergem arestaţi spre biroul poliţiei sau al şefului de gară. La un moment dat, avantajat de aglomeraţia din gară, Cristescu reuşeşte să fugă. Eu şi Petchescu suntem duşi în birou. În timp ce jandarmii au scos capul afară pe uşă ca să ceară ajutor poliţiei din gară, am reuşit să pot scoate pistolul din staiţă şi să ies în prag ca să pot trage câteva focuri în sus. Jandarmii se intimidează, începând să fugă şi astfel scăpăm. Până la Iablaniţa am mers prin pădure şi despărţiţi. A doua zi aflu că Petchescu a fost căutat acasă de poliţie. (fragment din declaraţia ziaristului Zaharie Mărineasa)     [pag. 91]