Miza reală a rezolvării problemei Transilvaniei de către sovietici transpare şi din stenograma şedinţei Comisiei din 29 iulie 1944. Lozovski, care şi-a reluat propunerile din şedinţele anterioare, a fost contrazis de această dată de I. Suriţ, care a afirmat că restituindu-i României Transilvania, noi vom pune o temelie trainică pentru dependenţa României de politica noastră. O astfel de perpectivă era reală, fiindcă Transilvania are fără nici o îndoială pentru România mai multă importanţă decât Basarabia. Comentând afirmaţiile lui Surit, Litvinov a făcut un rezumat al politicii sovietice faţă de problema Transilvaniei: Aproape că exclud posibilitatea de a oferi Transilvania Ungariei, însă nu e o chestiune definitivă. Această variantă s-ar putea materializa, dar într-o perspectivă mai îndepărtată. Mai curând s-ar putea ajunge la un acord comun cu România în schimbul renunţării la Basarabia şi Bucovina, dar acest lucru se poate întâmpla numai cu anumite garanţii şi cu o anumită influenţă asupra viitoarei politici româneşti. Nu ştiu dacă vom putea să obţinem astfel de garanţii şi în condiţiile în care guvernul se va schimba, iar politica va fi alta. Dacă am reuşi să implementăm un control, alta ar fi situaţia. Dar până ce acest lucru nu se va înfăptui, rămâne posibilitatea separării Transilvaniei şi transformării ei într-un stat de sine stătător. [pag 221]