La început prin "limba moldovenească", ştiinţa sovietică a înţeles numai limba românilor transnistreni, iar după faptul de la 28 iunie 1940 această ?limbă? se impune şi populaţiei dintre Prut şi Nistru. Cum însă "limba moldovenească" fusese căptuşită cu o serie de forme fonetice şi lexicale curioase, ca: aero-măsurător (barometru), călduro-măsurător (termometru), mâncătorie (bucătărie), injiugare etc. se înstrăinase, într-adevăr, de subdialectul moldovenesc din dreapta Nistrului. Învăţaţii sovietici, însă, ne-au găsit pricină tot nouă, reproşându-ne că am prigonit limba poporului moldovenesc, înlocuind-o cu cea a "boierilor români". Această acuzaţie a fost semnalată în articolul Cea mai ridicolă calomnie, publicat de profesorul N. Iorga în "Neamul Românesc" de la 24 iulie 1940, din care reţinem următoarea frază: "Filologul care a strigat la radio, cu atâta răutate şi sete de a lovi, această imensă prostie, ar merita să fie semnalat lumii ştiinţifice". Într-adevăr, percum observase chiar un scriitor rus (T. de Pauly), "limba română vorbită în Basarabia este aceeaşi ca în Moldova" iar ştiinţa sovietică avea datoria să nu ignore această realitate, ci să recunoască sincer că limba pe care o vorbesc moldovenii, confraţii lor basarabeni şi românii transnistreni, este limba comună românească, vorbită de toţi românii şi nicidecum o scornită "limbă deosebită". [pag 579-580]