Ziua în care am dat examen la Liceul Aurel Vlaicu din Orăştie îmi va rămâne bine întipărită în memorie. Tata a verificat încă o dată trusele de bricege făcute la Cugir, sticlele cu cea mai bună ţuică de prune şi bucata de slănină fiartă cu usturoi şi pudrată cu boia, a închis cufărul de lemn, aşteptând ca mama să mai perie o dată costumul bleumarin cu pantaloni scurţi în care eram îmbrăcat, iar apoi m-a luat de mână şi-a făcut cruce şi a zis: „Cu Dumnezău înainte, la revedere Ileană, că noi am plecat.” Când am ajuns, ne-am prezentat la „cine ştia tata”, iar apoi am dat examenul şi am intrat la liceu.

Scările de marmură roşie, coridoarele lungi, dormitorul cu douăzeci şi patru de paturi, spălătorul şi veceurile, programul strict, repectat fără abatere, sălile de clasă şi de meditaţii, curtea în care ne aliniam pe rânduri înainte de-a intra în sala de mese şi în care, la sfârşitul fiecărei săptămâni, se făcea careul exact ca la cazarmă, când erau scoşi în faţa tuturor elevilor şi profesorilor elevii indisciplinaţi şi cu note proaste la învăţătură... Ţin bine minte umilinţa asta pe care o aşteptam cu sete, plin de ură şi de răzvrătire reţinută, răsucindu-se înăuntrul meu surdă şi grea, acumulându-se ca lava împinsă spre suprafaţă, până ţâşnea surprinzător, stupid şi urât, înfricoşându-mă ulterior şi făcându-mă să mă întreb cum e puteam face aşa ceva? Eu, copilul plin de intenţii bune, harnic, iubitor de animale, muncitor – da, da aveam o părere bună despre mine şi mă mândream cu o mulţime de treburi pe care le ştiam face. Ce se întâmplase cu mine odată cu înstrăinarea şi cu obligaţia de-a respecta un program care nu-mi plăcea, care-mi lua libertatea? Unde sunt boii, caii, viţele şi pomii altoiţi de mine, de ce trebuie să curăţ pişatul şi rahatul altora, o treabă mult mai murdară, mai urâtă şi mai umilitoare decât zilele când curăţam grajdul boilor? Moşii şi strămoşii mei au fost ţărani. Nu au avut nevoie să înveţe matematică sau chimie, au trăit bine mersi fără ecuaţii. De ce trebuia să fac eu saltul ăsta? De ce trebuise să mă chinui aproape şapte ani cu o vioară pe care-o urâsem?

În acelaşi timp, îmi dădeam seama că trebuia să trec peste toate întrebările astea neroade, să fac efortul să mă potolesc cu revolta asta idioată şi să mă apuc serios de învăţat. Acuşi se termina clasa a opta şi eu aveam note de doi la patru materii. Aşa că ura mea era bine-venită. Aveam nevoie de ea pentru a învăţa. Ştiam că eram în stare de multe. Aveam ocazia, iată, să aflu lucruri noi despre mine. Şi mă apuca febra numai gândindu-mă la vacanţa care mă aştepta. Finalul clasei a opta a fost de necrezut. Zi şi noapte învăţam ca un apucat. Ridicam tot timpul mâna să fiu ascultat. Luam note bune, ceea ce făcea impresie, uimindu-mă şi pe mine. La sfârşitul ultimului semestru, vara era a mea. [pag. 90-92]