Scrisoarea asta aşa de tristă, fără motiv, nu admite nici un comentariu, nici un răspuns. Este ca şi când n-aş fi trăit simţământul ăsta dureros.  Să nu mai stăruim. Sfială în ceasul din urmă.  Să ne întoarcem la viaţă, la momentul actual, la primăvara care pare a avea drept soli plopii de pe malul stâng, aliniaţi ca santinelele, uscaţi, svelţi, cafenii, tăcuţi, părând îndărătnici şi inaccesibili. [...] Vă trimit gândurile mele cele mai nobile şi mai generoase, dragostea mea maternă: esenţa cea mai fină, cea mai subtilă, a dragostei materne.  Prinos de Paşte, prinos afectiv omenesc, umil, fierbinte şi curat.
A trecut de amiază. Stau aplecată asupra hârtiei albastre de aproape trei ore; când şi când mă întorc la geam. Sub cerul de opal, fără irizări, strada şi trotuarele par frământate din lumină şi din cenuşă măruntă: o dâră lungă de lumină mată, fără soare. [...] Cum zicea cântecul, „În seara asta sunt singură în durerea mea”? Chiar aşa, există dureri fără vindecare: moartea celor dragi, dispariţia lor neaşteptată, îndoiala care te cuprinde; dar există şi viaţa, vitejia omenească; dacă te părăseşte speranţa, există cei pe care îi iubeşti. Zâmbetul lor, chiar de la distanţă, luminează sufletele neliniştite; surâsul vostru demn, niţel mâhnit, va deschide cerurile în noaptea aceea, când mă voi gândi la mânuţa pe care am ţinut-o într-a mea, cu fervoare şi extaz, timp de atâţia ani, dar mai ales în vremea când, micuţă de tot, se cuibărea acolo încrezătoare şi sigură că este la adăpost de primejdie, de rău, de pericol. Vom fi, iată, încă o dată adunaţi sub semnul Sublimului omenesc şi dumnezeiesc. Există în lumea asta şi alte inimi de mamă care vor sângera în noaptea fermecată a Învierii. Să îngenunchem, toţi trei, alături de ele.   Să vă ţineţi de mână şi să vă rugaţi pentru toţi, cu umilinţă, creştineşte. Iar eu, dragii mei, sunt lângă voi, rugându-mă pentru fericirea voastră, pentru fericirea tuturor, pentru Pacea care are să deschidă Porţile închise ale Cerurilor.  Cum sunt bătrână, pentru mine, ca şi pentru voi, un singur cuvânt îmi poate cuprinde şi durerea, şi binecuvântarea. Christos a Înviat!  [pag. 402-403]