„... trebuie să spun că Adrian Cioroianu mă face să mă simt tînăr. În ciuda diferenţei de vârstă, percepe exact mizeria aluvionară a generaţiei mele şi mă ajută să percep, la rândul meu, unghiul de vedere al cogenerilor săi, mai liberi faţă de trecut decât mine. E bine plasat pentru a fi un martor al regimului comunist şi un critic nepătimaş al lui. Avem nevoie de această „tranziţie” istorică, de categoria acelora pe care Cioroianu îi numeşte „nici prea tineri, nici prea bătrâni copii ai crizei” (Andrei Pleşu)