GS: Păi, în lagăr, când ieşeam la muncă am spus că stătea scris "Arbeit macht frei". Eram într-un kommando de muncă şi au şi spus ce bun kommando suntem, renumit că facem treabă bună. Erau trei SS-işti cu trei câini într-o parte şi alţi trei SS-işti cu trei câini în cealaltă parte. Câinii erau aşa dresaţi că, în caz că nu stăteai aplecat şi nu lucrai, era destul ca nemţii să strige la câini şi câinii veneau şi săreau la tine, te rupeau în bucăţi şi (nu) îţi dădeau drumul până nu strigau nemţii s-o facă. IC: Și după ce v-aţi întors din lagăr nu s-a întâmplat să vă temeţi de câini? GS: Nu, din contră. Era acolo, în lagăr, un german care stătea de pază cu câinele şi îmi tot zicea în ungureşte (de fapt era un ungur din Timişoara): "Dacă se termină războiul, vrei să fii nevasta mea?" "Da, sigur" am zis, că doar mă costa ceva să spun că o să fiu nevasta lui? Dar era bătrân, avea vreo 45 de ani. Și zic: "Da." Și el îmi aducea în fiecare zi, într-o hârtie legată într-o batistă (el, de fapt, nu avea voie să stea de vorbă cu noi) două bucăţi de pâine prăjită cu margarină şi în mijloc o felie de salam. Erau împachetate în hârtie, iar hârtia era legată în batistă. Se făcea că-şi scapă batista şi rămânea hârtiuţa aceea lângă mine, ca să pot lua eu de acolo mâncarea. El a avut impresia că după război mă voi mărita cu el. Apoi, am mai întâlnit încă unul, tot aşa. Se numea Peter, era din Timişoara. Și acela mă întreba: "După război, o să fii nevasta mea?" "O să fiu." La toţi le-am promis, că doar nu mă costa bani să le promit. La noi este o vorbă care zice că a promite şi a iubi nu costă bani. E un proverb la evrei. [pag 239. Fragment din mărturia doamnei Golda Solomon, născută Malek]