Cea dintâiu grijă a Ruşilor în Basarabia autentică şi propriu disă fusese să înlocuiască pe Tătarii dispăruţi printr’o poporaţiune creştină, care să nu fie românéscă. Némurile cele mai deosebite deveniră vecine pe acest vechiu pământ moldovenesc. „Contora străinilor”, biuroul de colonisare, aduse întâiu Nemţi, şi chiar Italieni, - Germanii formau pe timpul lui Demidov cinci comunităţi agricole, - apoi Armeni, Cazaci, Lipoveni, Bulgari. Un ucaz din 29 decembrie 1819 regulamentà situaţiunea acestora, cei mai numeroşi dintre colonişti, faţă cu Statul. Ei trebuiau să aibă privilegiile coloniştilor fixaţi în secolul al XVIII-lea dincolo de Nistru: scutire temporară de bir şi mai târdiu mărginirea acestuia la 22 de copeici de argint anual  de fie-ce desetină, ca dare funciară, şi la 24 altele pentru fie-ce bărbat, ca dare personală; scutirea completă de armată; concesiunea gratuită a unei moşioare de 60 de desetine de familie. Centrul coloniei agricole deveni Bolgradul, tîrg care-i datoresce formarea sa; membrii coloniei, împărţiţi în dece cantone de câte dece sate, ocupau nouele ocòle Prut, Cahul, Ismail şi Bugec. După mântuirea răsboiului din 1828, Bulgarii şi Rumelioţii compromişi trecură Dunărea, spre a se adăposti, cei mai mulţi în Muntenia, dar restul şi în Bucec.
Resultatul fu că în 1857, când Bugecul reveni Moldovei, erau 83 de sate bulgăresci într’însul, locuite de privilegiaţi ai administraţiunii rusesci, cari înţelegeau să păstreze tot sub noul guvern, pe care-l dispreţuiau: limbă bulgară în biserică, limbă bulgară în şcólele inferióre şi în şcóla superióră care trebuia întemeiată la Bolgrad, administraţiune particulară  electivă cu limbă bulgară în relaţiunile cu colonia, tóte acestea până se vor deprinde cu „trebuinciosul dialect moldovenesc”, pe care declarau cu mândrie  că „nu-l sciu nici cum”. Deputaţii, cari sprijiniau în Divanul ad-hoc al Moldovei aceste cereri, erau toţi reprezentanţii provinciei câştigate, adecă – ce colecţiune interesantă de nume! –Dimitrie Vasiliev Romov, „deputat al coloniilor bulgare şi domeniilor Statului”, Lascăr Galiardi, Timofti Sacalov, Constantin Ştiun, Ioan Roşca şi Pandelachi Croitorul. Despre alegetorii lor, Kogălniceanu putea să afirme „că, de mai mult, cel puţin o pătrime erau şi catolici sau armeni”, iar altă dată el era silit să recunoască cum că „coloniştii şi domeniile Statului representéză partea cea mai importantă a poporaţiunii din Basarabia”.  [pag. 265-266]