Plecase de la Geneva cu auto-stopul (Erasm Comet) ? nu avea bani să cumpere un bilet de avion deoarece era student ? a trecut prin Italia, Iugoslavia, a traversat România şi după trei zile şi două nopţi a ajuns la Bucureşti. Și asta pentru simplul fapt că voia să-mi aducă un exemplar dintr-o carte despre care aflase că apăruse de curând de la fratele lui Eric şi care la rândul lui ştia de la fratele meu Vladimir (Adu) care locuia tot la Geneva. L-am invitat acasă. Din sacul de marinar şi-a revărsat lucrurile. Apoi a privit o fereastră şi a văzut ?Palatul Poporului? care era în construcţie şi a zis : ? Eşti în ochiul ciclopului, prea aproape de diavol. Trebuie să pleci de aici?