În ultimii câţiva ani faţă de moldovenii din Sudul Basarabiei se comit, unul după altul, acte discriminatorii strigătoare la cer prin cinismul lor, capabile să aducă serioase prejudicii şi situaţiei social-politice din Sud, şi relaţiilor moldo-ucrainene. În serialul ce va urma ne vom referi la ea (dar nu numai), subliniind, deocamdată, următoarele. Nu-ţi vine a crede că cele despre câte va fi vorba au loc la sfârşitul anilor ´90, într-un sat care la 24 august curent, a împlinit 5 ani de suveranitate. Mai degrabă ai crede că e vorba de anii 50-60 sau 70-80, când în satele moldoveneşti sud-basarabene erau rusificate şcoli şi dărâmate biserici, iar localităţile primeau denumiri ruseşti (Dolinskoe, Limanskoe, Krutoiarovka etc.), pe care le poartă până în prezent. Din păcate, vă veţi convinge în continuare că şcolile cu limba română de predare sunt rusificate şi astăzi, iar cartea românească, grafia latină, continuă să fie frustrate şi înjosite de vameşii ucraineni. [pag 15-16]