Am avut prilejul să număr exact şaizeci de urşi trecând prin faţa ştandului lui Ceauşescu, îndreptându-se spre cel al lui Jivkov. Evident, urşii nu veneau toţi deodată, "în turmă", ci fie câte unul, fie câte doi-trei, (ursoaicele cu pui). Ceauşescu a aşteptat să tragă mai întâi Jivkov, după care a tras şi el, împuşcând un singur urs. Datorită faptului că Jivkov permisese ? probabil ? şi gărzilor lui de corp să tragă, din standul lui se trăgea "ca la nuntă". Astfel, au fost împuşcaţi mortal trei-patru urşi. Dar la atâtea focuri trase, au fost răniţi alţi doi urşi, care după ce au trecut de linia de ştanduri, s-au năpustit spre o vâlcea după care, ceva mai departe, se aflau livezile de pomi şi satul. Doi flăcăi, aproape nişte copii, auziseră că în zonă se desfăşura o vânătoare de urşi şi, nechemaţi de nimeni, au pornit pe o potecă scurtă care ducea la locul de vânătoare... Pur şi simplu, s-au aflat "în locul şi la timpul nepotrivit", adică în calea unor urşi răniţi... După cum cred că se ştie, un urs rănit atacă pe primul om întâlnit în calea sa, mai ales într-o nemijlocită apropiere. Astfel că şi cei doi băieţi au fost atacaţi, şi, evident, răniţi destul de grav, dar în chip miraculos, nu au fost ucişi. Șeful securităţii, colonelul Diţă, a trimis imediat oameni şi o "salvare", astfel că cele două victime au fost urgent şi discret transportate la spital, salvându-li-se viaţa, în urma multor zile de spitalizare. Despre această întâmplare, în ziua aceea, participanţii oficiali la vânătoare n-au aflat nimc, datorită discreţiei, tactului şi rapidităţii cu care a acţionat colonelul Diţă. [pag 43]