Iana nu trebuia ignorată, căci era un personaj important. Bună ca pâinea pe care ştia să o facă şi foarte respectuoasă. Ea trona în bucătărie şi tot ea ţinea curăţenia casei. Ba trecea şi peste drum, la presa de ulei şi alte acareturi. Cum intrai în curtea aceea , pe partea stângă era o clădire. În prima încăpere era cuptorul de pâine, pentru când erau mai multe guri de hrănit. Tot acolo se găsea şi ţestul, alt instrument făcut pentru coacerea pâinii, născut, pare-se, cu multe mii de ani în urmă. Cum ştia Iana când era pâinea gata, că doar pălăria aceea mare de argilă încinsă nu era transparentă, pentru mine rămâne un mister până în ziua de astăzi. Când ridica ţestul, se răspândea un miros că te apuca foamea chiar dacă erai sătul...O apuca de o parte cu o cârpă curată din in şi-i curăţa cu un cuţit frunzele, acum scorojite, pe care fusese pus aluatul la copt. Pâinea era gata. Am asistat-o pe Iana de multe ori. Eram mereu nerăbdător să înfulec o bucată....Nu-mi mai trebuia nimic. Cine n-a mâncat pâine coaptă în ţest a ratat una din marile fericiri ale vieţii. [pag. 76-77]

Recenzia cărții, semnată de Daniel CRISTEA-ENACHE, poate fi citită aici.