Podul nostru avea o lungime de 300 metri, din care 200 metri pe apă şi 100 metri pe căluşi metalici. Trecerea a fost folosită, înafara eşaloanelor româneşti de aprovizionare şi împrospătare cu efective a unităţilor şi MU (marilor unităţi) în ofensivă şi de o mare unitate motorizată a armatei italiene. Aici am întâlnit pe mareşalul Ion Antonescu, care se deplasa pe jos, pe pod, cu o grupă de generali şi ofiţeri. N-am uitat şi n-am să uit niciodată această întâlnire întâmplătoare cu Eroul nostru Naţional, omul plin de curaj, cinstit şi cu o neţărmurită dragoste pentru ţară şi poporul român. ...... În completul podului existau o serie de dispozitive foarte ingenioase, construite de inginerul de geniu Cazaciuc, care permiteau ridicarea capetelor (grinzi metalice) podului pe verticală, dar duceau la întreruperea trecerilor pe pod. Pentru că situaţia era mai complicată, am coborât pe călus sub pod, fiind nevoit să intru cu picioarele în mâl până aproape de genunchi....aşa cum eram murdar de noroi am ieşit pe pod când tocmai mareşalul Antonescu era la cîţiva metri distanţă de mine. Am luat poziţia de drepţi şi am salutat. S-a apropiat de mine şi m-a întrebat : De ce eşti murdar, domnule sublocotenent ? [general de brigadă (r) Constantin Vlădulescu, pe front sublocotenent, comandant de pluton în compania 18 pontonieri din regimentul 1 pontonieri, pag. 308-309]