Între Prezan şi tata era o distanţă destul de mare, ca grad şi vechime, deşi amândoi aveau aceeaşi etate (o lună diferenţă). Totuşi, în cursul războiului tata l-a ajuns în grad şi comandament: generalul Prezan, în 1916, era comandantul Armatei a IV-a de Nord, iar tata ? comandantul Armatei I din Oltenia. Dar şi atunci tata a rămas cu aceeaşi admiraţie pentru vechiul lui prieten. Această inalterabilă admiraţie şi prietenie se poate vedea şi din ordinul de zi pe care tata l-a dat pe armata lui, cu o zi înainte de a fi rănit mortal. Acel ordin celebru care începea cu "Trupa care nu poate să înainteze, să moară pe loc", se termina cu următoarea frază: "Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I! Apăraţi cu viaţa vostră pământul Olteniei şi al ţării, tot aşa cum Armata de Nord apără Moldova" Da! Armata de Nord a generalului Prezan! La el s-a gândit tata în acel moment de mare pericol pentru ţară. Descriindu-l pe Prezan aşa cum a fost, mă întreb pentru ce a ţinut să-mi declare că tata i-a fost profesor de tactică şi de strategie? Desigur că ofiţerii de pe vremuri din Regimentul 25 din Vaslui trăiau încă şi ştiau acest lucru, însă Prezan a precizat că tata nu l-a "iniţiat", ci l-a învăţat de la A la Z tactica şi strategia. [pag. 151-152]