Din punct de vedere organizatoric, Comitetul Central era format dintr-un birou al muncii şi o serie de comisii (financiară, pentru lucruri, lenjerie, alimente, soluţionarea conflictelor ş.a.). Comisia financiară împărţise deja o parte din mijloacele băneşti primite din America şi Europa (refugiaţii din Belaia Ţerkovi au primit 3.500 lei, cei din Vinograd - 2.750 lei, cei din Berşad - 3.800 lei, cei din Gaisin - 3.750 lei, cei din Volodark - 700 lei, cei din Ternovka - 1.750 lei, cei din Ekaterinoslav - 4.050 lei, cei din Haşcevatî - 3.000 lei, Golta - 1.600 lei, Buka - 2.900 lei,Nemirov - 4.250 lei, Iustingrad - 1.000 lei, Vahnovka - 1.300 lei, Balta - 2.950 lei etc.), corespunzător numărului refugiaţilor şi gradului de nevoie al fiecărei comunităţi. Comitetul Central şi-a stabilit un prezidium şi o conducere, preşedinte fiind ales refugiatul Mazîr, din Hmelnik, iar secretar - Tverski, din Uman. La nivelul Comitetului s-a instituit şi un serviciu de permanenţă, conform unei liste compuse din reprezentanţii tuturor comunităţilor[17].

Tot pentru refugiaţi ziarele publicau în mod frecvent, în regim de gratuitate, liste cu numele celor care primeau scrisori pe adresa comitetelor de asistenţă, cu numele basarabenilor internaţi în taberele din Turcia, cu numele celor căutaţi de rude sau cu ale celor care urmau să plece în ţările de destinaţie. Vecerniaia Pocita din 6 aprilie 1921, de exemplu, publica ţările de destinaţie pentru emigranții adăpostiţi în tabăra din Cotiujenii Mari: 1) în America - B. Cervonîi din Ternovka, M. Fişman, A. Fişman, Z. Fişman din Iustingrad, E. Alidvot, H. Alidvot, A. Alidvot, S. Alidvot, Ă. Alidvot, H. Relova, H. Relova din Jaşkov, E. Pisarevskaia, S. Pisarevskaia din Herson, Gh. Cervonîi, Cervonîi Ă., Cervonîi L. din Ternovka; în Franţa - S. Şafran din Râbniţa, V. Doskolin, I. Doskolin, F. Doskolin, V. Doskolin, I. Doskolin, V. Doskolin din Moscova; 2) în Argentina - I. Trianovski, I. Kuzneţov din Bargovka, L. Bondar din Raşcov, Gh. Pokosovski din Lunca, P.I. Budianski din Stroniţa, N. Dănilă din Harkov, A. Juzecin; 3) în Palestina - H. Vabilov din Herson, P. Lukaşevski, L. Lukaşevskaia, M. Iuzef-Polski, Zilbuber din Iaşkov, R. Iaver, I. Iavor din Mejrecie, D. Smilovskaia din Kremenciug, I. Vorodovski din Horol, B. Bernştein din Kamenka, A. Plotoriţki din Tetiev, L. Roterştein din Balta etc.[18] Câteva zile mai târziu se anunţa înfiinţarea de către G.V. Kika a unei secţiei a Comitetului pentru asistenţa refugiaţilor în Cetatea Albă, cu următoarea conducere: preşedinţi - T.A. Velizare, N.I. Lipinski, membri în comitetul de conducere - M.K. Bellas, V.A. Novikova, N.M. Seleţkaia, N.I. Bundiuk (trezorier) şi A.G. Gassert (secretar). La acea dată cozile din faţa consulatului SUA din Bucureşti, pentru primirea vizei de emigrare, erau imense, iar numerele de ordine deveniseră obiect de vânzare, la un curs de 10.000 de lei locul[19].

Potrivit organului de presă al Uniunii Evreilor Pământeni, în luna mai 1921, a sosit în România o comisie a societăţii pentru ajutorarea refugiaţilor şi emigranţilor Hebrew Immigrant Aid Society, formată din Max Mayersohn, vice-preşedinte şi fondator, Adolf Head, unul din primii preşedinţi şi membru în consiliul director, şi Hugo Paum, judecător la Curtea Supremă din Chicago. După ce a lucrat timp de trei luni în Polonia şi Lituania, comisia sosise la Bucureşti, cu intenţia de a deschide un birou şi de a vizita, în scop de documentare şi alte oraşe din România. Opera HIAS se axa pe asistarea emigranţilor evrei, pentru a-i ajuta să reia contactul cu rudele lor, pentru a le aranja trimiterea de bani din partea rudelor din SUA, toate în mod gratuit. Pentru a preîntâmpina dificultăţile întâmpinate la sosirea în SUA, societatea asista emigranții în faza de carantină, ce presupunea examen medical, interogatorii şi anchete pentru rămânerea în New York sau stabilirea în alte oraşe. HIAS avea reprezentanţi pe vapoare, precum şi adăposturi speciale în New York şi Chicago[20].

La 6 iunie 1921, subsecţia Comitetului Ucrainean, compusă din reprezentanţi ai emigranților din diverse regiuni din Ucraina, denumită şi Relieful Central, număra 59 de reprezentanţe locale (de la 20). Pe lângă comisii ale Comitetului Central, precum cele pentru îmbrăcăminte, financiară, alimentară, de soluţionare a conflictelor sau locativă, a fost organizată una pentru educaţie (întocmea liste cu copiii pentru şcolile deschise pe lângă comitetele emigranților). La ultima reuniune a Centrului Reliefului s-a aprobat bugetul lunar în cuantum de 22.000 lei. Contribuțiile organizațiilor locale continuau să curgă: Uniunea Cooperatorilor din Tighina a pus la dispoziţia Comitetului pentru Refugiaţi suma de 3.000 lei, iar Uniunea Hotin - 5.000 lei. În aceeaşi perioadă, reprezentantul Joint Distribution Committee la Chişinău, Noel Aronovici, a închiriat un imobil pentru un număr de 101 refugiați minori, iar Comitetul Ucrainean a aprobat echiparea a două platforme pentru un număr de 500 de copii, una din acestea fiind deja amenajată în sectorul Buiucani[21].