„Un văr al soției mele, doctor, ne-a invitat la el în Franța, dar viza noastră pentru Argentina a sosit înaintea celei franceze și astfel, cu câteva valize și cu douăzeci de dolari în buzunar, ne-am îmbarcat la Genova pentru Buenos Aires. Am învățat spaniola în timpul traversării oceanului, în cușeta mea așezată în fundul vaporului, într-o încăpere cu două sute de paturi suprapuse. Era ca un alt lagăr, devenisem un emigrant, un adevărat cetățean al secolului XX” (Vintilă Horia)