„Este foarte frumos, într-un proces, cînd acuzatul vine şi recunoaşte tot.“
Gheorghiu Gheorghiu-Dej
 
Ideea unui „dicţionar“ al anchetatorilor, temnicerilor şi torţionarilor comunişti a apărut în urmă cu trei ani, [N.B. cu referire la anul 2000] în timpul unei întîlniri cu cititorii români de la Paris, în cea mai mare parte a lor foşti deţinuţi politici.

Am îmbrăţişat-o din prima clipă, deşi am fost perfect conştientă încă din acel moment că, un proces al comunismului românesc dovedindu-se imposibil, oricare ar fi forma pe care i-aş da-o, un asemenea inventar va ilustra prin imperfecţiunile lui această imposibilitate, şi că demersul ca atare pentru realizarea lui va fi un slalom printre obstacole interioare şi exterioare, juridice, psihologice, morale şi materiale.
Mai întîi despre aceste obstacole. Cel mai insidios dintre ele interior şi exterior totodată este „cu ce drept“?

Mulţi oameni în România sînt nu doar indiferenţi, ci ostili ideii oricărei rememorări şi examinări a trecutului. Şi în mod evident nu numai cei pe care acest trecut îi dezavantajează. Nu numai cei care, în numele „Învăţăturii Înaintate“ cum o numea Soljeniţîn, au torturat, au întemniţat, au chinuit şi au ucis oameni, au dat informaţii la Securitate, au depus mărturie falsă, au îngropat pe ascuns un om ucis sub tortură, sau au coordonat de pe poziţii înalte toate acestea. Despre fiecare dintre ei opinia publică din România, cu toată imprecizia acestui termen, pare să fie de acord că şi-a făcut datoria în condiţiile date, „fiindcă aşa au fost vremurile“. Refuzul distanţării de acele vremuri, „aşa cum au fost“, par să nu-l împărtăşească doar aceia pe care interese concrete şi cum nu se poate mai materiale îi ţin ataşaţi de ele, şi pe care confuzia juridică îi pune la adăpost de orice răspundere, ci aproape întreaga societate românească.

Doina Jela

Pentru a citi cartea, apăsați butonul DOWNLOAD de lângă imaginea coperții .