Versul de mai sus, din poezia ”În vis” a Annei Ahmatova[1], dă titlul celei mai recente cărți a istoricului britanic Orlando Figes, apărută la început de an 2012 în Anglia și în Statele Unite cu titlul ”Just Send Me Word” și tradusă în doar câteva luni în germană și în franceză[2].
 
Este una din cele mai emoționante cărți (să nu ne fie frică să folosim acest cuvânt nici când e vorba de cercetare istorică la nivel academic, cum e cazul aici) scrise despre perioada terorii staliniste. Bazată pe corespondența între Lev și Svetlana, doi tineri fizicieni din Moscova, între anii 1946 și 1954, când Lev se afla în lagărul de muncă de la Pechora, în Siberia, cartea reconstruiește viețile celor doi, ale familiilor și prietenilor lor, cu detalii consemnate natural, în cele peste 1500 de scrisori păstrate de cuplul de îndrăgostiți, și donate de ei, în toamna vieții, arhivei Memorialului din Moscova.  Lev și Svetlana și-au scris în acei ani de cel puțin două ori pe săptămână. Corespondența lor pare a fi cea mai bogată din tot ce a rămas de la prizonierii Gulagului sovietic. Că scrisorile au putut fi trimise este un fapt excepțional în sine – în mare parte ele au reușit sa scape cenzurii (deși nu autocenzurii și codurilor inventate pentru a se pune cât de cât la adăpost în cazul interceptării), fiind trimise cu ajutorul unor angajați liberi ai Gulagului.  Și faptul că scrisorile au fost păstrate este de excepție: conștienți de riscul la care se supuneau, cei doi îndrăgostiți au ales totuși să păstreze istoria scrisă a dragostei și speranțelor lor în timpul marii terori și de-a lungul deceniilor ce au urmat. Au fost actori și victime ale istoriei, dar au ales să o consemneze: în finalul cărții, fiul celor doi povestește cum, în familia lor, s-a vorbit mereu despre anii petrecuți de tată în Gulag, spre deosebire de alte familii, care au ales, din diverse motive, să treacă experiența sub tăcere. Scrisul și vorba pot duce, mai mult decât tăcerea, la înțelegere și înseninare: pentru Lev și Svetlana au fost modul de a supraviețui represiunii, apoi de a explica copiilor lor prin ce au trecut.  Pentru noi sunt lecții de supraviețuire.
 
”Doar veste să-mi trimiți...” este în egală măsură un roman de dragoste cât și o prezentare istorică obiectivată prin citirea atentă a scrisorilor, a altor documente scrise de prizonierii lagărului din Pechora, prin intervievarea ulterioară a supraviețuitorilor și prin cercetări la arhivele orașului. Urmărim povestea a două caractere când puternice, când fragile, care se autodefinesc nuanțat, dar fără patos, prin aspirațiile lor intelectuale – sunt studenți străluciți la fizică și inginerie, dar și iubitori de poezie și artă; prin devotamentul față de familie, și, desigur, prin dragostea constantă pe care și-o poartă în ciuda opreliștilor de neclintit - și care au durat, în cazul lor, 14 ani. Lev fusese, între 1941-45, prizonier de război în Germania, iar la eliberare, în 1945, alegând să se întoarcă în Uniunea Sovietică, unde spera să o regăsească pe Svetlana, (refuzând propunerea soldaților americani care îl preluaseră la ieșirea din Buchenwald de a rămâne în vest), a fost condamnat la 10 ani de muncă forțată în Siberia după o sumară judecată care l-ar fi găsit spion german – de ce? Pentru că a fost auzit de un alt prizonier rus vorbind germana...
 
Cartea se citește cu sufletul la gură, poate mai degrabă ca un roman decât ca o carte de istorie. Este secretul succesului ei, care i-a asigurat patru ediții în doar câteva luni. Calitatea scriiturii celor doi protagoniști, dar și discreția istoricului, care le lasă lor locul principal pe scenă, recreind totuși cu acribie cadrul istoric, aduce poveștii-istorie o notă de prospețime rar întâlnită. După mine, doar o singură altă carte i se aseamănă: cea a Aniței Nandriș-Cudla, țăranca din Bucovina deportată în 1941 dincolo de cercul polar, la doar puține sute de kilometri de Pechora unde se va afla Lev. Proza Aniței transmite aceeași acceptare a nedreptății și mai ales aceeași profundă, calmă hotărâre de a supraviețui -- și mai ales a asigura supraviețuirea celor trei fii iubiți -- pe care o deslușim în toate scrisorile Svetlanei, care îl susține constant pe Lev, în momentele lui de îndoială... Cele două cărți au și un destin comun în ce privește răspândirea lor pe mapamond: după două ediții în română, la Humanitas, ”Amintiri din viață. 20 de ani în Siberia” a fost tradusă în engleză, franceză și germană, iar o ediție în italiană este în curs de apariție. Scrisorile trimise din Gulag de către Anița către familia ei din România se terminau, fiecare, după cum aflăm din postfața semnată de nepotul său, Dr. Gheorghe Nandriș, cu cuvintele ”Nu ne uitați”. Cărți ca a Aniței și a lui Orlando Figes, purtătorul de cuvânt al Svetlanei și al lui Lev, se vede bine că nu pot fi uitate.
 
Lidia Bradley,
2 februarie 2013
 
 
 

Link-uri relevante și fragmente din recenziile criticilor din străinătate



Prezentări în engleză:
 
Almost everything we know about the terrible experience of the Gulag has been based on survivor memoirs, in many cases written decades later. For obvious reasons there is very little authentic, contemporary material.
Just Send Me Word is a uniquely powerful and moving experience. It is the story of the relationship between Lev and Sveta, two young Muscovites separated by the Second World War and then the Gulag, where the Soviet state sent Lev for ten years on absurd and arbitrary charges. Extraordinarily, during Lev's long exile in an Arctic camp they were able to smuggle letters to each other and even meet. Both sides of the entire correspondence have survived and these letters (of which there are some 1,500) form a detailed and agonizing account of life in Stalin's Soviet Union. They are a testament to human constancy under impossible circumstances - a love story like no other.
 
Fragmentul de mai sus a fost preluat de pe pagina:
http://www.penguin.co.uk/nf/Book/BookDisplay/0,,9780141971407,00.html
 
”A heroic love story and an unprecedented inside view of one of Stalin's most notorious labor camps, based on a remarkable cache of letters smuggled in and out of the Gulag
"I went to get the letters for our friends, and couldn't help but feel a little envious, I didn't expect anything for myself. And suddenly—there was my name, and, as if it was alive, your handwriting."
In 1946, after five years as a prisoner—first as a Soviet POW in Nazi concentration camps, then as a deportee (falsely accused of treason) in the Arctic Gulag—twenty-nine-year-old Lev Mishchenko unexpectedly received a letter from Sveta, the sweetheart he had hardly dared hope was still alive. Amazingly, over the next eight years the lovers managed to exchange more than 1,500 messages, and even to smuggle Sveta herself into the camp for secret meetings. Their recently discovered correspondence is the only known real-time record of life in Stalin's Gulag, unmediated and uncensored.
Orlando Figes, "the great storyteller of modern Russian historians" (Financial Times), draws on Lev and Sveta's letters as well as KGB archives and recent interviews to brilliantly reconstruct the broader world in which their story unfolded. With the powerful narrative drive of a novel, Just Send Me Word reveals a passion and endurance that triumphed over the tragic forces of history.”
 
"An enchanting marvel that reacquaints our technologically sophisticated but verbally deficient world with the power of the epistle to sustain love in the most trying of circumstances...A gem of a book." --The Boston Globe
 
"Timely and important...What gives Just Send Me Word its power is the intimate, granular detail of Gulag life, of how men and women attempted to create a semblance of normality in the most abnormal of circumstances."--The Daily Beast
 
"A heroic, absolutely astounding love story." --Minneapolis Star-Tribune
 
"Wonderful...Just Send Me Word blends Gulag and sentiment in its loftiest application into a “you- can’t- put- it- down” book and Orlando Figes, a modern master of Russian cultural history, brings off a worthy successor to Natasha’s Dance." --Washington Independent Review of Books
 
"A remarkable love story intertwined with a rare glimpse into a harsh chapter of Soviet history."--Christian Science Monitor
 
"Drawing on more than 1,200 letters between Lev and Svetlana “Sveta” Mishchenko, and interviews with the couple, veteran historian Figes tells a remarkable tale of love and devotion during the worst years of the USSR...His fine narrative pacing enhances this moving, memorable story." --Publishers Weekly (Starred Review)
 
"A heart-rending record of extraordinary human endurance." --Kirkus Reviews
“A book to astonish readers:  never before has Stalin’s Gulag been the setting for a love affair.  This powerful narrative by a distinguished historian will take its place not just in history but in literature.”--Robert K. Massie, author of Catherine the Great
"Orlando Figes, a serious scholar who can reach wide general audiences, has done it again...An engaging portrait of a revealing and intimate relationship within almost unimaginable conditions." --History Book Club
 
Fragmentele de mai sus au fost preluate de pe pagina:
http://us.macmillan.com/justsendmeword/OrlandoFiges
Pe această pagină se află și un fragment din carte.
 
Prezentarea germană:
 
”Fast wie in einem Roman erzählt der Russland-Historiker Orlando Figes die bewegende, vor allem aber wahre Geschichte von Sweta und Lew. Als Lew aus deutscher Kriegsgefangenschaft in die Sowjetunion zurückkehrt, wird er sogleich verhaftet und für zehn Jahre in das berüchtigte Straflager Petschora hoch im Norden verbannt. Was ihn im Gulag rettet, sind die zahllosen Briefe, die er und Sweta sich schreiben, seine große Liebe in Moskau, die er seit 1941 nicht mehr gesehen hat. Wie schon in seinem Meisterwerk „Die Flüsterer“ lässt Figes hinter den historischen Fakten die realen Personen lebendig werden, ihr Ringen darum, in einem unmenschlichen System die eigene Menschlichkeit zu bewahren.”
 
Fragmentul de mai sus a fost preluat de pe pagina:
http://www.hanser-literaturverlage.de/buecher/buch.html?isbn=978-3-446-24031-5
 
Prezentarea franceză:
 
Extrait
C'est Lev qui vit Svetlana. Il l'aperçut dans la foule des étudiants qui attendaient d'être appelés pour l'examen d'entrée dans la cour bordée d'arbres de l'université de Moscou. Elle se tenait dans l'embrasure de la porte de la faculté de physique avec un ami de Lev qui lui fit signe et la lui présenta : une condisciple de son ancienne école. Ils n'échangèrent que quelques mots avant que les portes n'ouvrent et qu'ils rejoignent la cohue des étudiants dans l'escalier conduisant à la salle d'examen.
Ce ne fut pas un coup de foudre : tous deux en conviennent. Lev était bien trop prudent pour tomber amoureux aussi facilement. Mais Svetlana avait déjà retenu son attention. Elle était de taille moyenne, mince avec d'épais cheveux bruns, des pommettes hautes, un menton pointu, et des yeux bleus brillant d'une intelligence triste. En septembre 1935, elle fit partie de la demi-douzaine de jeunes femmes admises dans cette faculté de physique, la meilleure d'Union soviétique, en même temps que Lev et trente autres garçons. Dans sa chemise de laine sombre, sa jupe courte grise et ses souliers de daim noir, les mêmes qu'elle portait écolière, Svetlana se distinguait dans ce milieu masculin. Elle avait une belle voix (elle chanterait par la suite dans la chorale de l'université) qui ajoutait à son charme physique. Enjouée, connue pour sa langue acérée, elle avait beaucoup de succès et à l'occasion ne dédaignait pas de flirter. Sveta ne manquait pas d'admirateurs, mais Lev avait quelque chose de singulier. Il n'était ni grand ni costaud - il était légèrement plus petit qu'elle - ni aussi sûr de sa prestance que les autres jeunes hommes de son âge. Sur toutes les photos de lui à cette époque, il porte la même vieille chemise - boutonnée tout en haut, mais sans cravate, à la russe. D'apparence, il était encore plus un garçon qu'un homme. Mais il avait un visage bon et doux, avec des yeux bleus tendres et une bouche charnue, comme celle d'une fille.
 
Pendant le premier trimestre, Lev et Sveta (ainsi qu'il se mit à l'appeler) se virent souvent. Ils s'asseyaient l'un à côté de l'autre en cours, s'adressaient des signes de la tête à la bibliothèque et évoluaient dans le même cercle de physiciens et d'ingénieurs en herbe qui mangeaient ensemble à la cantine ou se retrouvaient au «cercle des étudiants», près de l'entrée de la bibliothèque, où les uns venaient fumer une cigarette, et d'autres simplement se dégourdir les jambes et bavarder.
Plus tard, Lev et Sveta iraient au théâtre ou au cinéma avec des amis ; après quoi il la raccompagnerait chez elle, prenant la route romantique agrémentée de jardins qui va de la place Pouchkine à la caserne Pokrovski, près de chez Sveta, où les couples se promenaient dans la soirée. Dans les cercles estudiantins des années 1930, et malgré la libéralisation des moeurs à laquelle on avait assisté dans certains milieux après 1917, la cour restait régie par des notions romantiques chevaleresques. A l'université de Moscou, les idylles étaient sérieuses et chastes. En général, elles commençaient quand un couple se séparait de son groupe d'amis et que le garçon se mettait à raccompagner la fille chez elle dans la soirée. C'était l'occasion de parler plus intimement, le cas échéant d'échanger ses vers préférés - truchement accepté pour parler d'amour - et l'occasion de se donner un baiser au moment de la séparation devant chez elle.
 
Revue de presse
Une correspondance non censurée entre un prisonnier et une jeune femme témoigne de la vie quotidienne au goulag...
Celle-ci est d'autant plus remarquable qu'aucun des deux ne cède au pathos romantique auquel on pourrait s'attendre. Ils se racontent leur vie au jour le jour, leurs difficultés innombrables et leur espoir de se retrouver. Svetlana est aussi une amie pour cet homme seul dont elle est l'unique soutien. Peut-être est-ce le secret de leur amour, plus fort que toutes les vicissitudes. Leurs enfants naîtront après le retour de captivité de Lev en 1954 et l'un d'eux, Nikita, témoigne aussi, dans ce texte qui regorge d'un irrésistible désir de vivre, de ce que fut l'étrange destinée de leurs parents. (Paul-François Paoli - Le Figaro du 13 septembre 2012 )
 
C'est un récit bouleversant, un morceau d'Histoire terrifiant où deux êtres parviennent à s'aimer, malgré la guerre et le goulag. Et c'est vrai...
Derrière ce titre et une couverture racoleurs se cache un témoignage de grande valeur. Pour sa singularité, et les extraordinaires détails sur la vie dans les camps. Pour l'expérience humaine et morale de ce couple ayant survécu à des épreuves extrêmes. Grâce à leur amour, sauvé par l'espoir de leurs retrouvailles, et grâce au ciel, la seule chose dont Lev n'était pas privé et qu'ils avaient encore en commun. (Bertrand Dermoncourt - L'Express, novembre 2012 )
 
Fragmentele de mai sus au fost preluate de pe pagina:
http://www.amazon.fr/amants-du-Goulag-Orlando-Figes/dp/225809478X/ref=sr_1_2?s=books&ie=UTF8&qid=1359811056&sr=1-2
 
”The letters between Svetlana and Lev remind us that those prisoners were human, and so were their guards and their families. Svetlana and Lev did not mean to create a lasting memorial to the victims of the gulag, but that is what they have done, and Figes has achieved something extraordinary in allowing them to do it.”
 
Recenzia care povestește cel mai îndeaproape istoria celor doi protagoniști --și din care am preluat fragmentul de mai sus -- este semnată de Oliver Bullough în ziarul britanic Independent, la:
http://www.independent.co.uk/arts-entertainment/books/reviews/just-send-me-word-a-true-story-of-love-and-survival-in-the-gulag-by-orlando-figes-7763589.html


[1] În traducere proprie. Dacă cunoașteți altă traducere în română, v-aș fi recunoscătoare să mi-o comunicați.
[2] ”Schick einen Gruß, zuweilen durch die Sterne: Eine Geschichte von Liebe und Überleben in Zeiten des Terrors”, Hanser Berlin, august 2012, respectiv ”Les amants du Goulag, Presses de la Cite”, septembrie 2012.