Va oferim pe prima pagina a editiei actuale a sitului nostru o selectie fascinanta dintre numeroasele interviuri dedicate de cercetatorii Grupului de istorie orala si antropologie culturala al Fundatiei "A Treia Europa" din Timisoara explorarii caracterului multietnic al Banatului. Memoriile lui Julius Metz, maior al regimentului de infanterie Nr. 43 al armatei chezaro-crăiești, prezentate aici in germana si in romana, in editia nepotului autorului, prof. dr. Zeno Simon, deschid o fereastra spre viata de ofiter la inceputul secolului XX, pe care o descriu cu savoarea unui mare iubitor al vieti. Interviul Roxanei Onică cu profesorul Ervin Sallö arata din nou creatorilor acestui sit de ce se merita efortul de a colecta experienta si opiniile inteleptilor dintre noi: va semnalam doar un fragment cu mult umor din articol, dar va indemnam sa il cititi in intregime: " Și acuma să vă povestesc o anecdotă, care este foarte semnificativă. Anul 1939-1940 era începutul nebuniei cu originile etnice și la început a mers foarte lejer și balcanic. A venit de la primăria municipiului o brigadă din doi oameni cu o fișă imensă și cei doi conţopiști ne-au stabilit originea etnică. Mama mea are un bunic german, un bunic maghiar, o bunică franţuzoaică și o bunică hanacă. Hanacii sunt un fel de pemi de lângă Bolomuz. Apoi ei s-au ?scărpinat la cap?, ce să facă, ce să decidă, și în fine au decis-o ca fiind nemţoaică, fiindcă tata tatălui ei era neamţ. Tatăl meu este iarăși din Bacica de lângă Dunăre, între Dunăre și Tisa. Bacica era un orășel foarte colorat. Zâmbind au început să spună și ei. Bunicii care tot așa erau, amestecaţi, dar dat fiindcă tatăl tatălui era maghiar, pe un principiu paternalist, patriarhal, au stabilit că tata este tot ungur. Nu uit fiindcă ?văd? și acum ?poza? tipului care era șeful brigăzii, care era cu un creion chimic în mână și cu un arc mare dorea să-l pună în buzunar, și când era cu creionul sus, zice celălalt: ?Stai domnule, mai e și copilul!?, la care tipul a lăsat să cadă creionul și disperat s-a uitat la maică-mea și zice: ?Doamnă, dumneavoastră l-aţi făcut, spuneţi-mi ce e, fiindcă eu nu mă mai descurc!?. Așa încât ideea aceasta de a căuta originile etnice este o ?tâmpenie?. În primul rând este ireală. Pe de altă parte nici nu se poate dovedi, la urma urmei, fiindcă cine știe ce relaţii extraconjugale au avut strămoașele noastre? Și nici nu prea demonstrează nimica. " Din cartea lui Zoltan Rostas "Chipurile orasului. Istorii de viata in Bucuresti. Secolul XX" am selectat pentru prima pagina interviul cu Agop Cividian, refugiat armean la Bucuresti, care descrie periplul familiei sale din Turcia, trecind prin Siria si ajungind, dupa multe aventuri, la Bucuresti, in speranta de a trai "într-o ţară în care să nu știţi ce-i aia frică.? Va uram o lectura placuta!