Cititorii noștri au observat fără îndoială ca situl acesta a înghețat pentru o mult prea lungă perioadă de timp. Doar două secțiuni au fost actualizate pe parcursul ultimului an: cea care conține titlurile de cărți din domeniul istoriei recente și, în mai mica măsură, secțiunea de știri și evenimente. Nu am publicat noi articole și nici nu am actualizat pagina principală de la începutul anului 2012. Există pentru această imobilitate îndelungată o explicație destul de onorabilă: construit în anul 2002, situl memoria.ro a avut la bază un soft care, performant atunci, numai cu greu a reușit să facă față creșterii ulterioare a bazei noastre de date și mai ales schimbărilor repetate în softul de editoare.

Ați observat cu siguranță ca multe documente conțin semne nelalocul lor, care în cea mai mare parte au înlocuit diacriticele în articole care, la momentul introducerii în sit, fuseseră fără reproș. A fost prețul plătit pentru faptul că am început situl în urmă cu 11 ani. Mă duce gandul la metroul londonez, cel mai vechi din lume, care, deși are o rețea mai bine pusă la punct decât oricare alta, duce mare lipsă de lifturi.

Ei bine, în anul care a trecut, softiștii de la Incremental Srl. Brașov au construit ”lifturile” și au modernizat rețeaua de documente, lucrând în mare parte pro bono, cu migală și dăruire. Mulțumiri i se cuvin mai cu seamă lui Marcel Rauca, care nu s-a lăsat învins de hățișul de documente și l-a ordonat cu logică și răbdare.
 
Ne găsim în fața unui nou început: vă prezentăm cea de-a treia versiune a sitului www.memoria.ro , care ne va permite să structurăm și să actualizăm documentele mult mai clar și rapid și al cărui editor va trata cu clemență diacriticele. Vă prezentăm în același timp și a doua versiune a Portretului României interbelice (http://romaniainterbelica.memoria.ro), care de acum conține colecții de fotografii și multimedia pentru fiecare județ.
 
În secțiunea ”Despre noi” găsiți descrierea rostului și obiectivelor Memoriei.ro. Aș sublinia aici însă aici lucrurile cele mai importante. Siturile noastre au fost inițiate și continuă să aibă ca principali editori oameni care nu sunt istorici de specialitate (Lidia Gheorghiu-Bradley și Mircea Ivănoiu). Principala noastră calitate este curiozitatea de a înțelege lumea în care s-au născut bunicii și părinții noștri, în care am crescut noi și în care se formează noua generație. Putem înțelege această lume numai cunoscându-i istoria sub cât mai multe fațete. A doua noastră calitate este de a dori să împărtășim aceste cunoștințe cu publicul larg: ca toți idealiștii, credem că educația și înțelegerea îmbunătățește omul. Acționăm din convingere și din dorința de cunoaștere: nu primim altă recompensă în afara mulțumirii de a vedea că situl trezește interes. În același timp, avem resurse limitate. De aceea lansăm un apel de colaborare tuturor celor care gândesc ca noi: trimiteți-ne cât mai multe materiale!
 
Cu câteva excepții, noi nu facem cercetare proprie, ci încercăm să punem laolaltă, în mod structurat, cât mai multe  fragmente, mai mari sau mai mici, din cercetarea și memoria specialiștilor și a publicului larg, construind o arhivă de documente la dispoziția oricui are acces la internet.  Suntem mândri că am reușit, în cursul celor 11 ani de existență, să publicăm documente semnate de cercetători și scriitori recunoscuți, dar dăm spațiu de publicare și celor fără nume în domeniu, pentru a ne îmbogăți colecția prin contribuții cât mai diverse.
Că există un mare număr de pasionați de istoria recentă, ca și un mare număr de nostalgici pentru peisajul apus sau pe cale de schimbare, pentru ceea ce ne-a fost copilăria sau tinerețea, că există de asemenea militanți pentru păstrarea patrimoniului, istorici, scriitori și  analiști care investighează atent secolul trecut este evident prin numărul în continuă creștere a studiilor, cărților, albumelor, filmelor documentare, DVD-urilor, și mai ales a siturilor Internet și a paginilor Facebook dedicate secolului XX. Multe dintre acestea din urmă, de mare calitate, și-au creat în relativ scurt timp un public foarte numerous și entuziast.
 
Siturile ”Bonaparte și Domeniilor”, ”Balcic și Bran”, ”Istoria Cercetășiei în România”, informative și elegante, sunt exemple de anagajare și muncă migăloasă. La fel este ”Cutia cu vechituri a lu’ Potra” și blog-ul ”Despre demnitate” și multe altele! Cel mai simplu mod de creștere, pentru Memoria.ro, este de a pune link-uri spre aceste situri: trimiteți-ne adresele paginilor dumneavoastră dacă vedeți că ele nu apar pe sit! Încă nu le cunoaștem. Numai împreună putem întregi și ține vie memoria.
 
Situația paginilor Facebook (FB) este aparte. Ele au un mare avantaj față de siturile internet: texte scurte și fotografii pot fi inserate în doar câteva secunde; la fel de repede ele atrag comentariile publicului, care le răspândește de îndată pe paginile proprii. Mesajul istoric, în text, film sau poză, se împrăștie astfel rapid în comunitate. Autorii și cititorii au bucuria să vadă instantaneu că sunt citiți, să comenteze, să pună întrebări și să primească răspunsuri. O satisfacție care explică numărul mare de vizitatori: pagina FB ”Copilăria anilor 80-90” are peste 71.000 de amatori (copiii de atunci au ajuns acum la vârsta la care Internetul se folosește cel mai intens și își exprimă nostalgia pentru trăirile copilariei, inclusiv pentru uniformele și cravatele de pionier!); pagina ”Istorie românească în fotografii”, cu cititori de vârste mai diverse, a ajuns și ea la aproape 28.000 de admiratori; ”Iași (Fotografii vechi) la aproape 23.000, iar ”Târgu Jiu odinioară” și ”Povești cu plimbări”, mai recente, și-au creat și ele în scurt timp un public devotat.
 
Un sit care are ca scop primordial crearea unei arhive de documente nu poate concura cu o pagină creatoare de comunitate în ce privește interacțiunea rapidă cu și între cititori și autori. Există însă un argument principal în favoarea existenței unui sit care să reunească ceea ce paginile Facebook publică: numai un sit-arhivă poate oferi o structură tematică documentelor publicate, precum și o funcționalitate performantă de căutare. Pe pagina Facebook căutăm prin derulare, nu prin categorii sau cuvinte cheie.
 
Odată cu anunțul lansării celei de-a treia versiuni a sitului Memoria.ro, facem deci o ofertă de colaborare cu creatorii paginilor Facebook: oferim celor interesați spațiu de găzduire a (unor porțiuni) din colecțiile dumneavoastră de documente și fotografii, în categoriile potrivite, cu trimiteri spre pagina de origine de pe Facebook. Ce e de câștigat? Structură, funcționalitate de căutare, stabilitate a bazei de date. Așteptăm opiniile dumneavoastră pe adresa editor@memoria.ro.
 
Cititorilor noștri le mulțumim pentru răbdarea de a aștepta noua versiune și le promitem de acum noi și interesante materiale cu frecvență mult mai mare de actualizare.
 
Lidia Gheorghiu-Bradley