Constantin Eretescu, scriitor, n. 1937:

E un fapt binecunoscut astăzi că Elena Ceaușescu, ?Academician, Doctor, Inginer?, ? ADI, cum ziceau oamenii ? a fost un om total needucat (abia dacă a avut câteva clase primare) și, deci, incapabil să ia decizii raționale, care să se bazeze pe informație și deliberare. Ea a fost cea care a răspuns, mulți ani, de cercetare, de cultură, de editarea de carte. Vă puteți da seama cam ce fel de îndrumări putea ea să dea. În același timp, mulți afirmă că relele României i s-au datorat ei. Ea ar fi fost cea răspunzătoare de dezastrul țării. Șeful a fost bun, nevasta rea. Nu s-a spus că Maria Antoaneta a fost cea din cauza căreia a pornit revoluția de la 1789? Nu a fost Elena Lupescu răspunzătoare pentru toate relele petrecute în timpul lui Carol al II-lea? Mai pot fi date și alte exemple, dar modelul este același: în loc să-l faci răspunzător pe cel care răspunde, deviezi acuzarea spre un personaj minor. Deciziile dezastruoase au fost luate de Nicolae Ceaușescu, decretele, legile, hotărîrile au fost semnate de el. Ce s-a petrecut între soți este treaba lor. Cel care e în frunte răspunde. 

Iar ceea ce spun intră în ecou și cu întrebarea pusă de Stan Cristina. (16. Credeți că Ceaușescu era ?rău? sau a fost influențat de cei din jurul său?)

Sigur că cei din anturajul lui Ceaușescu au contribuit din plin la promovarea legilor restrictive, care au sporit reacția de respingere și revoltă a populației, dar, din nou, acei oameni veneau în întâmpinarea filozofiei conducătorului suprem. Ei produceau ceea ce li se cerea, sau doar gândeau că va fi bine primit. Sigur, Ceaușescu, a fost făcut treptat să creadă că tot ce decide și spune este genial. Lipsit și el de educație, de spirit deliberativ, fără lecturi, fără judecată, a putut fi convins ușor. Un astfel de om nu poate fi apreciat în termeni de bun sau rău. El reprezenta intransigența politică. Nimic nu era satisfăcător. ?E loc de mai bine?, a fost una din replicile cele mai frecvente în epocă. Treptat, cei din jur au simțit impulsul de a avea un conducător tare. Un asemenea individ este predictabil, un animal castrat, care nu-ți produce surprize. Câtă vreme repeți ceea ce spune el, nu riști nimic. S-ar putea întâmpla ca o serie de evenimente internaționale să-i fi stimulat în această direcție. Am în vedere de pildă invazia Cehoslovaciei din vara anului 1968, un moment în care România s-a aflat singură și expusă unei primejdii asemănătoare. În aceste condiții era mai bine să ai un conducător puternic. Dar finalmente, cultul personalității s-a dovedit auto-destructiv.