F.I., n. 1954:

Se întâmplă rar ca un singur om să decidă 25 de ani de istorie a unui popor. Nici Napoleon nu a reușit. Nu știu dacă Ceaușescu era la origine bun sau rău, dar a făcut parte dintr-un sistem  care nu s-a dovedit aducător de bine. Orice om poate fi deformat moral de o poziție de putere, iar  el a atins în acest sens o ?performanță? deosebită.

 
Constantin Eretescu, scriitor, n. 1937:

Sigur că cei din anturajul lui Ceaușescu au contribuit din plin la promovarea legilor restrictive, care au sporit reacția de respingere și revoltă a populației, dar acei oameni veneau în întâmpinarea filozofiei conducătorului suprem. Ei produceau ceea ce li se cerea, sau doar gândeau că va fi bine primit. 

Sigur, Ceaușescu, a fost făcut treptat să creadă că tot ce decide și spune este genial. Lipsit de educație, de spirit deliberativ, fără lecturi, fără judecată, a putut fi convins ușor. 

Un astfel de om nu poate fi apreciat în termeni de bun sau rău. El reprezenta intransigența politică. Nimic nu era satisfăcător. ?E loc de mai bine?, a fost una din replicile cele mai frecvente în epocă. Treptat, cei din jur au simțit impulsul de a avea un conducător tare. Un asemenea individ este predictabil, un animal castrat, care nu-ți produce surprize. Câtă vreme repeți ceea ce spune el, nu riști nimic. 

S-ar putea întâmpla ca o serie de evenimente internaționale să-i fi stimulat în această direcție. Am în vedere de pildă invazia Cehoslovaciei din vara anului 1968, un moment în care România s-a aflat singură și expusă unei primejdii asemănătoare. În aceste condiții era mai bine să ai un conducător puternic. Dar finalmente, cultul personalității s-a dovedit auto-destructiv.