Prof. Dr. Sanda Golopenția, Brown University, n. 1940, fostă elevă la Lazăr:

 

După război, am văzut, copil fiind, oameni care nu aveau nimic și așteptau, fără o vorbă, un ajutor oarecare de la cei care puteau să-l dea. Nu toți aveau o casă și o slujbă, mulți fuseseră dați afară (epurați) și trăiau vânzând la Consignația sau la talcioc din bruma de lucruri care le rămăsese. Îmi amintesc că de Crăciun primeam, de la prieteni ai familiei și uneori de la simpli cunoscuți, câte un kg de orez sau de zahăr. Facultatea am făcut-o în două rânduri de haine și în ciorapi trei sferturi. Colegii mei, cu câteva excepții, nu erau mai arătoși. Apartamentul în care locuiam era minuscul, căminele colegelor mele precare. Peisajul străzii era însă atent supravegheat. Mizeria era ascunsă și de stat și de cei care o trăiau. Lanțul solidarităților funcționa mai bine și mai larg. A veni în sprijinul cuiva avea multe sensuri, toate importante: marca deschiderea spre ceilalți, dar și opoziția la ce nu ne mulțumea în viața noastră politică de atunci.

 

 

Constantin Eretescu, scriitor, n. 1937:

Rețin din întrebare aspectul legat de oamenii străzii. Până în ziua de azi nu știu cum și de unde au apărut la noi oameni ai străzii. Sunt tentat să cred că cei dintâi au fost cei care au părăsit după revoluție orfelinatele. Ei au fost și primii noștri drogați. Li s-au adăugat treptat diverși răufăcători, oameni care au preferat să se piardă, mai degrabă decât să fie descoperiți de autorități. Dar de unde s-au ivit ceilalți? Mirarea mea este justificată de faptul că România este o țară mică, în care relațiile de familie sunt încă puternice, iar comportamentele în bună măsură tradiționale. Presupun că există niște studii de sociologie, de psihologie socială pe tema asta. Trebuie să fie statistici, povești ale decăderii. O problemă de actualitate, care se cere rezolvată, măcar în parte. În America, populația homeless e formată din foști militari zdruncinați psihic de ceea ce au făcut sau văzut prin războaie, de tineri care au fugit de acasă, unde nu se mai pot întoarce, de oameni, mai nou familii întregi, care au devenit șomeri, nu mai au o casă și un venit stabil, de drogați și, nu în ultimul rând, de dezaxați de diverse tipuri. E mult mai ușor să te pierzi într-o țară mare ca America decât în România. Unde relațiile de familie sunt mai puțin strânse. Presupun că unii ar putea fi recuperați și redați societății. Sunt sigur că destui ar prefera să trăiască așa cum o fac acum. O seamă de soluții trebuie căutate. La noi biserica se ocupă cu oficierea liturghiei, nu are în vedere și ajutorarea aproapelui. Trebuie găsite alte mijloace. Presupun că tot în sarcina voastră ar cădea și asta. Nu sunt convins că existența oamenilor abandonați de societate este dovada unei economii falimentare. Prezența lor are de-a face cu polarizarea socială. Cu nepăsarea față de semenii aflați în nevoie.