Lidia Bradley, fondatoarea sitului www.memoria.ro, n. 1954

Pentru că, asemenea lui Hitler în Germania anilor 1935-44, Ceaușescu și-a propus să sporească forțat numărul populației. În acest scop a interzis avorturile legale prin Decretul 770 din anul1966. Pentru tinerii secolului XXI este important de știut că pănă în anii 1980 în România nu existau practic mijloace anticoncepționale eficace, iar între anii 80 ? 90 ele nu erau abordabile decât unui procentaj infim al populației. De aceea avortul era mijlocul cel mai des utilizat pentru a controla natalitatea.

Decretul de interzicere a avorturilor a smuls decizia de a avea un copil din sfera privată a familiei și a femeii, transferând-o în sfera statului. Femeia și familia deveneau astfel în fapt unelte ale politicii de stat, fără drept de decizie asupra vieții lor reproductive. O degradare care s-a răsfrâns asupra individului (femei, bărbați, copii, de multe ori nedoriți), a vieții de cuplu (continuă frică de urmările unei relații) și a vieții sociale (controale ginecologice impuse și înjositoare, corupție, încălcarea legii) - și aceasta timp de peste douăzeci de ani.

Doar după nașterea a patru copii i se permitea unei femei să recurgă la un avort în condiții legale, într-un spital. A fi silite să aducă pe lume și să crească patru copii în condițiile mizere ale timpului s-a dovedit pentru multe femei atât de înspăimântător, încât ele alegeau riscul de a face întreruperi de sarcină ilegale, de multe ori fără ajutorul unui medic și în condiții de igienă nemulțumitoare. Infecțiile survenite ca urmare a acestor întreruperi au cauzat direct moartea a mii și mii de mame. Copiii rămași orfani de mamă au fost cei care au ajuns apoi să populeze orfelinatele. 

Mai sunt multe și triste lucruri de spus în această privință: despre devalorizarea intimității omului, despre devalorizarea sentimentelor, despre frică chiar și în dragoste, despre lipsa de pudoare, despre cum li se cerea doctorilor să nu intervină pentru a salva pacienta până ea nu trăda pe cel ce-o ajutase... Nu ar trebui uitați însă nici aceia care au avut curaj și au ajutat când au putut.  

Cea mai documentată analiză despre acest subiect poate fi citită în capitolul ?Politica demografică a regimului Ceaușescu? a Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România. (Pe pagina 509 a versiunii de pe Internet la  http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf  sau la capitolul 8.3 al versiunii publicate la Editura Humanitas.)

Mihaela Miroiu răspunde plină de emoție la această întrebare în cartea ei ?R?Estul și Vestul? (împreună cu Mircea Miclea, Editura Polirom, 2005) ? de fapt relatează acolo răspunsul la întrebarea șocantă pusă ei înșiși de studenți americani, și anume: ?We want to understand why you Romanians hate your children!? (Pentru acești tineri, trăitori în deplină libertate de alegere și stăpâni ai propriilor trupuri și decizii, singura explicație pentru copiii cedați orfelinatelor era tot o liberă alegere ale unor mame care ?și-ar fi urât? copiii?) 

(http://www.polirom.ro/catalog/carte/r?estul-si-vestul-1810/ )

Si, cea mai cutremurătoare între toate mărturiile despre consecințele acestei politici demografice, povestea spusă de Cristian Mungiu în filmul ?Patru luni, trei săptămâni și două zile ?, bazată tot pe o întâmplare reală: 

( http://cinemaromanesc.blogspot.com/2009/08/4-luni-3-saptamani-si-2- zile-2007.html )