Doina Jela, scriitoare, redactor la Editura Curtea Veche, n. 1951:

Bun în regimul comunist era promisiunea unui paradis terestru în care  lumea va fi egală, nu în fața legii (ceea ce nu era o noutate - în democrațiile zis burgheze toată lumea chiar era egală în fața legii), ci în privința accesului la  bunurile materiale ale acestei lumi,  statul cerând ?de la fiecare după posibilități? și pretinzând că va da ?fiecăruia după nevoi? . Ideea a prins la oameni săraci și neinstruiți, fiindcă era ușor de înțeles și limpede; un om inteligent putea vedea însă dincolo de ea: de unde aveau să provină aceste resurse și cât aveau ele să dureze, în condițiile în care competența era înlăturată, ba chiar băgată în închisori? Oamenii de altfel au înțeles repede că mirajul era pură demagogie politică, dar poliția politică a devenit foarte repede pandantul propagandei și a sancționat drastic orice opinie care punea la îndoială adevărul acestui miraj.

 

F.I., n. 1954:

Din câte știu, comunismul avea un ideal de ?dreptate? socială, voia să excludă ?exploatarea omului de către om? și să-i trateze pe toți ca egali. Utopie irealizabilă, evident, căci primul gest de nedreptate îl face natura,  când ne dotează atât de diferit. Nedreptatea socială completează gestul, nu neapărat în sensul naturii. 

Dar unii, și eu sunt printre ei, speră că omul ar putea sări peste umbra lui (de animal de junglă), ar putea gândi, simți și acționa ?umanitar?,  moral, cu respect pentru semeni. Că ar putea munci din vocație, vazând banii ca pe un efect secundar. Că și-ar putea stăpâni apetiturile, invidia și orgoliul. Că ar putea practica un spirit de egalitate,  prin drepturi egale la șansa de a deveni sau de a fi acceptat așa cum este. 

Seamană cu teoria comunismului, nu neapărat și cu practica. În varianta genetică actuală, omul pare incapabil de comunism (s-a dovedit) și condamnat la capitalism. 

Din experiența mea de 35 de ani de Românie comunistă și 20 de Germanie capitalistă, aș concluziona că nici una din aceste formule nu face din om ce se poate mai bun. Capitalismul oferă prea multă materie (este strategia lui de supraviețuire, nu se poate altfel) și reduce atenția pentru idealurile nematerialiste, de cultură și etică. 

Comunismul oferă prea puțină materie, iar idealurile sus pomenite, dacă sunt, rămân strict private, nu sunt susținute prin libertate și democrație. Trebuie găsită o formulă nouă. Sau poate ar funcționa orice formulă dacă s-ar găsi mijlocul de a converti omul la cultură și morală.

 

Dr. med. Lucia Dușleag, n. 1933:

  Cum putea să fie ceva bun într-un regim totalitar, instalat cu forța, la comandă sovietică, plecând de la o utopie, un regim de teroare perseverentă, de minciună și delațiune? Minciuna a existat a priori când s-a susținut că noul regim va fi în folosul celor mulți și săraci, al ?proletariatului?. 

Nimic din ceea ce s-a petrecut în infernul comunist nu a însemnat binele omului, care, de fapt, a fost factorul care NU a contat în calculele și manevrele conducătorilor comuniști autohtoni. Conducătorii comuniști au fost asistați de clica celor care i-au adulat și ajutat, vânzându-se pentru niște avantaje materiale iluzorii, ignorând crimele contra umanității care s-au săvârșit împotriva celor care nu s-au putut preta la acest compromis. 

Paragraful anterior rezumă atmosfera în care mi-am petrecut aproape întreaga viață. La instaurarea comunismului, după abdicarea regelui Mihai în 1947, aveam 14 ani și toate evenimentele care s-au succedat îmi sunt vii în memorie. 

Mai înainte de toate trebuia decapitată elita intelectualității, toți reprezentanții partidelor politice, demnitari, preoți, cadre universitare, mari oameni de cultură, militari de carieră și toți cei care, deși nu făcuseră politică, nu s-au înrolat în partidul comunist. Noul regin nu suporta oameni integri moral, incoruptibili, cu un profil profesional, intelectual depăsind media, stârnind admirația, dar și invidia celor din jur. Tatăl meu, medic, deși nu a făcut niciodată politică, a fost una din victime și a petrecut 7 ani la teribila închisoare Aiud. A avut șansa să se întoarcă după ispășirea pedepsei. 

Arestarea celor din categoriile enumerate, care au umplut până la refuz teribilele închisori de exterminare a avut repercusiuni asupra întregii familii, toți fiind urmăriți, persecutați, deposedați de bunuri. Copiii lor au fost puși la index. Au urmat, în continuare, celelalte categorii sociale, țăranii înstăriți, ne-amatori de colectivizare, cu tot dezastrul consecutiv: nimicirea țărănimii și distrugerea agriculturii. 

Acei ani sumbri au lăsat amprente indelibile asupra multor zeci de mi de destine. Am trăit toate acele clipe, am imaginile în fața ochilor minții.

Nimic nu a fost bun în comunism, oricare au fost minciunile din afirmațiile lui. 

Revenind la adolescenții de atunci, la înscrierea pentru examenele de admitere în învățământul superior ? ceea ce pentru mine s-a petrecut în 1951, se cerea cazierul tatălui, act care se putea obține doar personal de către părinte. Era modalitatea de a ?prinde? pe cei care aparțineau categoriei de familii intrate în dizgrație și care nu erau admiși în învățământul superior. Nu vi se pare absurd ? Perfid și eficient! 

În toți acei ani s-au petrecut toate crimele din închisorile comuniste unde se practica tortura, înfometarea și de unde foarte mulți nu s-au mai întors.

Supraviețuitorii au povestit și scris, demascând, dând la iveala ceea ce încă nu se știa despre ororile regimului în care am trăit cu toții. 

Este surprinzător și foarte lăudabil să aveți asemenea preocupări la cea mai frumoasă vârstă a vieții, să doriți să aflați câte ceva în plus despre adevarata față a comunismului de la cei care mai sunt în viață. 

În același timp să înțelegeți de ce politicienii de astăzi doresc să îngroape definitiv acest trecut, ignorând cadavrele pe care și-au construit falsa democrație, mințind și furând în continuare. Pe nimeni nu va mai preocupa acest trecut cum vă preocupă acum, pe voi, cei cu suflete curate, aflați în pragul vârstei împlinirilor.

În țara în care locuiesc, [Canada,] lumea nu prea știe nimic despre ?țara mea?, și despre comunismul ucigaș. Vă rămân atâtea lucruri de făcut. Desigur, în primul rând informarea proprie, selectivă, corectă.

Iți doresc succes, Alexandra !

 

Prof. Dr. Sanda Golopenția, Brown University, n. 1940, fostă elevă la Lazăr:

Teoretic, regimul comunist punea accentul pe egalitate. Mulți tineri care nu ar fi avut anterior acces la carte au fost astfel școlarizați gratuit și au devenit parte a elitei intelectuale românești. Practic, egalitatea le era refuzată însă celor cu ?dosar nesănătos? și numărul acestora nu a fost mic nici el.

 

Dr. Ioana Popescu, Director de cercetare, Muzeul Țăranului Român, n. 1949:

Totul era ?bun?, pentru că totul era ?asigurat? de către stat: aveai asistență medicală gratuită (numai eu știu câți bani costa supravegherea medicală a unui copil în primul an de viață!), învățământ gratuit (cu uniforme obligatorii urâte și din materiale proaste, cu învățarea statului în bancă cu mâinile la spate și cu obligativitatea pârei colegilor, a familiei, a vecinilor etc.), manuale gratuite (nimeni nu mai are astăzi curiozitatea să afle CE te învățau manualele de Istorie sau de Limba română), locuință la bloc, loc de muncă asigurat și obligatoriu (de cele mai multe ori în alt domeniu decât cel pentru care erai pregătit și în altă localitate decât cea în care locuiai). În acest fel erai total dependent de voința statului (a se citi ?a partidului conducător?) și nu aveai posibilitatea opțiunii personale. Treptat, acest comfort al nevoilor minimale asigurate îți adormea starea de veghe, personalitatea și visurile. Asta se și dorea: o masă uniformă de ?oameni noi?, multiplicați la șapirograf și perfect controlabili. 

 

Prof. Dr. Cornelia Comorovski, n.1925:

Cu toate că întrebarea se refera la ?regim?, cred ca este bine sa facem distinctie între sistemul comunist si regimul comunist.
Daca în regimul comunist de la noi totul ar fi fost rău, nu ar fi supravietuit nici unul din cei care au răspuns la întrebări și România ar fi acum  un teritoriu sterp, condus de un dictator putin la minte, slujit de o mâna de sclavi. Deci, nu au fost doar măsuri de exterminare sau exclusiv rele. Sanda Golopentia a dat exemplul unei măsuri în acest sens [N.E. faptul ca multi tineri au fost scolarizati gratuit] , precizând și reversul acestei măsuri. Suntem, de sigur, de acord că imensele suferin?e aduse de comunism nu pot sta în cumpănă cu infimele măsuri bune, pe care este probabil că o societate sănătoasă le-ar fi introdus cu timpul în mod firesc.   

Un alt fenomen ni se impune, dacă avem în vedere sistemul - doctrina, ansamblul teoretic al marxismului. Ideologia marxistă, care promitea viitorul radios, fericirea tuturor, era construită pe făgăduiala de nerealizat a utopiei; utopia este, în esența ei, anti-umană, prin ignorarea omului real, căruia vrea să-i substituie ?omul nou?. Ideologia - o mână de idei fixe, uneori obsesive, însoțite de incapacitatea de a vedea realitățile de fapt - este integral nocivă ; cu lozincile ei, care interzic spontaneitatea și gândirea, ea poate distruge, cum spunea Orwell, limba și reflecția. Adică ceea ce îl face pe om. 
În ?Scrisoare adresată conducătorilor Uniunii Sovietice? (5 sept 1973), Soljenițân arăta că prima necesitate a Uniunii Sovietice pentru a se putea redresa, era de a renunța la ideologie.