Doina Jela,  scriitoare, redactor la Editura Curtea Veche, n. 1951: 

Fiindcă tot ei sunt la putere și azi, sau fii și nepoții lor. 

 

Lidia Bradley, fondatoarea sitului memoria.ro, n. 1954:  

Și pentru că majoritatea locuitorilor României nu au cerut ca ei să fie judecați și nu au votat in decursul anilor la alegeri împotriva lor. Dacă o majoritate a alegătorilor ar fi cerut acest lucru, repetat și cu îndârjire, cei care au deservit regimul comunist ar fi fost deja înderpărtați din funcții politice. A-i vedea pe Adrian Păunescu, sau pe Corneliu Vadim Tudor, preaslăvitori ai lui Ceaușescu, în Parlamentul României (ca să nu vorbim decât de exemplele cele mai crase), nu este doar rezultatul unui populism eficient, ci și o reflecție directă a uitării și a nepăsării morale de care au fost capabili alegătorii. Trebuie să te obișnuiești cu ideea că alegerea ta politică influențează direct societatea în care trăiești.  Democrația responsabilă nu e ușor de construit. 

S-au făcut demersuri înspre o lege a lustrației în România. Acestea au început cu Proclamația de la Timișoara din martie1990, au continuat prin acțiuni ale societății civile, de pildă prin demersurile Academiei Civice, ale Grupului pentru Dialog Social și ale Asociației Foștilor Deținuti Politici, prin Apelul pentru România din 2005, și prin actiuni susținute ale IICCR si CNSAS.  

Ca urmare a recomandărilor Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România din 2006, regimul comunist a fost condamnat ca ?ilegitim și criminal? de către președintele Traian Băsescu.

http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf  )

Totuși, o lege a lustrației nu a fost încă adoptată în România. (Aici ne întoarcem la spusele de mai sus ale Doinei Jela!) 

Curățarea de fostele cadre comuniste sau securiste o va face de acum în mod natural timpul. Cum să instigi însă tinerilor alegători cunoștințe politice și  standarde etice care să-i facă să aleagă mai bine decât părinții lor în anii 90?

 

Dr. Ioana Popescu, Director de cercetare, Muzeul Țăranului Român, n. 1949:

Nerușinarea lor și slăbiciunea noastră (patronată de lipsa de curaj a guvernărilor de după 1989).