Prof. dr. Sanda Golopenția, Brown University, fostă elevă la Lazăr, n. 1940: 

Atunci când ajungeau să fie publicate, cărțile de beletristică românești sau străine au cunoscut, în general, tiraje mai mari decât cele de acum. Erau însă excluse de la publicare, pe criterii ideologice, o serie de cărți importante care circulau pe sub mână dar nu puteau fi găsite în librării. 

Astăzi, când se poate publica liber, multe cărți, printre care deseori cele care privesc anii comuniști ai României, apar în tiraje ultra-reduse, invocându-se de fiecare dată criteriile economice ale pieței, ale vandabilității, etc. 

Cum ne putem elibera de cenzura economică fără a ajunge la o cultură dirijată este una din marile întrebări la care trebuie să încercăm să răspundem împreună. 

 

Doina Jela, scriitoare, redactor la Editura Curtea Veche, n. 1951

Nu, cărțile de beletristică apăreau în tiraje mari. Totul era sa fie beletristică pură și în ele să nu se strecoare nici o critică la adresa regimului și nici o idee care te-ar fi putut face să te îndoiești de justețea lui. Nu se reeditau pentru că planificarea se făcea de la centru, fără să se consulte nici piața, nici specialiștii, nici cititorii. Trebuia să existe o parmanentă stare de criza (de hârtie, în acest caz!), ca mintea oamenilor să fie mereu ocupată. 

 

F.I., n. 1954

Este adevărat că nu se găsea orice carte în orice clipă, dar se găseau destule bune încât să ajungi la un nivel de cultură ridicat, care nu presupune neapărat lectura ultimului roman pornografic american.  Existau și reeditari.

Deasemenea,  nimeni nu lua în serios ?Prefața?,  dacă sublinia ?racilele burgheze ? ale operei.

Oferta era preponderent clasică, dar nu numai, și orientarea în privința calității ? mai ușoară. Totuși, cenzura textelor a fost un deficit grav.  Precis că am fi trăit mai bine fără el. 

(Nota editoarei, L.B.: Era orientarea în privința calității mai ușoară din cauza ofertei preponderent clasice sau poate chiar din cauza preselecției efectuate de cenzură? Așteptăm comentarii.) 

 

Dr. med. Lucia Dusleag, n. 1933

Motivul era simplu : cartea era cel mai prețios mijloc de informare, la îndemâna celor deprinși să citească și care, ca oricând și peste tot în lume, era prețuită, iubită și căutată. Domeniul acesta trebuia strict controlat, cenzurat și direcționat în spiritul intereselor de partid. Cer scuze dacă informațiile ce urmează nu respectă criteriul cronologic. 

Ce citeam ?

În primii ani ai comunismului mai aveam bibliotecile părinților și bunicilor, cu toată literatura modernă și celebrele ?romane englezești?, pe lângă dicționarele pentru limbi străine, lexicoanele și enciclopediile. 

Se mai editau cărțile de literatură clasică pentru elevi; ele constituiau lectura obligatorie pentru vacanțele de vară ale școlarilor. Mai existau vechile și renumitele edituri care au dispărut cu timpul când statul a preluat și acest domeniu : Cioflec, Georgescu Delafras, Cartea românească și altele care nu-mi vin în minte, pentru că eram chiar prea tânără pe atunci. 

În anii de liceu eram intoxicați sistematic cu literatura sovietică contemporană. In ultima clasă de liceu am participat, la solicitarea Direcțiunii școlii ? la un concurs cu titlul ?Cultura sovietică, cea mai înaintată cultură din lume?. Am și luat un premiu pe țară după o pregatire sumară de 24 de ore, timp în care am aflat de numele și realizările comuniștilor de frunte din toate ramurile culturii din URSS. Mi s-a parut și atunci o mare farsă când eu știam că in curând tatăl meu va fi arestat de securitate. 

Culmea a fost însă când una din materiile de admitere la facultatea de medicină a fost literatura română contemporană, subiectul fiind : ?Tipul omului nou în literatură? Acesta era Mitrea Cocor, din romanul omonim al lui Sadoveanu !! Și alții pe care i-am citat și uitat de mult. Am șters definitiv din memoria mea afectivă numele lui Sadoveanu, dar lucrarea de la admitere m-a ajutat și ea sa obțin un loc la facultate! 

Ați auzit de Ostrovski și toată pleiada de sovietici din corul de animatori, de care, la fel am uitat, care se studiau în anii superiori de liceu ? În afară de ?Așa s-a călit oțelul? și ?Pe Donul liniștit? nu-mi amintesc alte titluri, dar știu ca elevii de vârsta mea nu se prăpădeau după asemenea lectură impusă. Mai degrabă se ascundeau de ochii altora și citeau Doxuri ? o serie de modeste romane polițiste, dacă le găseau pe la colegii mai mari. Clasicii literaturii ruse îi citisem din biblioteca părinților: i-am iubit pe Tolstoi, Turgheniev, Puskin, Cehov, chiar Gorki. Atât, restul a fost mitridatizare...... 

Dacă primeam de la rude ? și mai tarziu, în ultimii ani înainte de revoluție de la o unitate cu ?circuit închis? cărți noi, savuram mai întâi mirosul de carte proaspătă al unei ? livre de poche?, de exemplu sau a unei cărți din colecția Skira. Eram bogați ! De acolo am achiziționat și niște frumoase albume de artă, cu pictura ?decadentă? aflată în muzeele din URSS. Era o ediție apărută la Leningrad, în condiții grafice excelente. Dar... nu erau pentru toți, se dădeau ?pe sub mână, unora?. Ca și ?Pif le chien?, în anii târzii, ?75- ?85. Relațiile cu străinatatea, rudele - desigur ?declarate la miliție?- mai aduceau câteva mostre de cărți și mai târziu jucării pentru copiii mei. 

Nu se mai faceau abonamente particulare la presa de specialitate și cu timpul s-au desființat și centrele unde se mai putea consulta literatura străină. Ea era socotită nenecesară, periculoasă ? etalonul în orice știință era literatura sovietică. Vesticii erau ?decadenți?, influența lor era nefastă, etc. 

Mă întorc la o amintire, a propos de subiect. Plină de entuziasmul începutului ? obligatoriu ca medic la țară - am reușit, în 1958, cu costul a două salarii, să cumpăr printr-o cunostință cele două tratate, aduse din Germania, de care aveam nevoie ca să mă pregatesc pentru examenele de specialitate. Am fost mândră și fericită ! 

Când cenzura a devenit mai laxă s-au editat clasicii literaturii universale, prin anii 60, fiecare cu o prefață stufoasă, uneori goală, tendențioasă, pe care nu prea aveai răbdare s-o citești. Desigur erau și excepții și cer scuze dacă intru într-un domeniu care nu-mi aparține. Nu s-au reeditat acești clasici, din câte știu. 

Ici colo apărea câte o carte care scăpa unui control sever. Ce revelație și bucurie a fost Ana Blandiana cu motanul ei și surpriza unei ?cărți de sertar? la care nimeni nu spera. Pentru cărți ca acestea niciodată însă tirajul nu era satisfăcător. 

Peste câțiva ani comunismul ?învinsese?, cultul personalității era în floare, lumea se mulțumea cu ce avea- cine ar mai fi îndrăznit sa riposteze că nu are cărți sau filme la televizor, etc.? Opoziția fusese demult decimată, focarele de rezistență din munți nimicite. Politica de izolare și inaccesibilitate la informații de dincolo, din vest, reușise, spaima infiltrată în făpturile noastre care își temeau și umbra, sentimentul de culpabilitate inoculat cu grijă te facea să fi cuminte.

Și totuși, pe căi oculte și întortochiate informația circula, dar era colportată cu maximum de grijă pentru că ?și pereții aveau urechi? și orice prieten putea fi un trădător. Ceea ce s-a și dovedit mult mai târziu. 

Aveți șansa să fi deschis ochii într-o lume nouă, care încearca să-și stabilească identitatea. Aveți inteligența și cultura formate în libertate și personalitatea se va șlefui frumos. Transplantul în altă lume este dureros și uneori suferă respingere. 

Vă felicit pentru curiozitatea intelectuală și inițiativă. Succes !      

  

Dr. Ioana Bogdan-Cătăniciu, n. 1942:

Eram studenta si lucram pe un santier arheologic la Taga, jud Cluj. ?Curatam? un bordei impreuna cu un taran din sat ? Onofrei. Cum munca dura si ne aflam izolati in groapa bordeiului, am inceput sa vorbim. Asa am aflat ca Onofrei, care facuse doar cele 8 clase din sat,  invatase franceza si pentru ca nu voia sa o uite, s-a abonat la ?Lettre Francaise?, suplimentul cultural al ziarului comunistilor francezi, ziar care era acceptat in Romania, ce se aflase intre 1964-1970 intr-o perioada de relativa liberalizare.

I-am spus ca imi pare rau ca prin lipsa de grijă se distruge castelul, in care acum se adapostea sediul unei intreprinderi agricole de productie. O cladire frumoasa, care avea si o constructie de aspect baroc, vis-a-vis constructia principala.

Onofrei a inceput sa-mi povesteasca ce s-a intamplat dupa 1946; un copil din sat nu prea avea tragere de inima pentru scoala, asa incat an de an ramanea repetent, fara sa reuseasca sa termine cele patru clase primare. Indata dupa ce Romania a ?fost eliberata de trupele sovietice?, partidul comunist, care nu avusese prea mult succes printre romani, caci intre cele doua razboaie mondiale ei cunoscusera perioada cea mai prospera de pana atunci, a recurs la oricine ca sa isi sporeasca efectivul. Asa se face ca tanarul certat cu scoala a devenit primarul comunist in sat!

Cand in castel mai traia contele cu familia sa, in constructia de plan semicircular se adapostea o biblioteca de mari dimensiuni, cu carti vechi si valoroase. Dupa cum spunea Onofrei acolo ar fi fost Gh. Sincai profesor si bibliotecar.

Conform indicatiilor primite, primarul si ?fortele de ordine comuniste? au ocupat castelul; Conacul a fost pradat, iar primarul a scos toate cartile din biblioteca si le-a pus in curte dandu-le foc! Onofrei, cu drag de carte si ingrozit de soarta cartilor, s-a dus si a cules acele carti care, fiind foarte groase, nu au ars?

Aceste lucruri se petrecusera cu aproape 20 de ani inainte de a se face acele sapaturi arheologice la Taga. Mie mi se pareau acte de barbarie. Atunci am crezut ca incendierea bibliotecii a fost doar un chef personal al unui om chinuit ca nu putea invata si pentru care cartile vor fi fost un dusman personal?

Dupa ce am terminat facultatea si am inceput sa umblu prin tara am constatat ca soarta bibliotecii castelului de la Taga a fost multiplicata peste tot unde s-a ?instaurat puterea populara?. Nu numai in Transilvania, ci si in palatele si casele de vara ale boierilor din Moldova si Muntenia, bibliotecile au fost incendiate.

Ura de clasa s-a indreptat mai cu seama impotriva celor care aveau un grad de cultura deosebit, impotriva tuturor celor care, prin contactul cu marea literatura romana si europeana au invatat sa gandeasca liber, sa nu inghita tot ce li se baga pe gat prin propaganda importata din Uniunea Sovietica, unde fusese pus la punct un program amanuntit de distrugere a intelectualitatii ?potentialul ?potrivnic? al dictaturii ?proletariatului?. Cartea trebuia distrusa ca sa nu poata raspandi si altceva decat era ?prescris? in tratamentul prin care un popor, care in perioada de monarhie constitutionala a devenit constient de el insusi si avea demnitatea muncii si a vietii sale, trebuia transformat in ?omul nou? ? omul aplaudac, omul care accepta sa se supuna fara impotrivire.

(Nota editorului, L.B.: A doua parte a acestui articol semnat de I.B-C. va fi publicată ca răspuns al unei alte întrebări.)