Dr. med. Lucia Dușleag, n. 1933: 

Regimul comunist nu era dator sa dea explicații nimănui privind măsurile de orice fel: ele se executau și nu se comentau. Cine ar fi îndrăznit ? 

Raspunsul la o ipotetică întrebare pe vremea aceea ar fi fost: elevii învață mai bine petrecând mai mult timp între pereții școlii? 

În realitate este un exemplu al politicii de îndoctrinare și control care a existat tot timpul în comunism, în intenția de a modela tânărul comunist, de a-l atașa unor false idealuri, unor minciuni. Timpul liber al individului activ trebuia limitat ? dacă nu chiar suprimat - cu obligații paralele : ședinte de tot felul, cercuri de studii politice, munci voluntare (de preferință în zilele de sărbători creștine ), serbări faraonice care mobilizau un număr imens de tineri (și adulți) și însemnau cheltuieli enorme. Mai mult timp disponibil ar fi îndemnat la preocupări contrare intențiilor educative ale regimului comunist. 

În anii de liceu, anii ?50, se organizau primele spectacole în aer liber, cu figuri de gimnastică pe muzica sovietică, singura care se asculta pe atunci la posturile de radio din România. Spectacolele acestea presupuneau zeci de ore și zile de pregătire, ?în timpul liber? al elevilor. Și era doar un oraș de provincie cel la care ma refer!

Privind acum  în urmă, mi se pare grotesc. (Nota editorului, L.B.: Așa se intâmplă încă astăzi în Coreea de Nord!) 

O altă paranteză din anii ?50 : învățământul politic este și astazi, pentru mine, la sfârșitul vieții, subiectul unor nopți de coșmar. Mi-era cu neputință să memorez și să reproduc ceva din frazele total lipsite de înțeles din învățăturile lui Stalin, Lenin și celorlalți ?mari învătați?. Toate erau activități ?în timpul liber?. 

În mod asemănător s-au petrecut lucrurile și la Universitate, unde ședințele de ?analiza muncii? cu prezența tuturor membrilor UTM începeau seara la 8 și se terminau dimineața... În curând însă, prin anul 2, -1952 - s-a produs ?selecția politică? și eu fiind un ?bob de neghină? am fost exclusă din organizație și lipsită de acele interminabile ședințe. 

Atâtea și atâtea rațiuni ca elevii să se desprindă cât mai puțin timp de școală. 

Am menționat aceste amintiri pentru că aparțin unei generații care nu va mai avea când să povestească asemenea amănunte, care pot părea astăzi doar rodul imaginației. 

Oricum, viața tuturor, inclusiv a elevilor, era îndeaproape controlată din interiorul școlii și din afara ei. Practic, posibilitățile de abatere de la reguli ar fi putut fi descoperite și sancționate imediat. 

Pe de alta parte, la varsta adolescenței, lipsiți de orice mijloace de informare, poate nici nu ne imaginam că exista și alta lume, altfel de copii, mai veseli, mai fericiți, liberi. 

A urmat generația copiilor mei care acum, la vârsta matură, nu mai au timp să se gândească la cum a fost, pentru că viața îi zorește spre viitor. Dar te asigur, dragă Andreea Rădulescu, nu a fost bine deloc! A fost absurd și nedrept. 

 

Doina Jela, scriitoare, redactor la Curtea Veche, n. 1951: 

Pentru ca îndoctrinarea lor să ocupe cât mai mult timp posibil, iar influența familiei, a bisericii și gustul libertății să nu îi îndepărteze de  dogmele regimului. Pentru ca mintea să le fie în permanență sub control. 

 

Constantin Eretescu, scriitor, n. 1937: 

În toată perioada comunistă, nu numai în România, ci în toate statele cu acest regim, s-a lucrat sâmbăta. Singura zi acceptată ca fiind de odihnă era duminica. Asta atunci când oamenii nu erau chemați la muncă voluntară sau cine știe ce alte activități obștești. Săptămâna de lucru era de 48 de ore. Și era prezentată ca o victorie importantă a muncitorilor. Să nu uităm că în Statele Unite până către primul război mondial oamenii lucrau în fabrică de dimineața până seara, adică 12 ore pe zi, de luni până sâmbătă. Săptămâna de muncă de 40 de ore și, deci, și sâmbăta liberă, este o cucerire relativ recentă a sindicatelor din occident. În statul comunist muncitorii, funcționarii, toți salariații aveau obligația să vină la lucru de luni până sâmbăta. Se înțelege că elevii, de la mic la mare, ca și studenții se supuneau aceluiași program.

În întrebare apare și cuvântul ?scop?. Care ar fi scopul venirii la școală luni, marți etc.?

 

Dr. Ioana Popescu, Muzeul Țăranului Român, n. 1949:

 

Toată România lucra 6 zile pe săptămână. Dar elevii și studenții mergeau în vacanțe la cules porumb sau sortat cartofi, ocazie cu care țăranii colectiviști stăteau pe șanț și dădeau indicații, iar tinerii lucrau prost și neeficient sau chiuleau. Scopul strategilor Partidului Comunist era atins: se nășteau resentimente de ambele părți. Poate că așa s-a ajuns mai târziu la ?Noi muncim, nu gândim!? Îmi amintesc că trei duminici la rând, noi, studenții de la Facultatea de Arte Plastice am fost obligați să curățăm closetele la Sala Polivalentă. Și mai cred că nimic nu se petrecea întâmplător, artiștii curățau closete, filozofii sortau cartofi, iar fetele trăgeau cu mitraliera (plângând), la pregătirea premilitară. Faptul că se învăța sâmbetele mi se pare cel mai puțin grav.