Despre muzică şi modele

Când ai descoperit că ai talent muzical?
Eu m-am născut în Satu Mare, ţi-am spus... Ca fiecare yidischer kind[13], am început să învăţ pian, am avut lecţii la călugăriţe, la o mănăstire. A mers destul de bine, aşa că am mers la conservator. Apoi ne-am mutat la Timişoara, pentru că tatăl meu avea un coleg care l-a convins că aici merg mai bine afacerile, şi când am ajuns aici, am ajuns la Freund Leo. Foarte bun profesor! El într-adevăr mi-a deschis orizontul, dar eu, la vârsta de 16-17 ani, am simţit că pianul nu-mi ajunge, m-a interesat mult mai mult compoziţia şi să aud orchestre şi am neglijat puţin pianul. Atunci când am ajuns la Budapesta, adică în 1940, m-am prezentat pentru pian la Academia de Muzică Franz Liszt. Profesoara mi-a spus: „Maga egy slamper[14]”. (Râsete.) Zic eu, dar de ce? „Pentru că acolo unde nu ştii exact notele, improvizezi.” (Râsete.) Şi atuncea ea mi-a spus să iau pianul ca materie obligatorie, dar să mă înscriu la compoziţie. I-am ascultat sfatul şi am avut noroc şi am prins doi ani cu Kodály Zoltán. El după aia s-a pensionat şi am ajuns la un alt compozitor foarte cunoscut, Farkas Ferenc. La compoziţie a mers destul de bine, dar n-a fost chiar grozav, în schimb am fost foarte bun în orchestraţie. Eu am stat într-o bancă cu Ligeti.
El a devenit mare compozitor.
Da, tocmai asta m-a decis... am văzut ce face el şi ce fac eu, a fost aici şi acolo, ştii? Şi m-au sfătuit şi profesorii: „Treci la dirijat!” Am făcut dirijatul paralel cu compoziţia, n-am neglijat, am terminat compoziţia, dar fără să fac din asta o meserie. Din compoziţie am profitat pentru orchestraţie.
În ’44, când au intrat nemţii, a trebuit să întrerup şi am terminat ultimul an după ce m-am întors din deportare. După ce am terminat în Ungaria, m-am dus pentru un an la Santa Cecilia, la Roma, şi am studiat orchestraţie pentru muzică de cinematografie. M-am întors în ţară şi m-au angajat la operă, unde am început ca asistent, mi-au dat numai balete mici şi încetul cu încetul operă. În meseria asta se învaţă bazele, dar restul se fură de la dirijori mai în vârstă, cu experienţă... De fapt, te uiţi la ei şi îţi iei ce-ti convine ţie şi laşi la o parte ce nu-ţi convine.
 
Care sunt operele tale preferate?
Operele preferate? Îţi spun, şi eu m-am gândit la chestia asta... Am câteva. În primul rând este Flautul fermecat, Mozart. Cât am fost la operă aici, la Timişoara, toate operele de Mozart eu le-am făcut. Şi de asta, de fapt, m-au ţinut şi în Mexic – pentru opere germane. Am făcut Mozart, toate operele. După Mozart, interesant, este un salt foarte mare, ştii? Pentru că, după Mozart, îmi plac operele ruseşti. Oneghin, Dama de pică, Boris Godunov. Nu mă omor după Verdi. Şi nici după Puccini. Mozart rămâne Liebling-ul. Apoi operele ruseşti, în special, îţi spun, Ceaicovski – care este de o bogăţie melodică inexplicabilă! Este ceva... şi subiectul, Oneghin de Puşkin! În urmă cu 15-16 ani am dirijat, la Miami, o dată Dama de pică, după aia în Mexic am făcut Oneghin, am făcut şi Stravinsky, adică lucrări mai moderne... Am făcut şi operă modernă, fără să îmi placă, am făcut Alban Berg, Wozzeck. Am făcut, nimeni n-a vrut să facă şi am spus, hai să facem, dar fără poftă.
Ai dirijat opere de Janáček?
De Janáček am făcut lucrările lui simfonice, am făcut Sinfonietta, am făcut Taras Bulba. Este formidabil ! Nu se compară! Janáček este extraordinar! Am chiar o înregistrare foarte bună cu filarmonica din Mexic, cu Janáček.
Am câteva înregistrări de lucrări chiar frumoase. Am făcut nu demult, la Bratislava, Recviemul lui Lloyd Webber. Nu-l ştii? E foarte interesant...
De Andrew Lloyd Webber care a compus musicaluri?
Lloyd Webber care a scris Fantoma... A scris un recviem, prima înregistrare a făcut-o Domingo şi este o lucrare extraordinară, este o parte, Pie Jesu, un solo de soprană cu un copil, un băiat cu o voce înainte de mutaţia din pubertate... Fantastic de inspirată, extraordinar de bine lucrată! Am avut un program unde am făcut două recviemuri, unul de Mozart si unul de Loyd Webber.
Cam departe unul de altul...
Peste două sute de ani, da.
 
Te-ai ocupat de muzică sinagogală?
Să ştii că, de 11-12 ani cel puţin, eu scriu 25 de orchestraţii de muzică liturgică pe an, pentru Yuval Symphony Orchestra, dirijată de Mordechai Sobol care a fost şi el hazan[15] şi care aduce hazanim din America. Este un hazan în Israel acuma pe care îl cheamă Meir Helfgott. E tânăr şi, şezând pe scaun, îţi scoate re de sus, re, nu do... Este ceva fantastic! Un fenomen în gât. El are comunitatea din New York. Şi este majoritatea timpului acolo şi încaseaza pentru concerte de la 10.000 de dolari în sus. (Râsete.) Păi da! Şi pentru el am scris câteva lucrări, câte o orchestraţie pentru Yuval Orchestra.
În ultimii ani am scris foarte mult, am scris pentru Domingo, am scris pentru Barbra Streisand.
Îi cunoşti personal?
Da, cu Domingo am făcut o grămadă de spectacole. Şi în Israel am facut cu el multe spectacole, după aia am fost cu el o dată în Anglia şi de foarte multe ori în Mexic. Este un om foarte cumsecade şi este într-adevăr un prieten al Israelului, pentru că, în fond, el acolo şi-a acumulat, şi-a făcut experienţa şi repertoriul; şi, ieşind de acolo, şi-a făcut un nume mondial. Am mai făcut cu el Aida, am făcut Adriana Lecouvreur...
 
Care dirijor este modelul tău?
În ultimul timp am fost îndrăgostit de Carlos Kleiber – ce păcat că a murit! A fost fantastic! Şi după el, mie îmi place Abbado. Este foarte exact şi nu face circ. Nu dirijează făcând show pentru public. Dirijează pentru orchestră. Este unul dintre dirijorii excepţionali, care circulă astăzi. Kleiber a fost ceva nemaipomenit şi a avut şi un şarm... Şi după aia, ştii cine a fost foarte mare? Din păcate a murit şi a fost un om foarte cumsecade, Ferenc Fricsay. Ungur. El s-a căsătorit cu o doamnă suedeză al cărei tată a fost ca reprezentant aici, la Timişoara, şi au stat la Konstanz ,lângă Bodensee. A murit tânăr, a fost un dirijor excepţional, excepţional, Ferenc Fricsay. Bine, aşa sunt foarte mulţi. Mie ăsta din Venezuela, despre care se face acuma mare tam tam, Gustavo Dudamel, asta-i mai mult un show, ştii cu haine, cu...
Cu părul vâlvoi.
Da, da, dar este puţin teatru, ştii?
Dar face bine ce face, pentru că popularizează muzica clasică.
Face, şi ce face, face totul bine.
Atrage tineretul.
Sigur că da! Dar nu se compară cu Karajan şi cu Fritz Reiner, cu Furtwängler sau Solti. Dirijatul lui Solti era nervos şi cu mişcări stângace, dar probabil că în repetiţii cerea mult. Acolo e arta – cum reuşeşti să-ţi inspiri orchestra, ce lucruri minunate poţi scoate din ea. A fost un dirijor excepţional.