Se insera in odaie si vedeam pe fereastra coroana inflorita a marului ce se inalta pana la etajul al doilea al blocului in care locuiesc. Musafirele mele, Coca Maniu, sotia poetului Adrian Maniu si sora ei Picu Slavic, ultimele ramase in viata din grupul de prietene al mamei mele, pranzisera la mine. In chipurile lor desfigurate de batranete cu acea paloare cenusie si trista, buzele supte isi pastrasera zambetul mucalit de moldovence vorbarete, iar ochii le straluceau. Inviorate se cuibarisera in foteluri degustand un vin de Cotnar si band incetisor cafeaua. Picu fuma cu mare pofta si urmarea ce povestea sora ei. Priveam chipul cu trasaturi de negresa al acesteia si cautam, ca un arheolog, ceea ce-l atrasese pe Adrian Maniu la ea, poetul colectionar de obiecte de arta, pretuitor al cuvintelor, asociate in poezie, ca lucrurile scumpe dintr-un muzeu si pe care-l satisfaceau culorile alaturate somptuos: aur si rosu, violet si verde, alb si argint. O asemuisem in mintea mea mulatrei Jeanne Duval, iubita lui Baudelaire.
Stiam atat de putin despre Adrian Maniu. Il cunoscusem fiind foarte tanara, prin anul 1940, cand imi insotisem parintii invitati la el acasa, in Cotroceni. Era casatorit atunci, pentru a doua oara cu o ciudata, colectionara de pisici, care imagina intamplari neobisnuite la care luase parte, ca de pilda ispravile ei cand fusese pilot in timpul celui de al doilea razboi mondial, aventuri pe care le ascultasem cu sufletul la gura. Atunci, apartamentul din Cotroceni al lui Adrian Maniu parea neingrijit, aproape gol. Nu mi-a atras atentia nici-o mobila de pret, totul mi se parea acoperit de praf cu lucruri ce nu se potriveau intre ele. Am asteptat tarziu o cina care nu mai venea in timp ce Adrian Maniu ii arata tatalui meu o colectie de camee.
L-am reintalnit pe Adrian Maniu peste 25 de ani - in vacanta la minastirea Varatec, casatorit cu Coca Slavic, prietena cu mama mea.
Stiam ca in prima lor tinerete, la Paris, socrul meu Ion Pillat si Adrian Maniu fusesera buni prieteni. In anul 1915, intorsi in tara, au preluat, alaturi de Horia Furtuna, conducerea revistei Flacara, considerata avangardista prin publicarea lui George Bacovia, Adrian Maniu, Demostene Botez, Ion Minulescu. In 1925 Ion Pillat si Adrian Maniu scrisesera impreuna piesa de teatru Dinu Paturica, inspirata de suculentul roman al lui N. Filimon Ciocoii vechi si noi, iar in 1926 piesa Tinerete fara batranete, o prelucrare a basmului popular.
Dinu Pillat nu mi-a spus niciodata cauza rupturii prieteniei dintre tatal sau si Adrian Maniu. Am aflat mai tarziu ca acesta a fost atras in sfera Regelui Carol al II-lea, care-l tinea la distanta pe Ion Pillat deoarece era nepotul lui Ionel Bratianu ce s-a opus pana la moarte la urcarea Printului Carol pe tron.

Cand l-am reintalnit la manastirea Varatec, Adrian Maniu purta cu eleganta o haina cafenie dintr-o stofa groasa, tesuta de maici. Silueta sa inalta era a unui barbat ce fusese voinic. Figura sa era dreptunghiulara cu fruntea larga, plesuva si cu obrajii supti dar cu pometii proeminenti. Ochii piezisi aveau privirea unei feline ce pandeste cu pupilele caprui deschis, atintite spre a prinde si insusi aspectul lucrurilor ce le potrivea apoi pe o schema launtrica. Mi-a placut, intr-o zi, cand l-am vazut deodata zvelt si intinerit tinand strans, la brat pe fiica lui din prima casatorie, Olguta, inalta, cu parul negru fluturand si ochii verzi, palizi, fosforescenti.
Il vad insa mai curand, usor adus de spate - cu obrazul sau smead ce capatase exotismul unei figuri de samurai dintr-o stampa japoneza, alaturi de a treia lui sotie, Coca, negresa alba, cu trupul delicat frumos proportionat, prins intr-o rochie alba, colanta. Se odihneau stand pe ceardacul unei casute din incinta manastirii Varatec, alaturi de o masa pe care se zvantau hribi grasi, culesi din padure.
Fusesem cu Monica, fiica mea, la ei acasa in Bucuresti, intr-un apartament elegant dar nu foarte spatios, aflat in asa-numitul bloc Carlton. Monica i-a citit din poeziile ei iar el i-a dat o aspra lectie despre rigurozitatea cu care trebuiesc alese si asociate cuvintele.
La intrarea in apartament, peretii culoarului larg erau impodobiti cu tablouri printre care panouri pictate de sora sa, Rodica Maniu. Reprezentau taranci tinere, cu trupuri zvelte, culegand struguri in vie, subtiri si gratioase, in ritm de dans. Intr-o vitrina pretioasa se aflau pahare de clestar si cesti de portelan, faurite ca niste bijuterii, unele aurite datand din secolul al XIX-lea al Rusiei tariste sau din vechea China, impodobite cu dragoni contorsionati. Din culoar se intra in doua odai mari ce comunicau intre ele. In fiecare - de-a lungul peretelui ingust - se afla cate un pat stramt, Bidermayer, fiecare invelit cu covoare Karamani, cu arabescuri estompate. In prima odaie - peretele larg era acoperit cu icoane vechi - de traditie bizantina - unele ferecate in argint, altele cu fondul pictat cu aur stins pe care se detasau siluetele sfintilor colorate in rosu, verde si galben, paleta ce-mi amintea de efectul cromatic al poemelor sale. Obiecte de colectie - minunat lucrate - impodobeau masute delicate sau erau asezate pe scrinuri vechi, slefuite de timp. Luciul unei faiante italienesti reprezentand o jerba de frunze verzi printre care se rotunjeau fructe rosii, lumina incaperea. Peretii celei de a doua odai erau acoperiti cu tablouri in stilul Renasterii, ce atrageau imaginatia prin lumea legendelor. Carti rare cu legaturi pretioase erau aliniate pe rafturi inalte. Se pasea pe covoare catifelate, asternute pe parchetul aramiu.
Era nu numai interiorul unui colectionar, dar si al unui poet ce- si alcatuise ambianta necesara firii lui, protejat de adoratia celei de a treia si ultime sotii.

Atunci, in acea inserare de primavara ce-mi intra pe fereastra, o priveam pe Coca Maniu infundata in fotel privindu-ma cu ochii ei cu pupilele de un negru intens lucind febril. Gura cu buze proeminente, cea de jos rasfranta spre barbia mica, mai pastra ceva flamand si senzual. Obrajii mici erau supti dar pielea se intindea neteda pe pometii rotunzi si pe nasul subtire.
Am devenit deodata atenta la ceea ce povestea. Vorbele-i curgeau repede ca un suvoi pe o panta neteda. Monologul ei ce-mi paruse ca o respiratie - simplu act fiziologic - a devenit deodata consistent sustinut dc vocea ei mica, de copila. Imi relata pe nerasuflate o intamplare ce ar fi putut face parte dintr-un roman de Cezar Petrescu.

Era in anul 1946, in statia de tramvai de la Rosetti, intr-o iarna geroasa cu zapada multa. Statuia din mijlocul pietei era acoperita toata de nametii stransi de pe strada si ingramaditi in jurul ei. Trecuse de ora 5 dupa-amiaza si se intuneca. O tanara femeie purtand un palton lung cu guler inalt de blana in care-si afundase barbia, pe cap cu o caciulita trasa pana la ochii luciosi, tropaia de colo, colo, de-a lungul statiei. Dinspre strada Mantuleasa se apropia un domn ce pasea grabit. Avea un fular lung, rasucit in jurul gatului deasupra paltonului si o palarie, cu borurile largi, adanc trasa pe cap. Erau Adrian Maniu si Coca Slavic, singurii oameni ramasi sa astepte un tramvai ce intarzia caci trebuia sa i se ataseze un plug care sa dea la o parte zapada groasa de pe sine. Adrian Maniu nu mai era tanar, era in varsta de 55 de ani. A intrat in vorba cu tanara sa tovarase de asteptare si a invitat-o la cofetaria de vis-a-vis. Era si acolo frig si in acea ora parasita de lume, au stat la o masuta si au facut cunostinta cu chipurile lor. Prajitura, un dobos tort, avea un gust de sapun si el nu i-a dat voie sa o termine cu un gest deodata prevenitor si posesiv. Au iesit iar in strada si, intepati de ger, au intrat intr-o bodega sa bea vin negru pentru a se incalzi. Vinul a fost acru la fel ca mirosul bodegii si au revenit in statia inghetata animati de interesul trezit unul fata de celalalt. S-au suit intr-un tarziu intr-un tramvai gol - ce ducea in Cotroceni. Locuiau in acelasi cartier. A doua zi a urmat intalnirea de la cofetaria Nestor, cea mai eleganta din Bucuresti. Coca Maniu vorbea, sufocata de emotie, ochii ii straluceau din ce in ce mai tare in timp ce-mi evoca miraculoasa intalnire cu sotul ce murise cu douazeci de ani in urma.