Cel dintai care mi-a vorbit despre el - dar in treacat - a fost Constantin Visoianu. Eram colaboratorul privilegiat al revistei sale Romania si Constantin Visoianu n-a venit o singura data la Paris fara sa stam la taifas ore intregi. O data, intrebandu-l daca are vreun sprijin printre intelectualii din New York pentru redacarea Romaniei, mi-a pomenit de Ghita Ionescu. Curios: nu cred sa fi retinut semnatura acestuia in paginile publicatiei. Pudoare? Lene? Modestie? Dezinteres? Numele lui Ghita Ionescu mi-era cunoscut totusi. In studentie cand rasfoiam la Biblioteca Academiei mai toata presa literara si politica din perioada interbelica, pe Ghita Ionescu il gasisem in doua publicatii comuniste sau cripto-comuniste: Bluze Albastre de sub directia lui Al. Sahia, alaturi de - ciudat - Haig Acterian si la Era Noua unde, sub acoperamantul lui N. D. Cocea, semnau printre altii Miron Constantinescu, Andrei Serbulescu (Belu Zilber), I. Constantinovski, (inainte de a se "refugia" in URSS), Paul Paun, Petre Navodaru, Miron Radu Paraschivescu. Dealtfel mai tarziu alegand pagini din Jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu pentru o editie franceza nu am retinut referintele la Ghita Ionescu; nu erau putine, nici binevoitoare: de data asta pentru a nu lovi in "anti-comunistul" Ghita Ionescu.

Personajul paradoxal, insolit de care pomeneam mi s-a dezvaluit cu adevarat intre 1958-1963 cand Ghita Ionescu a fost directorul departamentului romanesc al "Europei Libere" de la Munchen. Lucram pe atunci la Radiodifuziunea Franceza cu un contract de exclusivitate ce ma impiedica sa ma exprim si pe alte unde. Cum depindeam de Ministerul francez de Externe, emisiunile de la Radio Paris devenisera cam aseptice; visul meu era sa pot trisa macar din cand in cand la microfonul "Europei Libere" unde regimul comunist roman putea fi atacat fara manusi. Am inceput prin a trimite la Munchen o masa rotunda inregistrata cu Monica Lovinescu si Luc Badescu asupra lui Pasternak (era perioada umilirii lui acute).

A fost difuzata imediat si - nu se mai intamplase asa ceva - Ghita Ionescu ne-a trimis fiecaruia o telegrama de felicitari. Tot astfel cu alte prilejuri. Pana la un incident cu totul neverosimil. Cineva imi luase doua interviuri la Viena (fusesem la un congres despre comunism) ce urmau sa fie difuzate de "Europa Libera". Primul a trecut pe unde normal (si cu telegrama ad-hoc). Al doilea a fost cenzurat de directia americana, atragandu-se atentia lui Ghita Ionescu sa inceteze orice colaborare cu mine. Ce se intamplase? Mi-a explicat Ghita Ionescu rugandu- ma sa ne intalnim la Munchen: Virgil Ierunca nu e agreat de serviciile de informatii americane ca "om de stanga". Eram uluit dar si magulit fiind in buna companie: interzisi la microfonul "Europei Libere" se mai aflau Mircea Eliade ca "de dreapta" si Alexandru Busuioceanu (cand "de stanga", cand "de dreapta"). Zadarnice au fost protestele lui Ghita Ionescu, zadarnice si interventiile lui C. Visoianu si Mihai Farcasanu la Departamentul de Stat. Singurul care a reusit mai tarziu sa deblocheze situatia, facand un scandal imens, a fost Noel Bernard.

Desi inlaturat de la "Europa Libera" am continuat sa-l vizitez pe Ghita Ionescu. Ma fascinau comportamentele lui. Pe cat de atasat de noi (pe Monica Lovinescu a invitat-o la Munchen ca pe o regina), pe atat era de necrutator cu absolut toti redactorii din departamentul romanesc, vinovati, in ochii lui, de nepricepere, delasare, chiuleala, intrigi etc. Convins ca era singurul care stia ce este si ce trebuie sa devina "Europa Libera", Ghita Ionescu se purta ca un patron neinduplecat. Si-a pus in cap sindicatele fiindca accepta greu concediile supusilor si le fixa atunci cand voia el, anulandu-le deseori in ultima clipa. "Intreprinderea" trebuia sa "mearga" numai si numai dupa vrerile (capriciile) lui. E drept ca "patronul" era pasionat de rolul lui. Asculta emisiuni de radio straine in mijlocul noptii si tot in mijlocul noptii scula din somn un redactor sau un altul cerandu-i sa-si modifice programul dupa ideile acumulate in insomniile sale informationale. Devalmasia emisiunilor devenea - ciclic - rodul unei exigente neintrerupte.

"Sunt si prosti si multi" ofta sumbru "patronul" mereu neimpacat. Ironia este ca neimpacarea se extindea si la el insusi. Editorialele sale erau doar corecte: nimic din implicarea patetica a acestui intelectual care isi punea parca vointa de absolut intr-o emisiune de radio. Nici azi n-am uitat acel "buna seara" sters, placid ca o scuza ce preceda textul sau aproape anonim. Acum, dincolo de anecdotic si de timp, Ghita Ionescu isi poate contempla senin trecerea printre singuratati si proiecte. Dupa cincizeci de ani isi revedea tara. Nu va fi fost nici descumpanit, nici "strain" fiindca discipoli-prieteni din tanara generatie apareau pentru a-l scoate din gheto-ul blazarii, venerandu- i stiinta si lectia. Alina Mungiu, Vladimir Tismaneanu si Aurelian Craiutu ii intretin exemplar amintirea si ii deschid mai departe opera. Ghita Ionescu se va fi simtit poate oarecum "acasa" nu numai din pricina ucenicilor sai nevrajitori ci si dintr-un fel de mirare ca intelectuali din alte generatii - ma gindesc la dialogurile sale cu N. Manolescu, Mircea Mihaies sau Stelian Tanase - pot reconstrui o speranta politica si etica.