- Domnule Dinu Giurescu, apartineti unei ilustre familii de istorici: bunic, tata, fiu. In 1988, dupa ce vi s-a demolat casa parinteasca, ati plecat in America, in exil. Acolo ati scris o carte despre demolarile din Romania. In 1990 v-ati intors si acum sinteti profesor la Facultatea de istorie din Bucuresti. Cum ati inregistrat, ca istoric, ultimele evenimente?

- E greu sa inregistrezi, ca istoric, evenimentele in mers. Dar nu imposibil. M-am intors ca sa invat istorie eu insumi. In momentul de fata explorez in arhive, in alte surse, ce s-a intimplat cu noi toti din 1945 pina in 1989, in decembrie. Pentru ca, ce se intimpla acum cu noi este o rezultanta a celor 45 de ani de regim comunist.

- N-ati avut acces la aceste surse si pina acum?

- Pina in 1989, evident ca nu. Intra in tara clandestin cite o carte, care nu cuprindea neaparat documente. Stind in SUA in perioada 1988-1990, am putut face investigatii in arhivele americane, care cuprind nu numai o suma intreaga de rapoarte despre Romania, dar chiar documente romanesti traduse in limba engleza, din perioada 1944-1947. Si astfel s-a deschis pentru mine, istoric medievalist, interesul si poarta catre istoria contemporana. In prezent, ma ocup de perioada 1944-1989.

-Ce rezultate concrete a avut aceasta cercetare?

- Un prim rezultat a fost cartea publicata recent, Guvernarea Radescu. O suma intreaga din evolutiile interne romanesti au fost lamurite gratie arhivelor americane.

- Cum ati perceput momentul Revolutiei si ceea ce a urmat ?

- Fata de dumneavoastra, eu am un handicap si un avantaj. Handicapul este ca nu am trait Decembrie 1989, moment pe care un popor nu-l traieste decit foarte rar. De pilda, cind s-a facut Unirea cea Mare, in 1918. Si atunci am avut impresia ca se va deschide o era noua, dintr-odata. Avantajul este ca, neavind aceste sperante foarte mari atunci, in decembrie, dezamagirea este, poate, mai mica. Dar trebuie sa recunosc ca dezamagirea exista.

- De ce?

- Ca istoric, ar trebui sa judec totul la rece si sa-mi dau seama ca timp de 45 de ani au trecut doua generatii. Exista o intreaga birocratie, o intreaga intelighentie, o lume de virste diferite care, ajunsa la putere, nu mai vrea sa plece. Noi am crezut ca transformarile se vor produce foarte repede. Iata ca nu se adevereste. Aceasta clasa de birocrati ramine la putere si se agata cu dintii de ea; ea face reformele numai in masura in care acestea servesc pe cei aflati la putere. Nu ar face nici o miscare menita sa dea peste cap pozitiile pe care le-au ocupat. De aceea merge totul atit de greu, de aceea privatizarea se face intr-o forma cu totul speciala, de aceea coruptia este in floare si nu-si gaseste leac, de aceea moneda nu este complet convertibila si riscam, daca se continua aceasta politica, sa asistam la o prabusire a monedei nationale, asa cum s-a intimplat in Bulgaria. De altfel, daca observam cu atentie, chiar manifestul FSN din decembrie 1989 - citit cu ochi de istoric - nu condamna nici un moment regimul comunist, sistemul care a dus tara la ruina si la dezastru. Altfel spus, n-am avut din partea noii puteri o declaratie explicita a despartirii definitive de comunism. Iar consecintele se vad. Sigur ca sint si semne bune. Rezultatul acestor alegeri locale din iunie 1996 arata o deplasare in sensul bun. Calea, insa, este lunga. Trebuie timp. Pentru istorie, sase ani este un nimic. Pentru viata noastra insa, a celor intrati in virsta a treia sau a maturitatii, e foarte mult. Dar nu exista decit o solutie: sa mergem mai departe, sa incercam sa contribuim fiecare din noi la aceasta prefacere, la schimbarea Romaniei.

- Exista documente din aceasta perioada? Care ar fi acestea?

- Pentru decembrie 1989 si lunile ce au urmat, documente sigur exista. Sa dau un exemplu: ordinele armatei. Armata s-a miscat dupa anumite reguli si ordine. Toate aceste miscari sint inregistrate. Exista pe urma documentele serviciilor speciale ale armatei. Trebuie sa existe niste procese verbale sau niste inregistrari video cu sedintele guvernului provizoriu de atunci, incepind cu ziua de 22 decembrie si ce a urmat. Sensul documentului insa, s-a schimbat. Nu mai e neaparat documentul scris; mai sint casetele video, inregistrarile acelui faimos CPUN etc. Deocamdata exista si legea arhivelor - ca pretutindeni in lume - incit va trebui sa treaca cei treizeci de ani pentru ca accesul la documentele primare ale acelor zile sa poata fi ingaduit oficial. Asta nu inseamna ca nu putem scrie despre aceste evenimente.

- Ce ar trebui, practic, facut in aceasta perioada, pentru ca istoria ei sa nu mai fie mistificata, asa cum s-a mai intimplat?

- Deocamdata sa inventariem, sa punem informatia in ordine. De pilda, Domnita Stefanescu a facut o prima operatie. A intocmit o cronologie a evenimentelor din perioada decembrie 89 - decembrie 94, o consemnare a lor, in fundamentalul volum Cinci ani din istoria Romaniei. Asa cum rezulta din sursele pe care le avem la dispozitie. Ei bine, m-am uitat la anumite evenimente, cum ar fi cele din ianuarie 90 sau la mineriade. Sint descrise, cumpanit. Este data o versiune, fara comentarii. Autoarea consemneaza diverse stiri, asa cum le gaseste in ziare sau in alte materiale ale agentiilor de presa. Este o prima operatie, absolut necesara. A doua operatiune - intervine partea subiectiva - este relatarea martorilor, fiecare din perspectiva sa. Cum sa ne facem totusi o idee despre ce a fost in Decembrie,1989: lovitura de stat, revolta populara?

- In stadiul actual, se pot trage concluzii?

- Demonstratii propriu-zise, ale istoricului, nu sint cu putinta. Dar ca a fost o izbucnire, o revolta spontana a populatiei, a tinerilor mai ales, combinata cu o lovitura de stat, se poate afirma, fara teama de a gresi prea mult. Ceea ce e sigur insa, dureros, sint cei peste 900 de morti, dupa 22 decembrie 89. Aceasta este o realitate ce nu se mai poate interpreta in nici un fel. Tot atit de reale sint si urmele gloantelor de pe cladiri, cladirile arse, pagubele materiale ce trebuiesc consemnate si inventariate. A treia certitudine este ca s-a tras in prostie. De multe ori a tras armata. Au tras si altii, care n-au fost identificati. Au mai fost, pare- se, si simulatoare. Oricum, daca mergem la extrema rationamentului, sint unii care sustin ca toata aceasta desfasurare de dupa 22 decembrie a fost o punere in scena, care avea sa motiveze, sa dea o legitimitate puterii ce se instala. Dar, ca istoric, nu te poti hazarda sa ajungi la astfel de concluzii, fara sa te bazezi pe documente.

- Au mai existat astfel de momente in istoria roma nilor ?

- Da. Daca te iei dupa traditiile romanesti, atunci indraznesc sa avansez o ipoteza. Ceea ce caracterizeaza in general actiunile romanilor este un amestec de indrazneala, de improvizatie, de solutii de ultim moment, actiuni care n-au fost gindite meticulos dinainte. Felul de a actiona sau reactional al romanilor in momente hotaritoare nu intra defel in tiparele obisnuite, iar pe straini ii descumpaneste. Cel mai remarcabil exemplu dat de Romania contemporana este actul de la 23 August 1944. Desprinzindu-se de alianta cu Reich-ul, Romania a creat un vid, militar mai ales, incit a obligat Wehrmacht-ul sa se retraga din Balcani in citeva saptamini. In ceea ce priveste evenimentele din decembrie 89 realitatea este mult mai amestecata. A fost, bineinteles, o rabufnire a unei natii care n-a mai vrut sa fie batjocorita si umilita. Pe de alta parte , Ceausescu devenise dusmanul reginului comunist. Daca n-ar fi fost inlaturat, chiar de ai lui, am fi asistat la o explozie in Romania care ar fi maturat totul. Deci el trebuia eliminat repede, impreuna cu a lui sotie - ca principalii si aproape unicii vinovati.

- Care sint perspectivele istoriografiei romanesti ?

- Perspective exista. Desigur, istoricii au diferite virste, de la 25-30 la 70 de ani si peste. Oamenii sint de diferite amplitudini. Unii ramin ancorati intr-o perspectiva locala, in sensul cel mai curat al cuvintului. Istorie locala. Foarte necesara de altfel. Altii se limiteaza la perspectiva nationala. Iar altii - putini - vor sa mearga mai departe, sa faca legatura intre evenimentele din Romania si cele din alte tari. Numai in aceasta perspectiva, a comparatiei cu ceilalti, sta masura exacta a realitatii din propria tara. Altminteri, poti avea impresia, fie ca esti in epicentru, fie ca evenimentul are o dimensiune majora. Iar realitatea nu este asa. Altfel spus, istoria nationala se cuvine regindita pe coordonatele istoriei europene si universale. Ceea ce nu este deloc usor. Totodata, propria noastra istorie trebuie privita critic.

- O recitire a istoriei ?

- O recitire, o regindire a ceea ce nu-ti place, mai ales. Sint multe lucruri din istoria noastra contemporana, dar si veche, care trebuiesc regindite. Credibilitatea noastra ca istorici, in circuitul universal, nu poate fi obtinuta decit datorita acestei pozitii critice. Si la aceasta se adauga subiectele apreciate astazi de istoriografia mondiala. De exemplu: mentalul satului, situatia femeii intr-o anumita epoca, ce crede romanul despre celalalt. Ce a crezut romanul despre armean, despre evreu, despre ungur. Studii de demografie, mergind pe categorii de virsta, de sex etc.

- In aceasta privinta, cum comentati faptul ca Ungaria a intocmit un volum impresionant despre istoria Transilvaniei, tradus in mai multe limbi, in vreme ce noi ne prezentam cu niste brosurele modeste si, as indrazni, neconvingatoare ?

- Istoriografia ungara s-a inscris inaintea noastra in circuitul international. Inca din anii 60- 80. Au avut citiva reprezentanti de marca, oameni care au circulat in SUA si in Anglia mai ales, care au scris pe teme de economie, de istorie, nu numai maghiara, ci si sud-est si general europeana; a fost mai deschisa la toate reuniunile internationale. Ungaria s-a straduit sa faca un fel de reformism, un fel de gorbaciovism in economie, incercind sa salveze, evident, economia socialista si mecanismele ei. In vreme ce Romania se inchista tot mai mult in modelele unei economii de tip stalinist. Si mai este si altceva. Transilvania este o tara romaneasca, demografic, prin traditie. Si care s-a unit cu Tara Romaneasca in 1918. Vom sarbatori deci, peste doi ani, 80 de ani de la acest eveniment epocal. Cind ceva este al tau, nu mai faci efortul sa-l prezinti ca atare. Ca istoric, trebuie sa reamintesc insa ca Transilvania a fost, sute de ani, parte din Regatul Ungariei. Minoritatea ungara este o minoritate istorica, in cel mai adevarat sens al cuvintului. Locuind de sute de ani pe acest teritoriu, ea apartine acestei arii ca si romanii. Psihologic vorbind insa, dincolo de dorinta, poate, tacita si neexprimata, pe care o au pentru a relua Transilvania, este vorba de un patrimoniu al lor, pe care vor sa-l apere si sa-l explice lumii. Sigur ca istoriografia romana si cea ungara au fost inclestate vreme de 200 de ani intr-o batalie pentru Transilvania. Ambele istoriografii, pe linga partea stiintifica, de document, erau angajate politic. Unii ca sa apere un drept, altii ca sa reclame un teritoriu. Si atunci a fost folosita ca o arma istoria, cautind in ea o motivatie pentru un program politic. A venit momentul sa scriem o istorie a Transilvaniei in care problema teritoriala sa nu se mai puna. Dar in care sa i se recunoasca fiecarei comunitati nationale rolul sau. Ca a fost o mie de ani sau opt sute de ani sub stapinire ungureasca, este un fapt al istoriei pe care il consemnam ca atare. La noi s-a mers atit de departe, incit atlasul istoric din anii 70- 80 cuprinde falsuri flagrante. Harti ce sugereaza celui care deschide atlasul ca Transilvania n-a facut parte din Regatul Ungariei. Fals! a facut parte din Regatul Ungariei, a avut un statut aparte, nu de autonomie, dar cu un voievod al ei, cu o dieta, asta este adevarat. Dar voievodul Transilvaniei continua sa fie un inalt functionar al regelui Ungariei, in timp ce voievodul Moldovei sau al Tarii Romanesti era domnitor din mila Domnului, si aflat in sfera de dominatie a Portii Otomane. Toate astea trebuie spuse, fara complexe, pentru a ne putea elibera de ele. Cel putin asa vad eu. Discursurile pseudo-patriotice nu fac decit sa sporeasca aceste complexe ale propriei istorii.
Transilvania a fost si ramine un teritoriu cu o majoritate clara romaneasca. Dar si un teritoriu al convietuirii mai multor nationalitati, sute de ani. Singura alternativa este ca acestea sa se respecte intre ele si sa conlucreze organic, permanent. Aceasta este esential, vital.

- Va multumesc.