16 dec. Timisoara. Inca o zi de veghe in preajma bisericii reformate. Cateva sute de coreligionari ai pastorului Laszlo Tokes aprind lumanari si se roaga pentru ca acesta sa nu fie, conform unei hotarari judecatoresti, evacuat si stramutat in alta localitate.
Oficialitatile locale simt pericolul si incearca sa ignore ordinul de evacuare. Insusi primarul Timisoarei, Petre Mot, il viziteaza pe pastor si-i promite ca nimeni nu se va atinge de el. Oamenii (200-300) nu mai au incredere in promisiuni, doresc un document oficial care sa-l oblige pe primar sa-si respecte cuvantul, dar primarul nu-si ia o asemenea raspundere. Numarul celor care asteapta rezolvarea cazului creste. Creste si iritarea lor. Interesul se muta de la cazul Tvkis la confruntarea cu primarul, ca reprezentant al puterii. Se produce miracolul trecerii de la maruntele nemultumiri locale, la frenezia colectiva a rezolvarilor radicale, la revendicari care ameninta sistemul politic. Se formeaza coloane care pornesc sa ia in stapanire centrul orasului si care incearca sa atraga cat mai multa lume. Se aude deja apelul la solidaritate: "Romani, veniti cu noi!". (Un tanar opreste un tramvai, se urca pe tampoanele lui si striga: "Ma numesc Daniel Zaganescu si nu mi-e frica de Securitate. Jos Ceausescu!"). Circulatia se intrerupe. Toata lumea stie ca trebuie chemati si studentii si sunt trimisi soli spre caminele studentesti. Se face apel si la muncitori. In Piata Maria, se aduna cateva sute de persoane. Se striga: "Libertate!", "Dreptate!", se canta : "Desteapta-te, romane!". Coloanele se indreapta spre Comitetul Judetean al P.C. R. Sediul puterii, in bezna, este totusi bine pazit de trupe ale Ministerului de Interne si de pompieri. Se folosesc gaze lacrimogene, bastoanele de cauciuc lovesc aprig, incep arestarile. In jurul orei 21 demonstrantii se retrag, lasand locul celor care incep sa stearga urmele atacului, redand cladirii si spatiului verde din jur prestanta unui sediu al puterii. Manifestantii se regrupeaza in fata Catedralei, unde se cred protejati. Un tanar, Sorin Oprea, propune ca timisorenii sa se adune in fiecare zi, la Catedrala, pentru ca actiunea lor sa continue. Coloanele pornesc din nou prin oras si din nou sunt agresate de fortele de ordine. Pana dupa miezul noptii cele doua tabere se ataca reciproc, au loc adevarate lupte, multi demonstranti sunt loviti si arestati. Cand combatantii isi parasesc pozitiile, orasul arata ca dupa razboi: vitrine sparte, magazine devastate, lozincile epocii de aur distruse, caldaramul tapetat cu obiecte dintre cele mai diferite. l 17 dec. Ordinul de evacuare impus de la centru se executa. In plina noapte (16 spre 17 dec.) un echipaj de circulatie, un ARO si un camion il conduc pe pastorul Tvkis spre judetul Salaj. Dimineata armata face o demonstratie de forta. Cateva blindate trec prin centrul orasului. Coloane de militari strabat Timisoara in pas de defilare, iar fanfara militara intoneaza marsuri. De cealalta parte demonstrantii strang randurile, unii ii huiduie pe militarii care defileaza, altii ii lovesc cu pietre, tensiunea creste odata cu numarul celor care ies in strada, invingandu-si frica. Timisorenii se aduna in strada, mai hotarati decat in ziua precedenta. Vin si muncitorii. Se striga: "Jos Ceausescu!", "Jos comunismul!", "Nu va fie frica!". Tinta tuturor este tot C. J. al P.C.R. De aceasta data patrund in cladire prin geamurile sparte. Se arunca in strada documente de partid, brosuri propagandistice, operele lui Ceausescu, portretele tovarasilor, masini de scris, delicatese scoase din frigidere. Exista chiar intentia de a se da foc cladirii, cateva flacari prevestesc incendiul. La timp soseste armata in ajutor pentru ca la etajul 2 al cladirii tremura de frica oficialitatile locale (Radu Balan, Petre Mot s.a.) si Ion Cumpanasu, seful Departamentului Cultelor, sosit cu o zi in urma de la Bucuresti, cu ideea fixa si autoritar impusa de a duce la indeplinire evacuarea lui Tvkis. La Bucuresti se hotaraste soarta Timisoarei. Elena si Nicolae Ceausescu turbeaza de furie ca timisorenii au indraznit sa se revolte iar oamenii lor, de la conducerea judetului, n- au fost in stare sa-i puna la punct. Inca de dimineata sosesc la Timisoara 11 personaje importante: generalul Velicu Mihalea, adjunct al sefului Inspectoratului General al Militiei, generalul Emil Macri, seful Directiei de Contrainformatii din Departamentul Securitatii Statului (D.S.S.), colonelul Filip Teodorescu, de la directia a III-a Contraspionaj din D.S.S. si alti ofiteri superiori. Tot in cursul diminetii, Nicolae Ceausescu il numeste pe Ion Coman (secretar C.C. al P.C.R.) comandant unic pentru Timisoara. Acesta primeste ordin sa se deplaseze la Timisoara insotit de o trupa de elita: generalii Stefan Gusa, Victor Stanculescu, Mihai Chitac, Florea Cornescu, colonelul Gheorghe Radu si alti cativa ofiteri superiori. Un avion ii transporta la Timisoara (ora 15,30). La ora 16,30 Nicolae Ceausescu convoaca o sedinta extraordinara a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Chiar daca ordinea pe care o dorea Ceausescu nu s-a mai putut restabili, stradaniile subordonatilor lui de a-i respecta indicatiile au facut din Timisoara, la 17 dec., un adevarat infern. Se trage in plin, se moare, sunt raniti, sunt lupte, se incendiaza masini, TAB-uri, tancuri, magazine. Seara, dupa ora 20, din Piata Libertatii si pana la Opera se trage salbatic, la fel in zona podului Decebal, pe Calea Lipovei sau Calea Girocului. Tancurile, camioanele, TAB-urile blocheaza intrarile in oras, elicopterele nu inceteaza zborurile de supraveghere, apoi lasa locul trasoarelor care brazdeaza cerul. Dupa miezul noptii, cand incepe sa fie liniste, Ion Coman, Ilie Matei si Stefan Gusa inspecteaza orasul. La razboi, ca la razboi. Peste tot distrugeri, cenusa si singe. l 18 dec. Dimineata, centrul orasului este pazit de cordoane de militari si de securisti in civil. Primarul Petre Mot convoaca activul de partid la Universitate pentru a condamna actele de vandalism din zilele anterioare si face cunoscut ca a fost decretata starea de necesitate. O masina cu megafoane circula prin oras si anunta ca este interzisa circulatia grupurilor de peste doua persoane. Armata si M.I. asigura paza obiectivelor importante: C.J. al P.C.R., primaria, Radioul, unitatile industriale (la C.J. al P.C.R. sunt adusi si militari U.S.L.A.). Trecatorii sunt legitimati, suspectii retinuti. Fara sa tina seama de primejdie, un grup de aproximativ 30 de tineri, tacuti, solemni, inaintand cu ochii in pamant, se indreapta spre Catedrala. Se opresc pe scarile ei, unde desfasoara un steag tricolor fara stema si, ignorand ce se intampla in jur, aprind lumanari si asteapta linistiti pe treptele Catedralei. Simtind ca declansarea focului de arma nu va intarzia, tinerii incep sa cante "Desteapta-te, romane". Apoi se trage in plin, unii mor, altii sunt raniti, cativa reusesc sa fuga. - Nicolae Ceausescu isi incepe vizita oficiala de prietenie in Republica Islamica Iran. In lipsa lui, Elena Ceausescu preia comanda si-i ordona lui Ion Coman sa gaseasca o solutie prin care cadavrele, rezultate din aplicarea ferma a ordinelor tovarasului, sa nu ajunga in mainile familiilor care le revendicau. (De altfel, Spitalul Judetean refuza sa dea informatii in legatura cu mortii si ranitii pe care ii are. Atunci cand cetatenii cer informatii se raspunde invariabil: "Noi nu avem morti si nici raniti". Iar la penitenciarul "Popa Sapca" se spune: "Noi nu avem arestati".) Ziua de 18 dec. aduce o noua problema dificil de rezolvat pentru mai marii Timisoarei; aveau misiunea, din partea Elenei Ceausescu, sa scape de cadavre (40). Misiunea ii revine generalului Nuta. A aparut si ideea salvatoare. In mare taina, cadavrele au fost ridicate de la morga spitalului, incarcate intr-o masina frigorifica (18/19 dec.), transportate la Bucuresti (19 dec.) si incinerate la crematoriul Cenusa (19-20 dec.). Cenusa rezultata a fost aruncata intr-o gura de canal... l 19-20 dec. Daca la 19 dec. oficialitatile (Radu Balan, Stefan Gusa) ii viziteaza pe muncitori (nemultumiti de prezenta masiva a fortelor de ordine in institutii) la locurile de munca, fara sa reuseasca sa-i puna din nou la treaba, a doua zi vin muncitorii in oras, in coloane impresionante care demonstreaza ca la Timisoara nu mai e nimic de facut. O suta de mii de manifestanti ocupa Piata Operei. Se striga: "Noi suntem poporul", "Voi pe cine aparati?", "Armata e cu noi", "Nu va fie frica, Ceausescu pica". Pentru prima oara se ingenuncheaza in memoria victimelor din ultimele zile. In balconul Operei se monteaza microfoane. Vorbesc Lorin Fortuna, Ioan Chis, Claudiu Iordache, Vasile Bledea, Nicolae Badilescu. Apare ideea formarii unui Front Democratic Roman care sa organizeze rezistenta (Lorin Fortuna - presedinte; Ioan Chis - vicepresedinte; Claudiu Iordache - secretar). Se vorbeste si despre organizarea grevei generale. In balconul Operei urca si primarul, caruia i se inmaneaza lista cu revendicarile multimii: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendica, demisia lui Ceausescu, circulatia libera a ideilor. Dupa ce primarul, temator pentru fiecare cuvant, paraseste piata, se striga: "Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa", "Azi in Timisoara, maine-n toata tara". In acelasi timp si sediul C. J. al P.C.R. este inconjurat de coloane de muncitori. Aici sosesc Emil Bobu si Constantin Dascalescu, trimisi de Elena Ceausescu sa linisteasca Timisoara. O delegatie a manifestantilor este primita pentru a discuta cu inaltele personaje politice, dar se dovedeste ca nu se poate gasi un limbaj comun. Cererile timisorenilor (demiterea Guvernului si a lui Ceausescu in primul rand) il fac sa paleasca pe Dascalescu si sa exclame: "Sunteti nebuni!". In fata multimii, Dascalescu promite sa elibereze arestatii. Totodata anunta ca, la ora 19 (20 dec.), Nicolae Ceausescu va raspunde, intr-o interventie televizata, tuturor problemelor puse de timisoreni. Dupa un scurt frison de teama provocat de inflexibilitatea si aroganta lui Dascalescu si a lui Bobu (care se grabisera sa se intoarca la Bucuresti) si de cuvantarea lui Ceausescu (huiduita de cei prezenti in Piata Operei), in care era vorba tocmai de huliganii de la Timisoara, Piata Operei va fi mereu plina, iar in balcon se vor perinda multi timisoreni care, vorbind multimii, o indeamna sa se organizeze, convinsi ca vor fi un oras liber, poate si dintr-o tara libera. - In cea de a doua zi a vizitei in Republica Islamica Iran (19 dec.), Nicolae Ceausescu depune o coroana de flori la mormantul ayatolahului Ruhollah Khomeini si viziteaza unitati economice si culturale din Teheran. La 20 dec. cei doi presedinti semneaza "Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperarii economice, comerciale si tehnice intre R.S.R. si Republica Islamica Iran". Intors in tara, Nicolae Ceausescu emite un decret prezidential pentru constituirea starii de necesitate pe teritoriul judetului Timis, ca urmare a "gravei incalcari a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti".
In cuvantarea rostita la postul de televiziune, intr-un cadru solemn (reluata si de radiodifuziune), Nicolae Ceausescu apreciaza evenimentele de la Timisoara ca extrem de grave deoarece "elemente huliganice" au provocat distrugeri "de tip fascist" in scopul destabilizarii tarii, dezmembrarii teritoriale, distrugerii independentei si suveranitatii, lichidarii evolutiei socialiste si intoarcerii sub dominatie straina. l 21 dec. Presa informeaza ca, imediat dupa cuvantarea secretarului general al partidului, transmisa de televiziune in seara precedenta, oamenii muncii s-au intalnit in sedinte inca din cursul noptii pentru a-si exprima indignarea, chiar mania, fata de actiunile destabilizatoare ale huliganilor timisoreni. Are loc sedinta C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. in care se discuta, pe langa cazul Timisoara, si propunerea lui Nicolae Ceausescu privind cresterea de la 1 ian. 1990 a retributiei minime cu 200 lei, a pensiilor cu 100 de lei, a ajutorului social cu 300 de lei, a alocatiilor pentru copii cu 30-50 lei, ca si instituirea unei indemnizatii de nastere de 1000-2000 lei. Prin marea adunare populara programata in aceeasi zi (la sugestia Comitetului municipal de partid Bucuresti) se spera ca Bucurestiul sa condamne revolta de la Timisoara. Apare totusi o anumita nesiguranta in legatura cu oportunitatea acestui miting. Unii au considerat ca, intr-un moment de mare tensiune, convocarea maselor ar putea fi primejdioasa si, in consecinta, in anumite institutii s-a comunicat ca adunarea s-a contramandat. Nicolae Ceausescu, inca sigur pe influenta lui asupra populatiei, este acela care decide sa se intalneasca totusi cu bucurestenii. In fata sediului C.C. al P.C.R. se aduna multimi, ca de obicei perfect ordonate, purtand tablouri ale lui Nicolae Ceausescu si ale Elenei Ceausescu si pancarte care exprima solidaritatea cu conducerea P.C.R. si dezacordul fata de actiunile bandelor teroriste din Timisoara si fata de complotistii straini aliati cu tradatorii autohtoni. Cuvantarea lui Nicolae Ceausescu a fost insotita, ca de obicei, de lozinci aprobatoare. Dupa consideratiile deja cunoscute in legatura cu fenomenul Timisoara, printre urale si scandari se fac tot mai puternic auzite huiduieli si fluieraturi, adica ceea ce conducerea superioara a partidului nu auzise niciodata. Imaginea lui Ceausescu din acel moment (cu figura schimonosita de mirare si frica, cu buzele incercand fara succes sa articuleze cateva cuvinte si cu mana dreapta ridicata ca o bagheta magica ce si-a pierdut puterile) a fost transmisa in foarte scurt timp la televiziunile din toata lumea. Cu aceasta imagine se intrerupe transmisia in direct de catre Televiziunea Romana a marii adunari populare. Daca transmisia ar fi continuat, telespectatorii i-ar fi putut vedea pe monstrii sacri ai vietii politice romanesti in panica, in balcon, populatia agitata, iar pe Elena Ceausescu preluand conducerea mitingului si aruncand in microfoane indemnuri rastite la "ordine si disciplina". Dupa o scurta pauza Televiziunea si-a reluat transmisia, continuand ca si cum nimic deosebit nu s-ar fi intamplat, cu cateva imagini de inchidere grabita a marii adunari populare din capitala (Ceausescu a tinut sa anunte o suplimentare cu cateva sute de lei a salariilor, pensiilor si ajutorului social), considerata oficial o dovada a adeziunii depline a maselor populare la politica P.C.R. Ceea ce nu s-a putut vedea in secventele transmise de Televiziune, inca sub cenzura stricta a conducerii P.C.R., era un grup de muncitori de la Turbomecanica (Pompiliu Militaru, Cornel Daniel Ardeleanu, Adrian Petronica, Doru Stefan Botez, Constantin Dumitru, Marius Ambrosie, Mihai Badescu, Dan Petrescu, Dumitru Tugulea, Valentin Vlad), plasati in dreptul magazinului Stirex, care au strigat: "Timisoara, Timisoara", "Ai omorat copii nevinovati". Initiativa lor coincide cu aceea a tanarului Nica Leon, care, dintr-o alta parte a pietii, striga: "Traiasca Timisoara!", "Jos Ceausescu!". Explodeaza apoi si o petarda. A fost clipa de stupefactie pentru Ceausescu si ai lui, clipa in care semnalul Timisoarei se facea auzit si la Bucuresti. Lumea incepe sa fuga, tipand, spre strazile din apropiere, abandonand steaguri si tablouri. Cei mai curajosi incearca sa se faca ascultati: "Nu plecati oameni buni, acum e momentul, hai sa mergem la Intercontinental". Tot mai multi striga: "Jos Ceausescu!", "Jos calaul!", "Jos analfabeta!", "Jos cizmarul!", "Si voi sunteti romani!". La scurt timp dupa incheierea marii adunari populare de condamnare a miscarii de la Timisoara, bucurestenii, tinerii in primul rand, ies in strada pentru a continua ceea ce incepusera timisorenii. Centrul capitalei, de la Piata Romana pana la Piata Unirii si de la Piata Kogalniceanu pana la Piata Rosetti, se umple de demonstranti. Arhitectul Gheorghe Ciobotaru scrie cu tempera pe carton primele afise: "Jos comunismul!", "Jos dictatura!", "Timisoara!". In fata hotelului Intercontinental - nucleul uriasei demonstratii bucurestene - tinerii ingenuncheaza si pastreaza momente de reculegere pentru Timisoara. Apar lideri de opinie (Dan Iosif s-a facut remarcat prin curaj si perseverenta) care incearca sa vorbeasca multimii, facand un apel la solidaritate muncitorilor, dar apar si forte de represiune cu scuturi, casti, bastoane si incercuiesc zonele ocupate de demonstranti. Pe soclul statuii lui Mihai Viteazul un tanar instaleaza primul steag tricolor fara stema R.S.R. Tot in zona Intercontinental, inainte ca demonstrantii sa se organizeze, apare un grup de aproximativ 50 de indivizi, bine facuti, inarmati cu bastoane. Deplasandu-se in grup, ei scandau: "Noi suntem poporul!". Misiunea lor, scrupulos indeplinita, era sa-i descurajeze, prin agresivitate, pe demonstranti. Pe masura ce orele acestei zile se scurg, iar strazile capitalei, mai ales centrul, atrag tot mai multa lume, fortele de represiune, ca si la Timisoara, primesc ordin "sa apere cuceririle socialismului". Dupa-amiaza Nicolae Ceausescu ii instruieste pe primii secretari ai comitetelor judetene ale P.C.R. in cadrul unei teleconferinte. Da dispozitii sa se actioneze ferm pentru a apara tara care este in pericol, ceea ce inseamna ca da ordin sa se traga in manifestanti. In Bucuresti "cadrele de nadejde" ale P.C.R. (Ion Dinca, Tudor Postelnicu, Nicolae Andruta Ceausescu, Vasile Milea s.a.) ies in strada pentru a putea fi cat mai informati in legatura cu situatia "din teren" si cat mai prompti in a aplica indicatiile dictatorului. Orasul pare pregatit de lupta. Pe de-o parte manifestantii, neinarmati si neorganizati, unii cu flori in maini, flori pe care le ofera soldatilor, pe de alta parte, militari inarmati cu casti si scuturi, aliniati pe strazile centrului capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe U.S.L.A., civili inarmati (din aceeasi categorie profesionala cu cei care strigau "Noi suntem poporul!"), asi ai diversiunii, ai violentei si crimei. S-a tras in multime de pe cladiri, din mijlocul manifestantilor, de pe strazile laterale, de pe tanchete. S-a murit in diverse feluri, prin impuscare (unii au fost atrasi de civili inarmati in locuri mai ferite, altii au cazut in multime), prin lovire, prin injunghiere, prin lovire sau strivire de catre masinile de lupta (un camion militar a intrat in forta printre manifestanti, in zona Intercontinentalului, omorand si ranind oameni). Pentru a rezista ofensivei celor care incercau sa-i imprastie sau sa-i omoare, sau sa-i aresteze, "in numele poporului" si "aparand cuceririle socialismului", demonstrantii incercau si ei sa se organizeze. In fata restaurantului "Dunarea" se improvizeaza o baricada, care devine sediul provizoriu al luptatorilor ca si tinta de atac a fortelor de represiune. Acolo esueaza de mai multe ori cei ce o iau cu asalt, acolo se tin discursuri, se rostesc indemnuri, mor sau sunt raniti oameni, ard masini. Oamenii ingenuncheaza pentru rugaciune si pentru reculegere, se intind pe caldaram pentru a opri inaintarea tanchetelor. In aceasta zona un student are ideea de a se forma o delegatie care sa prezinte autoritatilor revendicarile demonstrantilor. Doi tineri pleaca in solie, dar nu se mai intorc pentru ca sunt arestati, batuti la Militia Capitalei si transportati la Jilava. De-abia la miezul noptii, cand se dezlantuie cu furie represiunea, baricada este distrusa, iar macaralele o demonteaza bucata cu bucata. Pana dupa ora 3, se trage intens, se aud neincetat impuscaturi, gloantele ii ranesc pe unii, ii omoara pe altii si ii imprastie pe ceilalti. Apoi se face liniste. Mai trebuiau sa dispara doar urmele crimelor. Stropitorile spala dara lata de sange care leaga pasajul din fata Teatrului National de spitalul Coltea. Se face ordine, se face curatenie. Osteniti, cei care au readus linistea se odihnesc pe unde apuca, de exemplu lungiti pe scuturi in fata Teatrului National. Spre dimineata, Capitala parea pregatita pentru o zi obisnuita. Asa sperau Elena si Nicolae Ceausescu, care au dormit in sediul C.C. al P.C.R. Asa sperau, mai ales, apropiatii lor, care au incercat continuu sa-i linisteasca. Postelnicu, Dinca si ai lor puteau sa creada ca, dupa atatea crime, diversiuni, amenintari, arestari, schingiuiri, poporul, bland si pasnic cum il stiau, avea sa se resemneze inca o data. Ziua in care romanii au avut atat de mult curaj incat au uimit intreaga lume trebuia sa ramana o amintire. l 22 dec. Ziua incepe rau pentru Elena Ceausescu. Inca inainte de ora 7 afla ca muncitorii de pe marile platforme industriale ale Capitalei se indreapta spre centru. Ii convoaca pe Bobu, Dinca si Barbu Petrescu, primarul general al Capitalei, si le ordona sa-i opreasca pe muncitori si sa-i trimita la munca. Dinca si Petrescu de-abia reusisera, numai ei stiau cum, sa-i potoleasca pe manifestantii din ziua precedenta si facusera si curatenie in urma lor, acum, cu muncitorii, isi dadeau si ei seama ca situatia se complica. Intr-adevar, coloane nesfarsite din Militari, Pipera, de la Uzinele "23 August", Republica, se indreapta intr-o tacere solemna si cu steagurile fara stema R.S.R., spre centrul orasului. Barajele care impiedica accesul in Piata Universitatii si in Piata Palatului se dovedesc inutile. Caldaramul spalat de sange in timpul noptii e din nou ocupat de demonstranti. La 9,30 Piata Universitatii e plina. Reapar si fortele ordinii: armata, militia si... altele. Demonstrantii le cer sa treaca de partea lor. Se aude tot mai frecvent: "Si voi sunteti romani", "Armata e cu noi!". Unii dintre ei pactizeaza cu multimea, militarii de pe tanchete primesc flori, mancare, tigari de la manifestanti. Cu putin inainte de orele 10, Nicolae Ceausescu, in sediul C.C. al P.C.R., prezideaza sedinta (ultima!) a C.P.Ex., una dintre cele mai scurte sedinte ale high-life- ului P.C.R.-ist. El anunta ca, datorita situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei si s-a hotarat sa instituie starea de necesitate in intreaga tara. Despre generalul Vasile Milea, care se impuscase cu cateva zeci de minute in urma, in chiar sediul C.C., Nicolae Ceausescu afirma cu manie ca a fost un tradator caruia i se datoreaza starea critica la care se ajunsese. Convins ca va avea de luptat pentru a-si apara pozitia, dictatorul intreaba pe fiecare in parte dintre cei prezenti la sedinta daca sunt dispusi "sa lupte". Ultima sedinta din cariera politica a lui Ceausescu se incheie cu o ultima aprobare "in unanimitate" a dorintelor sale. Fiecare dintre cei prezenti a raspuns: "Luptam!". Aceasta ultima unanimitate ii dadea insa dreptul la savarsirea de crime impotriva poporului sau pe care de altminteri l-a proslavit de la primul discurs rostit pana in fata plutonului de executie. La ora 10 si cateva minute postul de radio anunta introducerea starii de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu. Cetatenii - conform decretului - nu au voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane. La acea ora in centrul Bucurestiului se afla sute de mii de persoane. Dupa mai putin de jumatate de ora la radio se transmite din nou decretul pentru introducerea starii de necesitate, la care se adauga stirea sinuciderii lui Vasile Milea, etichetat drept "tradator de tara". La C.C. al P.C.R. Nicolae Ceausescu, inconjurat de fidelii sai, face inca o incercare de a salva situatia. Apare cu suita in balconul sediului C.C. al P.C.R. si incearca sa se adreseze coplesitorului numar de oameni adunati, pentru prima oara din proprie initiativa, in Piata Palatului. La primul semn ca vrea sa-si inceapa inca una din cuvantarile sale, un val urias de dezaprobare si manie il loveste din plin si-l tintuieste in aceeasi pozitie ca la mitingul din ziua precedenta. Instinctul de conservare il face sa se retraga in graba, impreuna cu suita. In acest timp elicopterele imprastie manifeste (datorita vantului nu ajung la multimea din piata) care indeamna oamenii sa nu cada victime ale diversiunilor din ultimele zile, ce au ca scop dezmembrarea tarii si sa mearga acasa sa petreaca un Craciun fericit. Demonstrantii forteaza usile masive ale cladirii si escaladeaza balconul pana la care sunt cativa metri. Nicolae si Elena Ceausescu urca in liftul de serviciu pentru a ajunge pe acoperisul cladirii unde, in partea dreapta, pe terasa corpului C, aterizase un elicopter alb care ramane in asteptare, cu motorul in functiune. Manifestantii urca etaj dupa etaj in cautare sotilor Ceausescu. Liftul cu cei doi conducatori se blocheaza undeva la etajele superioare, dar ei sunt scosi din captivitate si urcati in elicopter in compania lui Emil Bobu si Manea Manescu. (In cartea Sfarsitul dictaturii - Edit. Clio, 1990 - coordonata de Ioan Scurtu, se relateaza ca maiorul David Aurel ii opreste pe manifestanti sa se apropie de elicopter. Cu o mana ridicata in sus si cu cealalta pe arma, acesta ar fi avertizat: "Va rog ramaneti pe loc, ramaneti pe loc! Va rog sa nu va apropiati!". Dupa ce elicopterul - condus de Vasile Malutan decoleaza, David Aurel se preda. Unul dintre tineri ii reproseaza: "De ce nu i-ati lasat sa-i facem carne de mici?". In alte surse de informare apare ideea ca manifestantii ajung pe terasa cladirii C.C. al P.C.R. la cateva minute dupa ce elicopterul cu numarul SA 355 F isi luase zborul s12,06t cu pretioasa incarcatura si ca gasesc abandonate o arma si o servieta pe care le arata multimii.) Maestrul de ceremonii al momentului este generalul de armata Victor Atanasie Stanculescu, adjunct al ministrului apararii nationale. Intors de cateva ore de la Timisoara, acesta nu dorea, probabil, sa fie implicat in represiunea ce se pregatea si, crezand ca poate sa ramana deoparte, apeleaza la serviciile unui medic pentru a-i pune un picior in ghips. Dar cum Vasile Milea disparuse, iar Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major lipsea, Victor Stanculescu era de fapt, in acel moment, conducatorul armatei. Nicolae Ceausescu ii ordona sa vina la C.C. Dupa ora 11, aflat in exercitiul functiunii, Victor Stanculescu ordona ca armata sa se retraga in cazarmi, iar dupa cateva minute ii raporteaza dictatorului ca Piata Palatului este invadata de multime. Ceausescu intr-o noua criza de manie intreaba cum de a fost posibil, cine a permis oamenilor sa ocupe piata. Tot Victor Stanculescu intareste ordinul prin care era chemat elicopterul pentru a-i scoate pe sotii Ceausescu din cladirea C.C. al P.C.R. Dupa decolarea elicopterului de pe acoperisul sediului C.C. al P.C.R., multimile din Piata Palatului simt ca acela este momentul eliberarii tarii la care nu indraznisera niciodata sa spere. Oamenii plang, scandeaza, se imbratiseaza, isi fac daruri, traiesc una din acele clipe de gratie pe care istoria le ofera foarte rar popoarelor. Continua ocuparea sediului puterii de unde sunt luate si aruncate, din balconul abia parasit de Ceausescu, portrete oficiale, carti de propaganda, operele complete ale genialului conducator. Un tanar ajuns in balcon il imita pe Ceausescu spre hazul general al oamenilor ramasi in strada. Prima grija a fost ca, de pe acoperis, sa fie smulse in mare graba uriasele litere care alcatuiau cuvantul comunist si care faceau parte din lozinca ce domina imprejurimile: "Traiasca Partidul Comunist Roman!"