Rhea Cristina: Vă rog, pentru început, să rememorati câteva dintre momentele istorice importante ale României, care v-au marcat perioada tineretii. Vă propun să ne oprim asupra celui de-al doilea război mondial, când, la 18 ani erati deja pe front. Care era situatia pe atunci, să zicem vis-ŕ-vis de Armata rusă?

Eleodor Focseneanu: Eram pe malul Muresului, într-un sat svăbesc, Gutenbrun (printre noi se aflau si elevi ca mine si studenti si licentiati, ba chiar si un doctor în Drept la Paris; erau seminaristi care nu intraseră încă la Teologie si chiar un absolvent de Teologie, care, însă, nu apucase să se căsătorească, nefiind deci hirotonisit) si, în noaptea de 23 august 1944 (când dormeam împreună cu alti colegi, în casa unui neamt, svab, pe saltele,  pe jos, zece insi într-o cameră), acesta, "Popa" (cum îi ziceam noi), care era foarte fricos, vine plângând si ne zice: "Sculati-vă, băieti, că s-a făcut pace!" Noi l-am întrebat: "De ce plângi dacă s-a făcut pace?" La care el a spus: "Vai de noi, o să vină rusii peste noi!" A doua zi, svabii erau foarte speriati, ei fiind foarte bogati: aveau tractoare, fiecare dispunea de 3-4-5 porci. Până atunci, se purtau corect fată de noi, dar, oarecum, cu o atitudine "mai de sus" ne numeau "cătane" (nu din răutate, ei asa îi ziceau soldatului român, nestiind că noi suntem la scoala de Ofiteri de Rezervă si o să devenim ofiteri) si, dintr-odată, deveniseră foarte amabili, aproape umili. Pentru că le era frică de rusi, mai ales că în Gutenbrun existau mai mult oameni bătrâni, femei, fete tinere si deloc băieti (spre bucuria elevilor români). Acum, nu stiau cum să ne facă să-i apărăm noi de rusi.

Rh. C.: Ce se stia despre rusi în acele momente în România? Ce informatii aveau românii despre armata rusă?

E. F.:  E o întrebare putin cam generală. De pildă, eu stiam mai multe despre rusi în copilărie, când aflam de la părintii mei că noaptea venea masina neagră si ridicau oamenii. La 23 august 1944, stiam destul de putine despre Armata Rosie, pentru că noi eram oarecum izolati: ziare nu citeam; fără nici o îndoială că ceea ce ni se spunea despre rusi, era oarecum în mod tendentios; noi credeam pe jumătate ceea ce auzeam despre rusi.

Am însă trei amintiri foarte clare, trăite de mine, despre rusi.

De exemplu, printre noi, acolo, erau si prizonieri rusi. Cum trăiau ei? Erau repartizati pe la casele svabilor si munceau în gospodăriile acestora. Liberi. Singura lor obligatie era ca seara să se ducă la seful de post si să se prezinte, iar apoi se culcau într-o casă destinată lor. Erau cam 20-30 de prizonieri rusi.

Rh. C.: Erau precum niste angajati?

E. F.: Nu erau angajati. Primeau mâncare în schimbul muncii lor, nu stiu dacă primeau si bani. Nimeni nu se gândea că ei or să fugă, pentru că nu aveau unde să se ducă. Nouă ni se spunea să nu stăm de vorbă cu prizonierii rusi, că sunt toti bolsevici, fac acte de sabotaj (în realitate, nu făceau nimica). Eu m-am împrietenit cu unul dintre ei, pe nume Ivan (cred că era ofiter, dar se ascundea), care m-a învătat si putin ruseste. În momentul cănd, imediat după 23 august, eu i-am spus lui Ivan " Acum este bine de tine. Vin ai tăi, ai scăpat de prizonierat!", el era foarte trist. Nu am priceput atunci tristetea lui.  Mi-a spus: "Nu stiti dvs. care va fi prima întrebare când voi da cu ochii de ai mei! Mă vor întreba cum de am căzut prizonier si cum de m-am lăsat să fiu luat prizonier. si, apoi, sigur, de ce nu am evadat." Mă tem astăzi că, dacă nu a fost împuscat, Ivan a fost trimis pe undeva, în Siberia. Când am citit anumite cărti după 1989, am văzut că toti prizonierii rusi (luati de nemti sau de români) erau considerati trădători de către rusi si erau fie împuscati, fie trimisi în Siberia.

Rh. C.: Să întelegem că armata sovietică era dură nu numai cu cei pe care-i ocupau, dar si cu proprii ei soldati?

E. F.: Absolut. Spre deosebire de regimurile democratice (care au si ele părtile lor bune si rele), într-un regim totalitar, toată lumea se înregimentează într-o natiune-popor, care nu are voie să gândească altfel, să facă altceva decât ce li se spune să facă tuturor: cum ai făcut altceva, esti considerat trădător. Acesta este principiul. Că nu pot să-i împuste pe toti cei care fac si gândesc altfel, este cu totul altceva: este o chestie de practică, ar însemna să omoare prea multi; se face o selectie aici, care sunt mai răi, care sunt "educabili" etc. Asa se explică si întâmplarea cu Ivan. Nu l-am mai văzut de atunci si îmi pare rău.