Rh. C.: În România, regimul de ocupatie germană să fi fost mai blând decât cel sovietic care i-a urmat?

E. F.: Dar nu a fost un regim de ocupatie sub nemti! Regim de ocupatie a fost pe front: erau zone, germană sau românească. De  pildă, la Iasi era zonă germană. Acolo, comandamentul german răspundea: armata română era pusă sub ordinele comandamentului neamt, iar spre Galati încoace (unde era zona românească) comandamentul român dădea ordin armatei germane. Adică, era zonă de front si regim de front. În restul tării, nu era ocupatie germană.

Armata germană a venit întâi ca să instruiască, iar apoi a venit ca să pornească războiul împotriva Uniunii Sovietice, împreună cu românii. Parte din armata germană din România a trecut în Bulgaria si apoi în Grecia. În războiul pe care l-a dus împotriva Iugoslaviei, armata germană a fost  împreună cu armatele ungare si bulgare. Ungurii au ocupat Voivodina, bulgarii au ocupat si ei ceva acolo, în Macedonia. Noi nu am intrat cu armata în Serbia, am fost singurii, cum s-a mai întâmplat mai târziu în 1968 cu Cehoslovacia. Deci, nu am simtit că e ocupatie. Pentru grâne, petrol, materiile prime furnizate de către români, nemtii plăteau în aur, pe baza unor contracte economice. Pe când rusii au furat cu nemiluita.

Rh. C.: Dacă nu a fost vorba de o ocupatie nazistă în România, cum interpretati atunci actul de la 23 august 1944, care îi apartine în întregime Regelui Mihai?

E. F.: E cu totul altceva. A fost vorba de o schimbare de front. Când Regele Carol al II-lea  s-a aliat cu nemtii, noi am considerat că este o trădare. La fel, am auzit si la 23 august 1944. Dar, după aceea, ne-am schimbat părerea când am auzit despre bombardamentul barbar al Bucurestilor  si atrocitătile făcute de germani în România la retragerea lor din tară. Pe unele le-am văzut cu ochii mei.

La 23 august 1944, toată armata noastră era pe front. În tară erau numai regimente cu recruti, cu cadre care-i instruiau. Aeroportul din Arad era ocupat de nemti. Într-o seară primim ordin: "Compania de mitraliere si cea de aruncătoare 120 pleacă în directie necunoscută." Încărcati, cu rucsacuri si cutii cu munitie, am plecat noaptea. Ofiterii mergeau călare, fără nici o povară, iar noi, pe jos, cu toată munitia. La primul sat după Gutenbrun, ni s-a permis să punem armamentul greu în cărute. Am ajuns în Aradul Nou. Ofiterii nostri, care făceau instructia cu noi, erau cam toti învârtiti, căci altfel ar fi trebuit să fie pe front. si nu prea se pricepeau. Desi  noi învătasem că atunci când porneste o coloană în mars, trebuie să trimiti înainte o grupă de cercetare (ca nu cumva să fie vreo ambuscadă), noi am plecat, asa, în mod obisnuit, intrând în Arad în formatie de mars. Noi, văzând situatia, nu credeam că mergem pe front. La un moment dat, trecem pe lângă o cazarmă nemtească, se uitau de la ferestre cu niste ochi mari la noi. Dacă ar fi avut arme, ne-ar fi omorât pe toti. Dar nu aveau, erau aviatori. Noi le făceam cu mâna, au început să ne facă si ei cu mâna (eram deja în război cu ei!) si, în fine, ajungem la marginea Aradului. Încep să ne bombardeze nemtii cu avioanele. La un moment dat, vine din spatele nostru un camion cu nemti care trag în noi. A fost o minune că nu a nimerit pe nimeni (noi eram toti culcati). Nemtii n-aveau mitraliere de câmp, ci de avioane, cu proiectile foarte mari. În plus, desteptii nostri de comandanti ne puseseră de-a lungul unui sant, cum nu trebuia, pentru că eram usor reperabili.

Revenind, la ceea ce m-ati întrebat, actul regal de la 23 august 1944, a fost foarte necesar, pentru că războiul, oricum, se pierdea. Rusii ar fi distrus totul, dacă noi, românii, ne-am fi luptat până la ultimul.